rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 10 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Emoționant: arbitrul Ovidiu Haţegan, consolat de olandezul van Dijk pentru decesul mamei sale

Arbitrul român Ovidiu Haţegan, care a condus partida dintre Germania şi Olanda, terminată la egalitate, 2-2, luni seara, în Liga Naţiunilor la fotbal, a fost consolat la finalul partidei de fundaşul olandez Virgil van Dijk, după ce a izbucnit în lacrimi în urma decesului mamei sale, relatează presa britanică.

Van Dijk, jucător la Liverpool, l-a îmbrăţişat pe Haţegan, care aflase vestea decesului mamei sale încă de la pauză.

''Mi-a spus că mama lui a decedat şi a început să plângă. L-am consolat şi i-am spus că a arbitrat bine. E un lucru mic, dar sper că a ajutat'', a declarat căpitanul echipei Olandei la finalul partidei.

Timo Werner (9) şi Leroy Sane (20) au adus Nationalmannschaft în avantaj după 20 de minute, la Gelsenkirchen, dar batavii au evitat eşecul după două goluri marcate de Quincy Promes (85) şi Virgil van Dijk (90+1).

Haţegan a fost ajutat luni seara de arbitrii asistenţi Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, arbitri adiţionali au fost Radu Petrescu şi Sebastian Colţescu, iar atribuţiile de al patrulea oficial le-a îndeplinit Radu Ghinguleac. Haţegan a arbitrat recent două meciuri de top în Liga Campionilor, FC Barcelona - Inter Milano (2-0) şi Juventus - Manchester United (1-2).

În urma remizei, Olanda a câştigat grupa şi s-a calificat la turneul final al competiţiei, devansând campioana mondială Franţa, în timp ce Germania, clasată pe locul al treilea, a retrogradat în Liga B.

sursa: agerpres.ro

miercuri, 21 noiembrie 2018822
Comentarii
mai mult...SPSportRT
10 dec 00:00SportPele, distrus cu 4 argumente simple, după ce a spus că Messi e mai slab ca el: "Cel mai mare impostor din istoria fotbalului"

Pele, 78 de ani, a declarat pentru Folha de São Paulo că el și Diego Maradona au fost mai buni fotbaliști decât Leo...1031

10 dec 00:00SportLiderul din Liga 2 se mută la malul mării! Primăria Mangalia îi va oferi 500.000 de euro anual1324
10 dec 00:00SportRomânia-Olanda 24-29. Ce duș rece! ”Tricolorele” făcute KO de Olanda351
10 dec 00:00SportEchipa naţională a României U21 va juca un amical cu Spania U21

Calificată la Campionatul European U21 din 2019, găzduit de Italia şi San Marino, reprezentativa U21 a României...254

10 dec 00:00SportLiga I: Meciul FCSB - FC Viitorul, amânat pentru luni din cauza ceţii225
10 dec 00:00SportLiga I: Astra Giurgiu - Concordia Chiajna 3-1177
10 dec 00:00SportLiga I: Poli Iaşi - Dunărea Călăraşi 1-0

Poli Iaşi a învins-o pe Dunărea Călăraşi cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, pe teren propriu, într-o partidă din...150

10 dec 00:00SportAtlanta United, la al doilea său an de existență, şi-a adjudecat titlul în MLS197
10 dec 00:00SportTenis de masă: Cristian Pletea, medaliat cu bronz la Mondialele de juniori198
10 dec 00:57SportSimona Halep, nominalizată pentru lovitura anului. Video

Simona Halep, lider mondial, a fost nominalizată cu două lovituri de excepţie de către cei de la WTA, în...332

9 dec 00:42SportRonald Gavril, învingător prin KO, într-un meci desfăşurat la Las Vegas499
9 dec 00:43SportNorvegia a învins clar Ungaria la EURO 2018711
Vremea
0° - 0.6° luni, 10 decembrie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 1.81 m/s din NNV
Presiune: 1017.33 milibari

