REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
17.5° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Elevii și seminariștii înscriși la două concursuri naționale, premiați

Elevii și seminariștii înscriși la două concursuri naționale, premiați

Replica API 15 aprilie 2019 | 00:00 405

Sâmbătă, 13 aprilie a.c., în Sala Magna a Arhiepiscopiei Tomisului, în prezența Înaltpreasfințitului Teodosie a avut loc prezentarea și evaluarea portofoliilor tinerilor implicați în Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, la nivel de eparhie, precum și premierea elevilor din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul”, înscriși la Concursul Naţional de Folclor: „Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc”.

Acțiunea este dedicată „Anului Omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”, așa cum Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2019. În acest context se derulează două competiții naționale: Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu” și Concursul Naţional de Folclor: „Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc”. Ambele competiții sunt organizate de către Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, în perioada 15 decembrie 2018 – 21 mai 2019. Dacă primul se adresează copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul Național „Hristos împărtășit copiilor”, preoților coordonatori de grup catehetic, profesorilor de religie și altor educatori creștini, cel de-al doilea presupune implicarea elevilor din Seminariile şi Liceele Teologice Ortodoxe de pe cuprinsul Patriarhiei Române.

La eveniment au participat echipele premiate la nivel de protopopiat, care și-au prezentat proiectele cultural-artistic și au surprins auditoriul prin eterogenitatea și ineditul creațiilor plastice, literare, IT (lucrul cu calculatorul). Astfel, la secţiunea artistică echipele au organizat expoziții de desene, picturi, compoziţii plastice sau de meşteşugărie; la secţiunea literară s-au prezentat poezii, eseuri, compuneri și texte de rugăciune; iar la ultima secţiune a concursului (multimedia) s-au putut viziona filmulețe despre satul românesc, prezentări Power Point despre biserici vechi sau monumente, despre creaţii şi tradiţii populare vechi sau personalităţi marcante ale comunităţii, care au rămas în conştiința populară.

Proiectul „Istria, străveche vatră de cultură și spiritualitate românească” s-a clasat pe primul loc

Expozițiile elevilor din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul”, care, în urma evaluării prezidate de directorul Seminarului din Constanța, pr. prof. dr. Ionuț Rusu, au ocupat primele locuri la Concursul Naţional de Folclor: „Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc”, etapa pe școală, s-au bucurat de aprecieri unanime, IPS Teodosie conchizând: „Școala s-a format în tinda bisericii și a rămas o prelungire a tindei bisericii chiar și în organizarea ei actuală. Tradițiile și obiceiurile românești au o savoare aparte, unică și dacă nu vom înțelege la timp valoarea inestimabilă a acestor nestemate, ce dau mărturie de unitatea noastră de neam și credință, și vom asista nepăsători la felul în care fenomene precum globalizarea și secularizarea le devalorizează, atunci propria identitate va fi devalorizată”.

Cele mai bune lucrări vor fi premiate pe 21 mai, de către Patriarhul României, la Catedrala Patriarhală.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Doamne Ajuta
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102