REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Emoții pentru Liviu Dragnea - Un nou termen în dosarul care l-ar putea trimite în închisoare pe liderul PSD

Emoții pentru Liviu Dragnea - Un nou termen în dosarul care l-ar putea trimite în închisoare pe liderul PSD

Replica API 21 ianuarie 2019 | 00:00 196

Liderul PSD, Liviu Dragnea, este citat astazi la completul de 5 judecatori ai Inaltei Curti, in dosarul Angajarilor la DGASPC Teleorman, in care contesta condamnarea la 3 ani si 6 luni pentru instigare la abuz in serviciu.

Discutiile despre completul care va judeca acest proces inca nu s-au incheiat, deoarece Sectiile Unite au fost sesizate asupra modului in care s-a facut repartizarea dosarelor.

Procesul in acest caz este solutionat de Completul 2 Penal, format din Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera si Rodica Aida Popa. Acest complet a fost tras la sorti pe 13 decembrie.

Pe rolul acestui complet sunt astazi si alte cazuri mediatizate: apeluri (cum ar fi dosarul privindu-i pe fostul deputat Sebastian Ghita si sefii parchetelor din Prahova) sau contestatii in anulare, cai de atac extraordinare, facute in baza deciziei CCR privind constituirea completurilor de 5 judecatori (fosta sefa a DIICOT, Alina Bica, fostul sef al ANAF, Serban Pop, milionarul Horia Simu, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja, fostul senator Dan Sova, fostul deputat Marian Ghiveciu etc).

CSM a schimbat jurisprudenta

Modul in care dosarele din perioada 2014-2018, care erau pe rolurile completurilor de 5 judecatori, au fost trase la sorti pe 13 decembrie si au ramas in solutionarea acestora este insa in discutia Sectiilor Unite ale Inaltei Curti.

Procesele au ramas la aceste completuri in baza unei hotarari a Sectiei pentru judecatori din CSM. Practic, Consiliul a schimbat jurisprudenta in acest caz.

Pe vechea procedura, dosarele de la completurile de 5 in care nu erau efectuate acte procedurale, respectiv nu erau administrate probe, erau preluate de completurile constituite in anul urmator.

De exemplu, pe vechea jurisprudenta, dosarul lui Liviu Dragnea, in care instanta nu a apucat sa faca niciun act procedural, ar fi trecut la completul tras la sorti la inceputul anului 2019.

Decizia Completului 1 Penal

La termenul din 14 ianuarie 2019, Completul 1 Penal de 5 judecatori (tras la sorti in decembrie 2018) a amanat toate procesele pentru data de 4 februarie si a sesizat Sectiile Unite, pentru a se pronunta asupra acestei situatii.

Completul 1 Penal este condus de vicepresedintele Inaltei Curti Iulian Dragomir. Din complet mai fac parte: Simona Nenita, Marius Foitos, Ionut Matei si Geanina Arghir.

Surse din magistratura au explicat pentru Ziare.com ca Sectiile Unite de la Inalta Curte vor lua in discutie aceste aspecte la sfarsitul acestei luni.

Decizia CCR

Situatia completurilor de la Inalta Curte a fost aruncata in aer de doua decizii date de Curtea Constitutionala (CCR) si de Curtea de Apel Bucuresti (CAB).

In primul caz, judecatorii CCR cu constatat un conflict de natura constitutionala si au admis o solicitare facuta de premierul Viorica Dancila. CCR a aratat ca, din 2014 pana acum, prin cateva hotarari succesive, Inalta Curte nu a respectat legea asa cum au adoptat-o senatorii si deputatii.

Mai exact, in opinia CCR, trebuiau trasi la sorti toti cei cinci judecatori ai completurilor, nu cum se intampla in practica - erau trasi la sorti doar patru judecatori din aceste completuri, iar al cincilea era membru de drept, fiind, dupa caz, presedintele sau vicepresedintele instantei supreme, respectiv seful Sectiei Civile sau Penale.

In plus, la sfarsitul lunii decembrie 2018, judecatorul Alina Ghica de la Curtea de Apel Bucuresti a admis o solicitare facuta de liderul PSD, Liviu Dragnea, si a anulat tragerea la sorti a completurilor de 5 judecatori facuta in data de 9 noiembrie, prima dupa decizia CCR care impunea tragerea la sorti a tuturor celor 5 membri.

Tot atunci, magistratul a suspendat activitatea acestor completuri. Pe motiv ca inainte sa se faca tragerea la sorti, trebuia sa apara motivarea hotararii CCR, nu doar decizia, in care se spunea ca trebuie deindata sa se procedeze la o noua tragere la sorti.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu mai cred in nicio condamnare. O lalaie pana distruge tot.
0
0
Se va amana 1000 la suta...
1
0
Vedea-te-as mort cazatura dracului!!!
2
0
Cu legile ce se dau acum Livisoor si camarila scapa de orice acuzatie.Se va scoate si din dictionare cuvintele hot si penal.
2
0
mri procurori ai dna daca sustineti cum susti pnlisti si hastag de ce nu faceti un dosar beton ca furat ori ce-a facut veniti cu dosare de 2 lei ca pe vremea lui ceausescu cand un contabil de ferma mai punea 2 persoane pe stat ca sa-si ia dreptul asa si acum vezi doamne a platit 2 inse de la dgasc si lucrau la psd a facut trafic de influenta a saracit bugetul cj si sigur aceeasi situatie se intampla in toate judetele ori primarie mari din tara
0
2
No problemo ! Mon Dragnea ! Vom amana termenul la infinit ! Pana Dati o OUG si pt Dumneavoastra ! Stati linistit !
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369