Loto
6/4992223243347
5/402131415364
joker121419373820
Horoscop
mai mult...Replica
10 dec 20:50ReplicaMaşină RĂSTURNATĂ între Medgidia şi Tortomanu: 6 victime! VIDEO

Un accident rutier a avut loc luni seară, 10 decembrie, între Medgidia şi Tortomanu, pe DJ 224. Potrivit primelor...3109

10 dec 19:04ReplicaCRIMĂ ORIBILĂ LA CONSTANŢA: BĂRBAT TRANŞAT ŞI INCENDIAT, apoi ÎNGROPAT în curte!

Descoperire macabră în judeţul Constanţa! Locuitorii din Istria au găsit un membru inferior (picior) uman,...6709

10 dec 21:02ReplicaVIDEO. Pizzeriile Evo şi OK, ÎNCHISE de comisarii de la Protecţia Consumatorului

Pizzeriile din Constanța, în vizorul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului! În contextul în...2754

10 dec 16:21ReplicaDESCOPERIRE MACABRĂ: piciorul unui bărbat, găsit în Constanța! VIDEO

Polițiștii constănțeni, la data de 10 decembrie a.c., au fost sesizați asupra faptului ca pe raza localității...3346

Local
10 dec 08:44LocalAccident rutier pe trecerea de pietoni de la Salvare

...812

10 dec 00:55LocalAccident rutier la Peștera: un pieton a fost rănit

Un accident rutier a avut loc, duminică seara, pe raza comunei Peștera, în zona primăriei. Un pieton a fost...442

10 dec 00:54LocalSchimbare de comandă la Batalionul 348 Apărare Antiaeriană „Dobrogea

La sediul Batalionului 348 Apărare Antiaeriană “Dobrogea” a avut loc, marți, 4 decembrie a.c. ceremonia de...523

10 dec 00:50LocalConcurs de eseuri organizat de DGA pentru studenții Universității „Ovidius” Constanța

Cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție, sărbătorită anual la data de 9 decembrie, Direcția Generală...341

10 dec 01:03LocalPreţul benzinei a scăzut. Află ce se întâmplă în Constanţa

Tot mai multe benzinării din ţară au început să afişeze un preţ de sub 5 lei pentru un litru de benzină, pe...867

10 dec 01:02LocalAcţiunea "Foc de artificii": Poliţiştii scotocesc pieţele şi magazinele materiale pirotehnice

În săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie a.c., polițiștii din toată țara, sub coordonarea Direcției Arme,...341

10 dec 00:50LocalMașină răsturnată la Lumina. Doi minori au ajuns la spital!

La un pas de tragedie! Sâmbătă, 8 decembrie a.c., ora 20.00, la Unitatea Primiri Urgențe Constanța s-au prezentat 2...1059

10 dec 01:07LocalA intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019! Ce surprize a pregătit CFR

Noul Mers al Trenurilor a intrat în vigoare duminică, urmând să fie valabil până în 14 decembrie 2019. Zilnic,...814

10 dec 00:24LocalÎN VITEZĂ, pe Bulevardul 1 Mai! Un puști de 21 de ani a făcut praf 3 mașini. VIDEO!

Coliziune violentă pe bulevardul 1 Mai! Trei autoturisme au fost făcute praf de un tânăr de 21 de ani, care a...5619

10 dec 00:23LocalACCIDENT RUTIER în judeţul Constanţa: o maşină a ajuns în şanţ!

