REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Emil Boc răspunde la întrebarea de 1000 de puncte: Atunci mi-am zis că ăsta îmi este sfârșitul

Emil Boc răspunde la întrebarea de 1000 de puncte: Atunci mi-am zis că ăsta îmi este sfârșitul

Replica API 4 octombrie 2019 | 02:34 500

sursa foto: PNL

Primarul Clujului, Emil Boc, susține că nu ar accepta să revină pe funcția de premier, chiar dacă i s-a propune. Boc arată că odată cu tăierea salariilor se aștepta ca acela să fie sfârșitul carierei sale politice, dar susține că și-a asumat responsabilitatea pentru că nu avea de ales, scrie stiripesurse.ro

”Nu. Nu, mulțumesc. A fost o onoare pentru mine să pot servi țara în vremuri grele. Am făcut-o cu cea mai bună credință (...)Nu am făcut ce am vrut eu. Cine și-ar dori măsuri de austeritate? Nu pentru asta se construiește omul politic. Am luat acele măsuri conștient că nu voi mai rămâne în politică, pentru că am realizat ce impact vor avea și mi-am zis că ăsta mi-e sfârșitul, deși clujenii mi-au oferit apoi această șansă uriață de a arăta că mai putem face lucruri bune împreună. Trebuia, însă, atunci, să ținem țara pe linia de plutire și pe drumul corect, pe când nimeni nu ne mai băga în seamă în plină triplă criză a datoriilor suverne ale statelor. Am făcut economic ceea ce a trebuit, împreună cu președintele de atunci al țării, Traian Băsescu...”, a spus Emil Boc, într-un interviu pentru DigiFM.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Respect nenea Boc.multumesc ptr.A2
1
0
Ingroapa gunoiul ala de Rares Bogdan
1
2
Decat cu gratuitati pentru studenti pa tren si refacerea salariilor toate niste porcarii ale ciumei rosii,mai bine sa vina din nou cei mai destoinici lideri ai tarii si sa taie dracului toate salariile si pensile,sa dea rapid toate resursele strainilor si sa bage la puscarie pe toti cei peste cinci milioane de votanti ai PSD. Boc e bun,Romania merita chiar si mai rau dar e bun si bocul la inceput.
4
1
Bai rahat rosiatic, te plateste bine partidul sa scrii injurii ? Nu scrii nimic la subiect, dar esti mare si tare scriitor la taste.
3
2
....prima masura ma-ta sa nu se mai futa sa fete si alte vite ca tine . Pentru divertisment ii dam noi la muie , ei sau nevestei tale !
4
4
Cluj vs. Constanta. No comment. In conditiile in care am avut primari PSDisti cat timp a fost PSDul la guvernare
3
1
Toate LEGILE pe justitie ale lui tudorel toader, sluga psd, facute in ultimii doi ani, TOATE in favoarea HOTILOR si CONDAMNATILOR PENALI, URGENT ABROGATE! La fel si PENSIILE SPECIALE!
6
2
Ce de votanti si sustinatori daltonisti are judetul Constanta, mai ceva decat in Moldova sau Oltenia.
3
1
care pun botul, boc a fost sclavul lui basescu iar la cluj a facut cate ceva pentru ca nu a fost deranjat de DNA asa cum au fost deranjati primarii psd-isti din alte localitati care totusi au mai facut ceva, vizitati iasiul care este peste cluj dar nu are presa si postaci si nici afluenta de firme datorita pozitiei geografice. L-a intrebat cineva pe boc de banii de festivaluri, de plimbarile la meciurile lui halep, etc daca era psd-ist era legat pana acum!
2
5
Am apreciat mereu oamenii de cuvant, responsabili, profesionisti, cei ce fac ceva palpabil si care stiu, in situatii grele, sa fie de partea adevarului - Felicitari dle Boc, nu poti primi respect din partea celor invatati sa minta , sa fure. Clujul este un exemplu ptr toti romanii
5
3
Dar din pacate,cei care detin presa si televiziunile scot in evidenta doar infractori corupti care au ajuns in diferite functii datorita clanurilor existente, nicidecum oamenii cinstiti, harnici,gospodari.Chiar mesajele de la fiecare articol sunt date in scopul de a mentine infractorii in functii, de a inlatura orice posibila schimbare, de a distruge orice viitor al copiilor si nepotilor nostri.Ei detin mil de euro acumulate in 29 ani, pot cumpara pe oricine,iar cu aceste mesaje date zilnic isi fac economie la bani, stiind ca cretinii se iau dupa ce citesc si aud,stiind ca de mult romanii nu
4
1
mai rar oameni ca Emil Boc. se vede in Cluj ce a facut si vedem ce ar fi putut face din Romania. Pacat!
9
4
un foarte bun gospodar! clujul are nevoie de tine in continuare! ramai acolo!
11
4
O dejectie si atat, nimic mai mult acest sclav al lui traian bashina.
10
17

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218