rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Elena Udrea este convinsă că Traian Băsescu ar accepta să facă pușcărie în locul fetei sale: 'E clar că ținta este el'

Elena Udrea a apreciat marți, la Antena 3, după ce Curtea de Apel București a condamnat-o la 5 ani de închisoare cu executare pe fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, că este convinsă că fostul șef al statului ar intra el la pușcărie pentru fata lui dacă ar putea, scrie stiripesurse.ro

„Fac o apreciere umană. Nu am nicio indoiala, ar face asta ca parinte, dacă ar putea”, a zis Udrea.

Ea a indicat că în dosar nu există acuzații la adresa unor fapte comise de Traian Băsescu. Udrea a semnalizat că „nu e întâmplător” faptul că „toți colaboratorii apropiați care au rămas cu Președintele” au probleme în justiție, în timp ce foștii săi colaboratori care au schimbat barca nu au dureri de cap. „E clar ca tinta este Traian Băsescu”, a zis ea.

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

Udrea a primit mai multe pedepse, cuprinse între 3 şi 6 ani, pentru săvârşirea celor două infracţiuni. Instanţa le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani, a fost adăugat un spor, urmând ca ea să execute în final 8 ani închisoare.

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic, trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat.

Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) - 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) - 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) - 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de aproximativ un milion de lei de la Elena Udrea.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) şi spălare a banilor (5 fapte), potrivit DNA.

Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este judecată pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor (2 fapte), iar jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În dosar, au mai fost deferiţi justiţiei Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării, acuzat de luare de mită; Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, acuzat de luare de mită, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, acuzat de delapidare.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

"Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă", mai spune DNA.

Concret, în perioada octombrie - noiembrie 2009, Elena Udrea, care îndeplinea funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, l-a determinat Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, să ceară şi să primească suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societăţi comerciale (om de afaceri), în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare.

Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului "Schi în România".

Anchetatorii arată că, în cadrul acestui program, decontarea cheltuielilor efectuate de societăţile comerciale depindea de deciziile ministrului, care stabilea prioritatea plăţilor. În condiţiile în care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criteriile de prioritizare şi existau diferenţe semnificative între finanţarea unor proiecte similare, societăţile care executau lucrări depindeau de deciziile Elenei Udrea. Întârzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plată a societăţilor, în condiţiile în care sumele avansate proveneau din credite bancare.

Astfel, Elena Udrea i-a indicat lui Gheorghe Nastasia atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei).

În perioada 27 noiembrie - 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale. În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală.

În aceeaşi perioadă, Elena Udrea l-a determinat pe Victor Tarhon, preşedintele CJ Tulcea, să pretindă şi să primească de la reprezentantul unei alte societăţi comerciale (om de afaceri) suma de 691.029 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte şi efectuarea la timp a plăţilor. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu CJ Tulcea mai multe contracte finanţate de MDRT.

Astfel, în perioada 26 octombrie - 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate, suma totală de 691.029 lei. DNA susţine că nici de această dată serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale.

Procurorii mai arată că, în luna decembrie 2009, Ioana Băsescu i-a cerut lui Silviu Ioan Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an.

În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de Silviu Ioan Wagner a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de Ioana Băsescu, care a şi intermediat încheierea tranzacţiei.

În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010, s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziţia lui Wagner, ca urmare a faptului că nu a primit niciun document justificativ pentru suma achitată în avans. Şi de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de Wagner neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi şi nu mai achiziţionase niciodată publicitate de asemenea valoare).

Mai mult, firma "prestatoare" nu desfăşurase anterior activităţi comerciale semnificative şi nu avea experienţă relevantă în domeniul publicităţii. Pe 19 februarie 2010, la două zile de la încasarea banilor, firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de Giovanni-Mario Francesco, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu.

DNA arată că între cele două societăţi nu au existat în realitate niciun fel de operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea societăţii de stat reprezentată de Wagner.

În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obţinută a fost folosită în interes personal de Ioana Băsescu şi Giovanni-Mario Francesco pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

Conform DNA, la data de 1 iulie 2009, Giovanni-Mario Francesco, acţionând în calitate de administrator şi unic asociat al unei firme, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală şi punerea la dispoziţie de echipamente şi aparatură audio-video. Conform contractului, în schimbul acestor servicii, societatea administrată de Giovanni-Mario Francesco a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. Veniturile şi taxa pe valoarea adăugată colectată nu se regăsesc în declaraţiile fiscale iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei şi impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei).

Procurorii afirmă că, la instigarea Ioanei Băsescu, suma astfel obţinută a fost folosită de Giovanni-Mario Francesco pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfăşurată în cursul anului 2009 pentru alegerea preşedintelui României. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienţei infracţionale a banilor.