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 8 decembrie, în satul Dorobanţu din comuna Nicolae Bălcescu (judeţul...4544

Politică
10 dec 00:31PoliticăPreședintele PES Activists Constanța a participat la Congresul Socialiștilor Europeni desfășurat la Lisabona

O delegație compusă din 10 membri ai PES Activists România, printre care și constănțeanul Petrescu Traian Răzvan...359

10 dec 01:09PoliticăCarmen Iohannis, aşteptată la Parchetul General

Soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, a fost citată din nou de procurorii Parchetului General pentru...402

10 dec 00:50PoliticăOrganizația de femei ALDE Constanța a celebrat Ziua Constituției: au dăruit oamenilor „cartea de căpătâi a românilor”

Sâmbătă, 8 decembrie a fost celebrată Ziua Constituției, iar filiala ALDE Constanța, prin organizația de femei,...807

10 dec 01:04PoliticăKlaus Iohannis, avertisment de ULTIM MOMENT în plin scandal politic

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale...660

10 dec 00:38PoliticăFOTO! Ambasadorul Turciei, la final de mandat. Și-a luat la revedere de la prietenii din Constanța

Osman Koray Ertaș, ambasadorul Turciei la București, și-a încheiat mandatul în România, dar nu înainte să își...1025

10 dec 00:39PoliticăDe ce a fost achitat Adriean Videanu: 'Faptele pentru care a fost trimis în judecată nu există în materialitatea lor'

Instanța supremă precizează, în motivarea deciziei prin care fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat...783

10 dec 00:47PoliticăSorina Pintea a preluat mandatul președinției rotative a Consiliului UE

Vineri, 7 decembrie a.c., Sorin Pintea, ministrul Sănătății a preluat de la omologul austriac Beate Hartinger-Klein...540

10 dec 00:46PoliticăDăncilă: Şeful CNAIR 'pleacă acasă' dacă până pe 31 decembrie nu sunt finalizaţi 100 de kilometri de autostradă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, într-un interviu difuzat sâmbătă de Antena 3, că şeful Companiei...568

10 dec 00:44PoliticăGuvernul a suplimentat cu 43,2 milioane de lei bugetul Ministerului Muncii

Bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale a fost suplimentat cu 43.236.000 de lei din Fondul de rezervă al...388

8 dec 01:11PoliticăPrimăria Constanţa angajează!

Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din bd. Tomis, nr. 51, pentru ocuparea unui post...1045

Monden
10 dec 00:00MondenGina Pistol își serbează ziua de naștere în India

...265

10 dec 00:00MondenKirk Douglas la 102 ani: ''Sunt recunoscător pentru tot ce mi s-a dat''

La 102 de ani, Kirk Douglas este recunoscător pentru viaţa minunată pe care a avut-o. Totodată, el este îngrijorat...346

10 dec 00:00MondenPavel Bartoș, gest emoționant pentru copiii sărmani

Vedeta PRO TV aşteaptă să intre în vacanţă după finala „Vocea României”, din 14 decembrie. Pavel Bartoş (43...196

10 dec 00:00MondenMomente stânjenitoare pentru Anca Țurcașiu și Andreea Bănică. Uneia i-a căzut cortina în cap, alteia i s-au rupt pantalonii în fund

Anca Țurcașiu și Andreea Bănică și-au amintit de unele dintre cele mai stânjenitoare momente din cariera lor....437

10 dec 00:00MondenExatlon & Co, pericole pentru participanți! Vedeta care era să-și piardă un picior la Ultimul Trib: „A trăit clipe de teroare”

Pentru o sumă de bani, foști sau actuali sportivi, dar și oameni simpli se pun la dispoziția producătorilor de...234

10 dec 00:00MondenCare este relația lui Mihai Albu cu fosta lui soție, Iulia Albu

La aproape șase ani de la divorțul de Iulia Albu, Mihai Albu a explicat care este relația pe care o are acum cu fosta...312

10 dec 00:00MondenRoxana Nemeș a cântat câțiva ani pentru un apartament de doar două camere. “Strict cât să-mi ajungă mie”

După ce ani buni a stat cu chirie, Roxana Nemeș a reușit să se așeze la casa ei. Cântăreața a investit banii...283

