rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Elena Băsescu și Syda s-au împăcat de dragul copiilor. Ce spune Bogdan Ionescu

Elena Băsescu și Syda

Elena Băsescu și Syda s-au împăcat de dragul copiilor. Bogdan Ionescu a făcut primele declarații, după ce a fost surprins la malul mării alături de noua iubită ci cei doi copii pe care îi are cu Eba, scrie Libertatea.

„Convenţia pe care o am cu mama copiilor este de o săptămână legată în luna Iulie şi alta în luna august în care avem copiii fiecare. Şi acum este rândul meu, asta pe lângă miercurile şi cele două weekend-uri pe lună în care am copiii în mod regulat”, a spus Bogdan Ionescu potrivit Antena Stars.

„Ne petrecem vacanţa împreună, ca o adevarată familie şi ne înțelegem foarte bine, fiind o legatură care s-a creat în timp, prin înțelegere şi unitate. Copiii se simt minunat, având alături atât bunicii ( părinții mei), cât şi pe noi, fiind mereu în centrul atenției, iubiți si răsfățați”, a mai spus Bogdan Ionescu.

Elena Băsescu, fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu, a născut luni dimineață, 4 iunie 2018. Ea a adus pe lume o fetiță, al treilea copil al ei, tatăl fiind Cătălin Toma.

Elena Băsescu a divorțat de Bogdan Ionescu în septembrie 2016.

joi, 12 iulie 2018743
Comentarii
Vremea
30.6°22.3° - 30.6° luni, 24 iunie 2019
cer seninUmiditate: 51%
Vânt: 2.68 m/s din N
Presiune: 1015.45 milibari

Loto
6/49158113645
5/4041526323919
joker2311122119
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 iun 00:59SportIMAGINI ȘOCANTE! Soția lui Cristi Manea, plină de sânge, după ce a fost bătută în tribune. UN SUPORTER A FOST ARESTAT!

Soția lui Cristi Manea, fotbalistul titular al Naționalei U 21, a fost bătută, în tribune, în timpul meciului cu...353

25 iun 00:00SportMirel Rădoi dă detalii despre bătaia încasată de soția lui Cristi Manea: 'Doi dintre suporteri au lovit-o'

Selecţionerul naţionalei Under 21, Mirel Rădoi, a declarat luni seară, după calificarea în semifinalele...497

25 iun 00:00SportEuropenele de la Minsk: Dacian Nicolae Barna şi Andreea Bogati au cucerit medaliile de argint în proba de perechi mixte din concursul de gimnastică aerobică

Românii Dacian Nicolae Barna şi Andreea Bogati au cucerit medaliile de argint în proba de perechi mixte din concursul...125

24 iun 00:00SportGeorge Pușcaș, cel mai bun om al naționalei de tineret: „Generația asta vrea să ajungă acolo unde probabil nu visăm”

George Pușcaș, 23 de ani, declarat omul meciului de către UEFA în primele două partide din grupă, cu Croația U21,...384

Local
25 iun 02:20LocalAccident rutier în județul Constanța: o persoană a fost rănită

Un accident rutier a avut loc în după amiaza zilei de luni, 24 iunie a.c., pe DN22, la intersecție cu satul Sibioara...895

25 iun 02:21Local'Mergi pe jos! E sănătos!', concurs pentru încurajarea mobilităţii pietonale în Constanţa

În perioada 1-31 iulie, constănțenii sunt invitați să participe la concursul „Mergi pe Jos! E simplu și...234

25 iun 02:33LocalUn șarpe a fost văzut plutind pe apă, la Eforie

Turiștii care s-au aflat în acest week-end pe litoral, mai exact pe plaja Belona din Eforie Sud, au avut parte de o...768

25 iun 02:29LocalAviz de mediu! PUZ pentru înfiinţarea unui cimitir la Mangalia

Primăria Mangalia intenţionează să înfiinţeze un cimitir! În cadrul programului de dezvoltare a municipiului...397

25 iun 02:27LocalAccident în Constanța: trei mașini avariate și o femeie rănită!