În plus, în perioada octombrie - noiembrie 2009, Ioana Băsescu l-a determinat pe Giovanni-Mario Francesco să realizeze operaţiuni fictive prin care suma de 735.098 lei provenită din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală a fost transferată către trei firme, pentru a achita servicii prestate în cadrul campaniei electorale în favoarea candidatului Traian Băsescu. Transferurile au fost intermediate de Elena Udrea şi Ioana Băsescu, care i-au comunicat lui Giovanni-Mario Francesco datele societăţilor către care urmau să fie efectuate plăţile.

De asemenea, în perioada octombrie - noiembrie 2009, Elena Udrea a folosit suma totală de 305.118 lei în numerar, provenită din infracţiuni de corupţie, pentru plata unor servicii de publicitate electorală, prin intermediul unor contracte fictive încheiate de persoane interpuse care nu au beneficiat în realitate de serviciile prestate.

"La data de 22.09.2016, fiind audiat ca martor în prezentul dosar, inculpatul Dan Andronic a făcut mai multe afirmaţii nereale cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei, prin care a urmărit să îngreuneze tragerea la răspundere penală a inculpatelor Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Astfel, inculpatul a susţinut că suma de 668.304 lei primită în lunile noiembrie - decembrie 2009 de la două societăţi administrate de Giovanni-Mario Francesco reprezintă preţul unor servicii de consultanţă fără legătură cu campania electorală, că aceste servicii nu s-au mai prestat, dar că nu a putut restitui sumele încasate deoarece nu a reuşit să îl mai contacteze pe Giovanni-Mario Francesco. De asemenea, a susţinut că Elena Udrea şi Ioana Băsescu nu au avut nicio implicare în realizarea acestor plăţi şi că, pe parcursul cercetărilor, nu a avut nicio discuţie cu acestea", precizează DNA.

Procurorii arată că, din probele administrate, rezultă că cele două contracte au un caracter fictiv şi transferurile au fost realizate la cererea Elenei Udrea şi Ioanei Băsescu pentru plata serviciilor de consultanţă politică prestate candidatului de Dan Andronic şi de o societate străină iar după declanşarea cercetărilor, Dan Andronic a transmis copia unui contract către Ioana Băsescu, prin intermediul Elenei Udrea, pentru a fi folosită în faţa autorităţilor.

"Societăţile administrate de Giovanni-Mario Francesco nu aveau angajaţi, cifra de afaceri şi obiectul de activitate nu implicau achiziţia de servicii de consultanţă iar asociaţii şi administratorul nu îl cunoşteau pe Dan Andronic. Totodată, după încasarea banilor, Dan Andronic a transferat către societatea străină de consultanţă suma de 125.000 USD, reprezentând comision de succes pentru câştigarea alegerilor", mai afirmă DNA.

miercuri, 3 martie 20211393
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

05george(3 mar 19:31)
Sa faca amandoi ca nu se supara nimeni !
05Babai(3 mar 19:28)
Nu ti.a placut sa stai ciuci in costum de baie roz pe timp de iarna sa incalzesti inimile tiristilor pe varianta la buzeu , la tine acolo si ai intrat in politica sa te bage la bulau pe bani multi
06Petrov(3 mar 17:45)
La puscarie!
22ofticate(3 mar 17:44)
judecatoarele astea! Daca presedintele, care este el,le bulanea la cotroceni,pote scapa coana udrea.Asa sunt muierile, invidioase.
04radu(3 mar 15:10)
Pariu ca si Palaz ar face puscarie in locul, macar cat sa se obisnuiasca pentru dosarele lui
112Escu(3 mar 12:41)
Nu Eleno,nu este nevoie sa vina Basescu il locul fiicei lui pentru ca in mod normal ar trebui sa intre si el la bulau,pentru ca tu si Ioana sunteti infractoarele dar nea Traian este beneficiarul hotiilor caci pentru el"ati muncit"tu si Ioana pentru Traian care in cazul asta apare ca un Nas din mafie care are soldati nu iese el la innaintare.
86Hsbbz(3 mar 10:13)
Elena Udrea e cea mai buna!!!!!!!!!
213Papu(3 mar 10:02)
Tanti Nuti ai vrea tu sa faca boschetaru puscarie in locul ficei sale si sa fii si in aceeasi celula cu el si sigur ai cere judecatorului sa-ti mareasca pedeapsa. La eliberare ai iesi dupa tine cu un intreg echipaj de puradei Traienei cu bosorogu capitan !!!!!!
03ASU milionu(3 mar 05:53)
mai da-mi o sansa
mai mult...Politică
21 apr 00:13PoliticăUSR PLUS a anunțat că va face o propunere pentru un nou ministru al sănătății

