REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Elevi şi studenţi romi, susţinuţi cu bani europeni pentru o carieră medicală

Elevi şi studenţi romi, susţinuţi cu bani europeni pentru o carieră medicală

Replica API 21 septembrie 2012 | 00:00 233

Sute de elevi şi studenţi romi sunt susţinuţi, printr-un program european, să se pregătească şi să urmeze cursuri de medicină şi farmacie în facultăţi, colegii medicale sau şcoli postliceale de profil, în cei doi ani de implemetare a proiectului fiind vizaţi 500 de beneficiari. Programul de Dezvoltare Personală are capacitatea să susţină 500 de studenţi şi elevi romi în anii academici 2011-2012 şi 2012-2013, fiind principala componentă de intervenţie directă din cadrul proiectului "O generaţie de specialişti romi în domeniul medical". Pentru anul şcolar şi universitar 2012-2013, peste 350 de tineri romi, studenţi şi elevi, vor putea beneficia de două secţiuni de pregătire, în funcţie de etapa educaţională în care se află. Preşedintele ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Mircea Toma, a declarat că iniţiatorii acestui proiect îşi doresc ca tinerii romi să fie susţinuţi şi după încheierea programului, în acest sens urmând să fie iniţiate discuţii cu consiliile locale, pentru ca reprezentanţii acestora să fie convinşi să susţină în fiecare an tineri din comunitate, conform mediafax.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218