REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.9° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.9° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Emilian Nicolae, schimbat de la conducerea Poliţiei Cernavodă cu Baciu

Emilian Nicolae, schimbat de la conducerea Poliţiei Cernavodă cu Baciu

Replica API 23 iunie 2011 | 00:00 163

În sfârşit

În sfârşit

Comisarul-şef Emilian Nicolae, şeful Poliţiei Cernavodă, a rămas fără funcţie, după ce MAI i-a respins contestaţia formulată împotriva demiterii sale, formulată în urmă cu aproximativ o lună. "Începând cu data de 17 iunie a.c., comisarul Costel Baciu a fost desemnat comandant al Poliţiei Cernavodă, preluând toate funcţiile de conducere ale comisarului şef Emilian Nicolae, care a fost trecut pe o funcţie inferioară, de execuţie", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ, Gelu Manolescu. Poliţistul a intrat în colimatorul superiorilor săi după ce, în urma unui control, s-au descoperit mai multe nereguli privind executarea unor atribuţii de serviciu, cu toate că gurile rele spun că unele "personalităţi" locale l-ar fi denunţat că ar fi luat şpagă de la infractori şi că ar fi mână în mână cu aceştia. Singura şansă să mai revină pe funcţia pierdută este să dea în judecată, pe contencios administrativ, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), pentru anularea actului administrativ prin care a fost demis, însă acest lucru ar dura destul de mult. Dar singura condiţie este să câştige procesul, ceea ce este mai puţin probabil, dat fiind experienţa unor alţi poliţişti care se judecă de câţiva ani în instanţă, pentru redobândirea funcţiilor, cum ar fi cazul comisarului şef Dorin Colidiuc, fostul adjunct al IPJ Constanţa.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369