USR PLUS va face o nominalizare pentru Ministerul Sănătății, a anunțat Dragoș Tudorache după încheierea...334

21 apr 00:12PoliticăLiderii coaliției au semnat noul acord. Orban: Cei care au pariat că nu ne vom înțelege și-au făcut iluzii417
21 apr 00:00PoliticăCîţu: Orice voce împotriva campaniei de vaccinare subminează efortul nostru de a reveni la normalitate260
21 apr 23:59PoliticăKlaus Iohannis, întrevedere cu Maia Sandu: România, principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova

România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, în acest sens fiind şi sprijinul...371

21 apr 00:00PoliticăAdina Vălean: Certificatul verde digital va funcţiona ca un facilitator al călătoriilor356
21 apr 18:48PoliticăMarcel Ciolacu critică negocierile politice din Guvern: „Terapie pe ciolan!“282
21 apr 00:00PoliticăCîţu: România trebuie să facă rapid pasul către o economie competitivă, digitalizată

România trebuie să facă "rapid", în următorii patru ani, tranziţia către o economie competitivă, care...276

21 apr 23:59PoliticăTurcan: Între doi salariaţi cu aceeaşi funcţie din administraţia locală e o diferenţă de salariu de 10.000 euro anual797
21 apr 18:34PoliticăCîţu: Restaurantele cu tot personalul vaccinat ar putea rămâne deschise1026
20 apr 00:11PoliticăCîţu: Valul trei a început să scadă fără carantinare de tip lockdown

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că valul trei al pandemiei de COVID-19 în România a început să scadă...661

21 apr 18:34PoliticăAndrei Baciu: Nu a scăzut dorința de vaccinare a populației, sub 10 la sută are o ezitare semnificativă559
21 apr 18:35PoliticăCîțu: Succesul campaniei de vaccinare nu depinde de Guvern - „Vrei să mergi la mare, trebuie să te vaccinezi“1142
Vremea
16.1°13.7° - 16.1° miercuri, 21 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 2.31 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/4912223662337
5/4023223141920
joker211025143
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 apr 00:00SportDinamo Bucureşti - UTA Arad 0-1

UTA Arad a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, în deplasare, într-o partidă din...380

21 apr 00:00SportVictorie foarte importantă pentru FC Viitorul (1-0 vs Gaz Metan Mediaș)

FC Viitorul s-a impus acasă, marţi, cu scorul de 1-0, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş, în etapa a II-a a...449

21 apr 00:00SportHoria Tecău s-a calificat în sferturile probei de dublu

Perechea Horia Tecău / Kevin Krawietz (România / Germania) s-a calificat, marți, în sferturile probei de dublu din...281

21 apr 00:00SportAstra Giurgiu, victorie în deplasare (3-1 vs FC Hermannstadt)

Astra Giurgiu s-a impus, marți, pe terenul celor de la ​FC Hermannstadt, cu scorul de 3-1, în primul meci al etapei...262

Local
21 apr 13:31LocalPERICOL! MORMAN de PASTILE, aruncat la voia întâmplării, în mijlocul străzii!

Situație alarmantă în comuna Mihail Kogălniceanu după ce au fost găsite zeci de cutii cu medicamente aruncate...1184

21 apr 23:11LocalPrimăria anunță DISTRIBUIREA tichetelor RESPECT

Primăria Municipiului Constanța anunță că începând de mâine, 21.04.2021 demarează distribuirea la domiciliu a...1095

21 apr 23:10LocalPERCHEZIȚII într-un dosar de FURT de KEROSEN

1167

21 apr 23:12LocalRAEDPP Constanța: Comerțul cu carne de miel se va desfășura în două dintre piețele agroalimentare din oraș

În perioada 21 aprilie – 1 mai, în piețele agroalimentare administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului...969

21 apr 23:11LocalNoi locuri de parcare, pentru locuitorii din Tomis Nord

Terenul viran din zona Școlii Gimnaziale Nr. 36 „Dimitrie Știubei” a fost transformat într-o parcare...863

21 apr 23:11LocalAsociația Patronală RESTO Constanța a lansat Campania „Membru RESTO - restaurant sigur“

Asociația Patronală RESTO Constanța a lansat Campania „Membru RESTO - restaurant sigur - Noi ne-am vaccinat pentru...496

21 apr 23:10LocalCOVID-1: 56 de NOI CAZURI de INFECTARE la Constanţa, 2921 la nivelul ţării

COVIDPe teritoriul României, până marţi, 20 aprilie, au fost confirmate 1.034.003 cazuri de persoane infectate cu...1086

21 apr 23:10LocalRegulamentul de organizare și funcționare a cimitirelor musulmane din CONSTANȚA, în consultare publică!

