REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Eleva acuzată că a făcut videochat a fost transferată la altă clasă

Eleva acuzată că a făcut videochat a fost transferată la altă clasă

Replica API 12 mai 2015 | 00:00 801

Ancheta desfășurată de conducerea Colegiul Național „Mihai Eminescu“ în cazul elevei acuzată că face videochat a ajuns la final, iar Consiliul Profesoral a decis, luni 11 mai a.c, care va fi pedeapsa. Eleva Alexandra C. va fi transferată disciplinar în altă clasă și-i va fi scăzută nota la purtare cu două puncte. Transferată în altă clasă, cu același profil, va fi și Lavinia P., cea care a divulgat în presă informația potrivit căreia colega ei prestează activități de videochat. Pește s-a ales cu patru puncte scăzute la purtare. Mai mult, cele două vor fi incluse într-un program de consiliere psihologică. Reamintim că, în urmă cu câteva zile, una devărat scandal s-a iscat la Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța. O elevă și-a pârât colega, pe Alexandra C., că desfășoară activități de videochat și că a încercat să corupă și alte face să-i urmeze exemplul. Drept dovadă, pe anumite site-uri, apăreau fotografii cu tânăra de 18 ani, în ipostaze deloc decente. Conducerea liceului a deschis o anchetă, a stat de vorbă cu eleva. Luată la întrebări, ea nu a recunoscut că practică această activitate, însă a spus că a fost tentată să intre în această afacere, numai că, între timp, s-a răzgândit.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218