REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Elevii din Constanţa vor învăţa despre gaz şi electricitate de la Metano şi Electro

Elevii din Constanţa vor învăţa despre gaz şi electricitate de la Metano şi Electro

Replica API 20 aprilie 2018 | 00:15 356

Peste 2.500 de elevi vor învăța cum să folosească mai eficient și în condiții de siguranță gazul și electricitatea, în cadrul programului „Întâlnire cu energia”, derulat de ENGIE Romania

Peste 2.500 de elevi din 19 comunități din mediul rural și urban mic vor descoperi cele mai importante lucruri despre gazul natural și energia electrică, cum le pot folosi mai eficient acasă și la școală și, mai ales, în condiții de siguranță. Demersul face parte din programul tradițional de educație “Întâlnire cu energia” (ediția a XII-a), derulat de către ENGIE Romania, în parteneriat cu Asociaţia Hands Across România şi Ministerul Educaţiei Naționale.

În cadrul celor două lecții interactive, predate de către angajați ENGIE și lectori specializați, copiii vor lua parte la aventurile fantastice ale lui Metano, o moleculă de gaz creată de către o elevă participantă la prima ediție a programului, în 2007. De curând, odată cu intrarea companiei ca furnizor pe piața de electricitate, Metano și-a făcut un nou prieten - Electro. Lecţiile vor viza tipurile de energie, parcursul gazului natural de la extracţie până acasă, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural și a energiei electrice, insistând pe partea de prevenire a accidentelor.

Totodată, elevii celor 75 de școli înscrise la această ediție au șansa de a pune în practică cunoștințele acumulate și de a dezvolta în cadrul concursului “Câștigă cu Metano și Electro” proiecte care să vină în sprijinul comunității lor. ENGIE Romania va sprijini implementarea a două dintre proiecte cu o finanțare în valoare de 10,000 RON pentru fiecare.

Programul „Întâlnire cu energia” se va derula în perioada aprilie – iunie a.c. în județele București, Constanța, Argeș, Buzău, Iași, Sibiu, Călărași și Ialomița. „Întâlnire cu energia”, aflat la ediția a XII-a, este parte din platforma de responsabilite socială a companiei și ilustrează preocuparea constantă pentru educație. Lansat în 2007 și derulat în fiecare an în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, programul s-a adresat unui număr de peste 35.000 de elevi de clasa a IV-a, din toate județele din sudul țării. Aproximativ 150 de voluntari, angajați ai companiei s-au implicat până acum în acest program, investind peste 3,000 de ore de voluntariat.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mda. Engie. Fostul Gas de France. Au dat tunuri peste tunuri si au facut nasoale in trecut si acum sunt in plin proces de rebranduire ca sa-si stearga urmele.
1
0
vor sa profite de inocenta copiilor si sa-si traga o masca prietenoasa de fapt macaronarii au venit la masa intinsa si iau cu japca,avem cel mai scump curent din ue iar acum umbla sa inlocuiasca contoarele digitale cu cele inteligente care in alte tari s-au dovedit periculoase pentru oameni si locuinte si au fost interzise
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218