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația...812

21 apr 23:09LocalMOARTE SUSPECTĂ! Un bărbat a fost găsit DECEDAT într-o locuință din CERNAVODĂ

883

Politică
21 apr 00:00PoliticăCîţu: România trebuie să facă rapid pasul către o economie competitivă, digitalizată

România trebuie să facă "rapid", în următorii patru ani, tranziţia către o economie competitivă, care...276

21 apr 23:59PoliticăTurcan: Între doi salariaţi cu aceeaşi funcţie din administraţia locală e o diferenţă de salariu de 10.000 euro anual

Un angajat la un Consiliu Judeţean câştigă un salariu anual cu aproape 10.000 de euro mai mare decât un salariat...797

21 apr 18:34PoliticăCîţu: Restaurantele cu tot personalul vaccinat ar putea rămâne deschise

1026

20 apr 00:11PoliticăCîţu: Valul trei a început să scadă fără carantinare de tip lockdown

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că valul trei al pandemiei de COVID-19 în România a început să scadă...661

21 apr 18:34PoliticăAndrei Baciu: Nu a scăzut dorința de vaccinare a populației, sub 10 la sută are o ezitare semnificativă

Secretarul de stat Andrei Baciu, căruia premierul i-a delegat atribuțiile de ministru interimar al Sănătății,...559

21 apr 18:35PoliticăCîțu: Succesul campaniei de vaccinare nu depinde de Guvern - „Vrei să mergi la mare, trebuie să te vaccinezi“

1142

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...3005

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...3032

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

4029

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...4030

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7500

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8356

Monden
21 apr 00:00MondenCântăreaţa Taylor Swift, vizată de o nouă acţiune de hărţuire

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost vizată din nou de o acţiune de hărţuire, după ce un bărbat, care a...304

21 apr 00:00MondenOSCAR 2021: Artiştii nominalizaţi nu vor fi obligaţi să poarte măşti sanitare în faţa camerelor

La gala premiilor Oscar de anul acesta, artiştii nominalizaţi şi însoţitorii lor nu vor fi nevoiţi să poarte...248

21 apr 00:00MondenMTV Movie & TV Awards: Serialul „WandaVision“ a primit cele mai multe nominalizări

299

Mapamond
21 apr 00:00MapamondBulgaria suspendă utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani cu risc de tromboză

Bulgaria a suspendat utilizarea vaccinului anti-COVID19 de la AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani care prezintă un...273

21 apr 00:00MapamondCoronavirus: Portugalia a relaxat de luni restricţiile, iar magazinele au fost luate cu asalt

Cozile la intrarea în magazine, mai ales la cele de haine, la primele ore ale zilei de luni, au marcat trecerea la o...249

21 apr 00:00MapamondCoronavirus: Finlanda redeschide localurile cu acces limitat după o scădere a incidenţei de COVID-19

231

Sănătate
21 apr 00:00SănătateSemne promițătoare în reversia bolii Alzheimer

Noi cercetări dezvăluie o nouă abordare a bolii Alzheimer, care ar putea inversa pierderea de memorie, semnul...312

21 apr 00:00SănătateStudiu: Uleiul de pește, util în insuficiența cardiacă

Uleiul de pește, bogat în acizi grași Omega-3, este cunoscut pentru numeroasele beneficii pentru organism. Mai puțin...257

21 apr 00:00SănătateStudiu - Apariția cancerului: cum produc toxinele mutații în celule

278

21 apr 00:00SănătateTot mai multe dovezi leagă sănătatea gingivală de riscul de AVC

Un nou studiu sugerează că persoanele adulte care suferă de gingivită ar fi două ori mai predispuse să sufere un...269

21 apr 00:00SănătateUn "vaccin" pentru cancer a eliminat tumorile la șoareci

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au descoperit că activarea celulelor T în tumori a eliminat chiar și...277

21 apr 00:00SănătateVitamina D îmbunătățește creșterea în greutate și dezvoltarea creierului la copii

Dozele mari de suplimente cu vitamina D îmbunătățesc creșterea ponderala și dezvoltarea limbajului și a...251

21 apr 00:00SănătatePilula contraceptivă, asociată cu un risc scăzut de artrită reumatoidă

Femeile care iau anticoncepționale, mai ales dacă le folosesc 7 ani sau mai mulți ani consecutivi, au un risc mai...242

21 apr 00:00SănătateBeneficiile uleiului de Borago

Uleiul de Borago este obținut prin presarea semințelor plantei Borago officinalis care se regăsește pe continentul...246

21 apr 00:00SănătateExerciții pentru brațe puternice și tonifiate

267

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT