REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.7° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.7° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Emilian Nicolae a fost schimbat în sfârşit din funcţie. Costel Baciu, noul şef al Poliţiei Cernavodă

Emilian Nicolae a fost schimbat în sfârşit din funcţie. Costel Baciu, noul şef al Poliţiei Cernavodă

Replica API 22 iunie 2011 | 00:00 250

MAI i-a respins contestaţia formulată împotriva demiterii sale

MAI i-a respins contestaţia formulată împotriva demiterii sale

Comisarul-şef Emilian Nicolae, şeful Poliţiei Cernavodă, a rămas fără funcţie, după ce Ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI) i-a respins, în urmă cu câteva zile, contestaţia formulată împotriva demiterii sale. "Începând cu data de 17 iunie a.c., comisarul Costel Baciu a fost desemnat comandant al Poliţiei Cernavodă, preluând toate funcţiile de conducere ale comisarului şef Emilian Nicolae, care a fost trecut pe o funcţie inferioară, de execuţie", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ, Gelu Manolescu. Poliţistul a intrat în colimatorul superiorilor după ce, în urma unui control, s-au descoperit mai multe nereguli privind executarea unor atribuţii de serviciu, cu toate că gurile rele spun că unele "personalităţi" locale l-ar fi denunţat că ar fi luat şpagă de la infractori şi că ar fi mână în mână cu aceştia. Singura şansă să revină pe funcţie este să dea în judecată, pe contencios administrativ, Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru anularea actului administrativ prin care a fost demis, cu condiţia să şi câştige. Vom reveni.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614