O femeie a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc, luni, 24 iunie a.c., înainte de prânz, pe strada...926

25 iun 02:22LocalALCOOLUL LA VOLAN. Șoferi beți pe șoselele din județul Constanța

Polițiștii rutieriști au deschis numeroase dosare penale șoferilor pe care i-au depistat că se aflau la volan,...325

25 iun 02:22LocalASFALTĂRI în Constanța. Unde se lucrează săptămâna aceasta

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă reabilitarea trotuarelor pe strada Baba Novac,...488

25 iun 01:09LocalDRIFTURI în parcarea de la Aqua Magic, sancționate de Poliția Locală!

Fie din spirit de bravadă, dornici de senzații tari, de a se făli cu autoturismele din dotare sau din alte motive, se...1854

25 iun 02:22LocalÎN CONTROL PE LITORAL. Pompierii au dat AMENZI USTURĂTOARE!

Pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului...363

24 iun 00:00LocalŞOFERI BĂUŢI, traşi pe dreapta de poliţişti

La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 20.05, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Mircea Vodă au depistat un...564

Politică
25 iun 00:00PoliticăRareș Bogdan dă lovitura! Ce funcție-cheie va primi în PNL

...141

25 iun 02:34PoliticăRenate Weber: Mă onorează nominalizarea pentru Avocatul Poporului

Europarlamentarul ALDE Renate Weber reacționează într-o postare pe pagina sa de socializare, după ce ALDE a propus-o...306

25 iun 02:21PoliticăRadu Mazăre, în fața judecătorilor: ”Am fost amenințat!”

Radu Mazăre este în continuare supărat pe autoritățile române pentru că l-au deranjat din sejurul prelungit în...719

25 iun 01:03PoliticăȘOC în PNL: Gheorghe Ialomițianu, fost ministru de Finanțe, a DEMISIONAT din partid

Fost ministru de Finanțe și deputat din partea PDL, Gheorghe Ialomițianu, a demisionat din PNL Brașov. Acesta a...431

25 iun 02:24PoliticăRobert Negoiță face dezvăluiri: NU am votat PSD la europarlamentare

Primar PSD al Sectorului 3 și vicepreședinte al partidului, Robert Negoiță, a spus că el nu a votat PSD la...590

25 iun 01:13PoliticăMihai Fifor intră în cursa internă din PSD pentru a fi desemnat candidat la alegerile prezidențiale

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a scris, duminică, pe Facebook, că se gândește serios să candideze la...368

24 iun 02:45PoliticăMiron Cozma vrea să fie președintele României!

Miron Cozma a fost un lider sindical din Valea Jiului, de profesie subinginer minier. În 1999 a fost condamnat...813

24 iun 01:04PoliticăSenatorul Popa vorbeşte despre "abuzurile de la Kogălniceanu"

La sfârşitul lunii ianuarie 2015, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate...730

24 iun 02:40PoliticăVictor Ponta, propunere-bombă pentru PSD-ALDE: 'S-ar putea să intrăm în turul doi al alegerilor prezidențiale'

Liderul Pro România Victor Ponta vine cu o propunere-bombă pentru PSD și ALDE pentru alegerile prezidențiale, și...1092

24 iun 00:54PoliticăFiecare cu ce-l doare la ședința PSD de la Neptun: primarii cu pensiile, Teodorovici - cu președinția țării

Social-democrații s-au reunit la Neptun, pentru a discuta probleme organizatorice înainte de Congresul ce va avea loc...1853

Mapamond
25 iun 00:00MapamondAnchetă socială în cazul unui copil român internat într-un centru maternal din Germania

Ambasada României la Berlin are în atenţie cazul minorului de cetăţenie română internat într-un centru maternal...91

25 iun 00:00MapamondTurcia sfidează ameninţările SUA şi continuă achiziţia rachetelor Ruseşti S-400

Şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a afirmat luni că ţara sa nu se teme că i s-ar putea impune eventuale...114

25 iun 00:00Mapamond15.000 de poliţişti şi militari la frontiera sa cu SUA în cadrul acordului încheiat cu Washingtonul pentru a limita imigraţia ilegală

