REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Elevii constănțeni vor da simulare lunară pentru BAC și Evaluare Națională

Elevii constănțeni vor da simulare lunară pentru BAC și Evaluare Națională

Replica API 19 ianuarie 2022 | 00:00 1792

La nivelul județului Constanța debutează etapa de organizare a simulărilor județene ale examenelor naționale pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a/ a XIII-a. Este o inițiativă pe termen lung, cu derulare lunară, cu scopul de a oferi elevilor posibilitatea de a-și exersa/ verifica achizițiile, de a se familiariza cu tipurile de subiecte, precum și cu sistemul de examen în sine.

În acest context, pentru participarea la prima simulare județeană a evaluării naționale a elevilor de clasa a VIII-a, s-au înscris unități de învățământ reprezentând 93%, iar pentru simularea județeană a examenului de bacalaureat: 86%.

Unitățile de învățământ care nu au optat să participe la aceste simulări din luna ianuarie sunt:

- evaluare națională clasa a VIII-a (10 unități de învățământ): Colegiul Naţional ’Mihai Eminescu’ Constanţa, Colegiul Naţional ’Mircea cel Bătrân’ Constanţa, Liceul Teoretic ’Lucian Blaga’ Constanţa, Liceul Teoretic ’Ovidius’ Constanţa, Şcoala Gimnazială ’Mircea Eliade’ Cernavodă, Şcoala Gimnazială ’Nichita Stănescu’ Mereni, Şcoala Gimnazială Nr. 16 ’Marin Ionescu Dobrogianu’ Constanţa, Școala Gimnazială Nr. 30 ’Gheorghe Ţiţeica’ Constanţa, Şcoala Gimnazială Nr. 7 ’Remus Opreanu’ Constanţa, Liceul Tehnologic ’Nicolae Dumitrescu’ Cumpăna (clasă on-line);

- bacalaureat (11 unități de învățământ): Colegiul Naţional ’Mihai Eminescu’ Constanţa, Colegiul Naţional ’Mircea Cel Bătrân’ Constanţa, Liceul Tehnologic ’Axiopolis’ Cernavodă, Liceul Teoretic ’Carmen Sylva’ Eforie, Liceul Teoretic ’Lucian Blaga’ Constanţa, Liceul Teoretic ’Nicolae Bălcescu’ Medgidia, Liceul Teoretic ’Ovidius’ Constanţa, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Constanţa.

Prima simulare județeană a examenelor naționale se va desfășura în perioada 26 - 28 ianuarie 2022.

Inspectorul școlar general, prof. Sorin MIHAI, a transmis către colegii directori și cadre didactice un mesaj prin care apreciază efortul și implicarea dumnealor: „Le mulțumesc tuturor colegilor care au înțeles importanța organizării acestor simulări în vederea pregătirii temeinice a elevilor, precum și pentru a obține rezultate tot mai bune la nivelul județului! Am convingerea că în acest an ne vom putea mândri rezultate foarte bune la examenele naționale!”

M.P., A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pe bune...simulari lunare.....da nu cumva ar dori onor inspectorii constanteni sa corecteze ei lucrarile de simulare in timp ce din ce in ce mai multi elevi se imbolnavesc iar testarea este 0?!
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218