REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Elevii au fost „miniștri pentru o zi”, pentru al treilea an la rând

Elevii au fost „miniștri pentru o zi”, pentru al treilea an la rând

Replica API 3 iunie 2017 | 00:49 275

Consiliul Național al Elevilor a luat parte la a III-a ediție a proiectului ,,Ministru pentru o zi”, proiect ce propune tinerilor dornici să se implice în societatea civilă un exercițiu civic prin care, timp de o zi, ei află mai multe despre mecanismele de funcționare a administrației publice centrale.

În acest an, dincolo de experiența cu care publicul a fost obișnuit încă de la inițierea evenimentului, reprezentanții elevilor din întreaga țară au avut oportunitatea de a lansa subiecte de discuție specifice sferei educaționale actuale, astfel încât aspecte stringente din sistemul de învățământ au fost aduse în atenția factorilor decidenți.

La Ministerul Afacerilor Interne, principalul subiect abordat a vizat amendarea Legii 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ în sensul eliminării uniformei ca element distinctiv și al finanțării pazei în școli de către consiliile locale, urmând ca personalul calificat să fie pus la dispoziția acestora de către jandamerie.

La Ministerul Justiției, introducerea educației juridice în școli, formarea unor cadre didactice de către personal cu expertiză în domeniu în scopul predării acesteia, precum și realizarea unei broșuri despre dreptul de exercițiu restrâns pentru elevii care împlinesc 14 ani au constituit temele dezbătute.

La Ministerul Cercetării Științifice și Inovării, reprezentanții elevilor au obținut acceptul decidenților de a lua parte la grupurile și comisiile de lucru ce pot constitui puncte de interes pentru educație, au susținut investirea în modernizarea și dotarea corespunzătoare a laboratoarelor din unitățile de învățământ și au dezbătut ,,Grantul CDI Carol I”, parte a Programului ,,Brain Return 1” ce își propune acordarea de granturi de cercetare elevilor olimpici naționali și internaționali. Consiliul Național al Elevilor a susținut inițiativa, precizând însă că acest efort trebuie să fie dublat de investiții în modernizarea logisticii necesare, că trebuie să existe un sistem de acordare echitabil, care să includă și elevii olimpici la discipline umaniste și socio-umaniste, și să existe o formă de calculare a granturilor astfel încât să nu fie periclitat dreptul la libera circulație.

La Ministerul Economiei, în centrul dezbaterilor s-au situat obiectivele ce vizează în mod direct tinerii și elevii, precum stimularea producției, investirea în domeniul industrial și crearea de locuri de muncă. De altfel, s-a abordat și situația societăților aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, precum și valorificarea intereselor statului în cadrul acestora.

Discuții relevante pentru climatul educațional au avut loc și la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, unde ministrul pentru o zi a purtat discuții cu reprezentanți ai JETRO și Beaureau Veritas în scopul investirii în educația elevilor aflați în zone subdezvoltate și în formarea cadrelor didactice, precum și discuții cu reprezentanții ministerului vizând promovarea programului Start-Up Nation în școlile din România, pentru încurajarea spiritului antreprenorial în rândul elevilor.

La Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, discuțiile au vizat apărarea drepturilor elevilor români de peste granițe, accesul lor la un învățământ echitabil, procurarea de manuale școlare astfel încât și aceștia să învețe limba română, precum și formarea cadrelor didactice care predau benevol limba română în străinătate.

La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentanții elevilor au fost informați cu privire la inițiativa acestuia de a-și asuma răspunderea asupra liceelor agricole din România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.

La Ministerul Apelor și Pădurilor, discuțiile s-au axat pe protejarea mediului și pe implementarea unor ore privind ecologia și prezervarea mediului înconjurător.

La Ministerul Mediului, implementarea unui program obligatoriu de reciclare în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și sprijinirea educației pentru sănătate au constituit temele pe care s-a marșat.

La Ministerul Turismului, Consiliul Național al Elevilor a primit sprijin în ceea ce privește activitatea, fiind totodată invitat ca partener în organizarea de festivaluri și proiecte care să promoveze România, aducându-se în discuție și rezultatele elevilor noștri la competiții naționale și internaționale.

La Ministerul Apărării Naționale, discuțiile au vizat sistemul educațional militar și promovarea profesiei de militar în rândul elevilor prin realizarea unor activități care să le permită acestora să înțeleagă rigorile, dar și bucuriile din spatele ei.

Alături de premierul Grindeanu și în cadrul Secretariatului General al Guvernului, principalul subiect dezbătut a vizat decontarea integrală a navetei elevilor care nu studiază în localitatea de domiciliu, OUG 69/2016 având hibe care periclitează dreptul la învățământ gratuit garantat de Constituția României. Astfel, Consiliul Național al Elevilor a înaintat o propunere ce prevede câteva modificări de proporții ale legii, propunere ce urmează a fi analizată. De asemenea, au fost aduse în vedere și incompatibilitățile dintre sistemul educațional și cerințele tot mai riguroase de pe piața muncii, lipsa de flexibilizare a traseelor educaționale, planurile-cadru și curriculumul suprasaturate de informații teoretice, precum și necesitatea diversificării educației prin promovarea educației nonformale și a voluntariatului.

Așadar, în preajma zilei de 1 Iunie, cuvântul-cheie a fost educația, educația centrată pe beneficiar. Consiliul Național al Elevilor opinează că acest eveniment a fost de bun augur în contextul climatului educațional actual, nu numai pentru că elevii au avut acces la o mai bună înțelegere a mecanismelor interne din cadrul administrației centrale, dar în special pentru că au avut șansa să militeze pentru drepturile și prioritățile lor în cadrul discuțiilor cu factorii decidenți. Indiferent de cine va fi la guvernare, Consiliul Național al Elevilor, ca structură reprezentativă a elevilor din România și ca for nonpartizan, va încerca să fundamenteze parteneriate sustenabile, bazate pe comunicare, pe obiectivism și transparență.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si mai interesant daca actualii ministri au invatat ceva de la acesti elevii?
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369