Mexicul a desfăşurat aproape 15.000 de poliţişti şi militari la frontiera sa cu SUA în cadrul acordului încheiat...104

25 iun 00:00MapamondSUA au anunţat luni sancţiuni "dure" împotriva ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei

SUA au anunţat luni sancţiuni "dure" împotriva ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi a mai multor...112

25 iun 02:24MapamondAtac terorist asupra unui aeroport din Arabia Saudită - 22 de victime

Un mort şi 21 de persoane au fost rănite într-un atac lansat de rebelii hutti asupra aeroportului civil Abha din...402

24 iun 02:30MapamondGrecia este în pragul de a rămâne fără păduri: Un gândac distruge toate plantațiile

Copacii dintr-o zonă extinsă de pădure sunt puşi la pământ de autorităţile elene din cauza unui gândac ce pare...577

24 iun 02:41MapamondAlianţa care cutremură SUA: Liderii Chinei şi ai Coreei de Nord şi-au jurat credinţă şi sprijin reciproc

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, şi preşedintele Chinei, Xi Jinping, au stabilit consolidarea relaţiilor...481

24 iun 02:31MapamondUE blochează Elveția: A interzis accesul burselor elvețiene pe piața unică europeană

Comisia Europeană nu va propune prelungirea regimului de echivalenţă care permite burselor din Elveţia să aibă...507

24 iun 02:35MapamondDonald Trump, acuzat de viol de o jurnalistă. REACȚIA dură a președintelui SUA

O cunoscută editorialistă a ediţiei americane a revistei Elle afirmă, într-un interviu apărut vineri în New York...620

24 iun 01:06MapamondScandal conjugal la vârful politicii britanice: a fost nevoie de intervenţia poliţiei acasă la favoritul pentru succesiunea premierului Theresa May

Poliţia londoneză s-a deplasat vineri la domiciliul lui Boris Johnson, favorit în cursa pentru succesiunea...642

Sănătate
21 iun 23:50SănătateJudecătorii au obligat Finanţele Publice să emită o autorizaţie privind transportul medicamentelor în regim de scutire de la plata TVA!

Fundația Baylor Marea Neagră din Constanța are misiunea prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase,...629

21 iun 19:37SănătateContractele CJAS Constanța cu furnizorii, prelungite până la 31 iulie

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță prelungirea contractele cu furnizorii, prin acte adiționale....489

20 iun 22:17SănătateÎncă un pas spre înfiinţarea Centrului de reumatologie Constanţa!

Curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța a fost, mult timp, un focar de infecție, după ce clădirile...1103

18 iun 01:40SănătateAproape 2000 de bolnavi la Urgența Spitalului Județean, de Rusalii

1790 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul...628

18 iun 01:49SănătateSpitalul de Boli Infecţioase angajează şef laborator analize medicale. Iată ce alte modificări mai pune la cale Primăria!

Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa se află în subordinea primăriei, administraţia locală fiind cea care...896

18 iun 04:10SănătateGRAVIDA LA PLAJĂ. Sfaturi de la medicul ginecolog!

Este vară, temperaturile sunt ridicate și toată lumea ar dori să fie pe plajă, să se bucure de răcoarea apei....1413

15 iun 01:24SănătateEchipamente medicale donate Centrului de Transfuzii Constanța

Echipament nou pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, ce va contribui la creșterea capacității...561

14 iun 02:13SănătateCJAS Constanța atrage atenția medicilor să nu mai ceară ordinul de plată la eliberarea CONCEDIILOR MEDICALE!

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța le atrag atenția medicilor de familie dar...4210

13 iun 02:27SănătateDr. Iuliana Botezatu este director interimar la Spitalul CF Constanţa

Spitalul CF Constanţa are un nou director interimar, în persoana dr. Iuliana Botezatu, fosta preşedinte a Comisiei de...1440

12 iun 00:52SănătateAparatură medicală vitală prematurilor, noua dotare a Spitalului Medgidia

Aparatura medicală insuficientă reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalității infantile în România, a...1069