10 dec 00:00MondenDupă eșecul din „Game of Thrones”, Ed Sheeran mai face o încercare. În ce film va apărea artistul

Cântăreţul britanic Ed Sheeran a obţinut un rol cameo în următorul film "Star Wars", al IX-lea, din saga...195

10 dec 00:00MondenA fost aleasă câștigătoarea Miss World 2018. Cum arată cea mai frumoasă femeie

Vanessa Ponce De Leon, în vârstă de 26 de ani, a câștigat titlul de Miss World. Ea s-a impus în etapa finală a...321

10 dec 00:00MondenShakira ar fi fraudat Fiscul din Spania cu aproape 15 milioane de euro. Reacția vedetei

Shakira va fi urmărită de către Parchet deoarece ar fi fraudat fiscul din Spania cu 14,5 milioane de euro. Artista...209

Mapamond
10 dec 00:00MapamondAlertă în Europa: încep proteste de amploare și în Germania

Membri sindicatului din domeniul căilor ferate şi al transporturilor din Germania (EVG) vor intra luni în grevă,...239

10 dec 00:00MapamondProtestele violente din Franţa, replici între liderii lumii. Trump, atenţionat să nu se amestece în treburile interne ale Franţei

Jean-Yves Le Drian, ministrul de Externe de la Paris, a răspuns comentariilor preşedintelui SUA, Donald Trump, privind...233

10 dec 00:00MapamondSalvini spune că bugetul Italiei pe 2019 va preveni revolte ca cele din Franţa

Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat vineri că bugetul Italiei pe 2019, care prevede creşterea...173

10 dec 00:00MapamondUngaria: Protest la Budapesta împotriva aşa-numitei 'legi a sclaviei'

Mii de oameni au protestat sâmbătă la Budapesta faţă de un proiect de lege care le permite angajatorilor să le...244

10 dec 00:00MapamondDonald Trump anunţă plecarea secretarului general al Casei Albe, John Kelly

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat sâmbătă plecarea la sfârşitul anului a celui apropiat consilier al...168

10 dec 00:00MapamondRusia, suspectată de alte două asasinate în Marea Britanie

Rusia ar avea legătură cu alte două asasinate comise în ultimii ani în Marea Britanie, potrivit noilor probe...201

10 dec 00:00MapamondPactul global cu privire la migraţii este adoptat oficial luni, în pofida controverselor

Reprezentanţi din peste 100 de ţări se reunesc luni şi marţi la Marrakesh (Maroc) pentru a aproba oficial Pactul...170

10 dec 00:00MapamondFranţa: Mai mulţi jurnalişti au fost răniţi în timpul protestelor ''vestelor galbene'' la Paris

Mai mulţi jurnalişti au fost maltrataţi, chiar răniţi, în timpul protestelor ''vestelor galbene'' sâmbătă la...178

10 dec 00:00MapamondUn poliţist grec arestat, alţi 98 de cetăţeni greci cu interdicţie de a intra în Albania

Poliţia albaneză a arestat sâmbătă în apropiere de Gjirokastra (sud) un poliţist grec purtând o armă de foc...198

10 dec 00:00MapamondBelgia: Sute de persoane au fost arestate la Bruxelles, în contextul extinderii protestelor ''vestelor galbene'' din Franţa

Aproximativ 400 de persoane au fost arestate sâmbătă la Bruxelles, în contextul extinderii în Belgia a protestelor...189

Sănătate
7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...613

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1420

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...593

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...914

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1237

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...798

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...763

19 noi 01:48SănătateConcurs la Spitalul Medgidia! Iată ce post este disponibil

Spitalul Municipal Medgida organizează, în luna decembrie, concurs pentru ocuparea postului de asistent medical cu...2855

15 noi 17:21SănătateFundaţia Baylor Marea Neagră nu a primit autorizarea privind transportul medicamentelor în regim de scutire de la plata TVA

Fundația Baylor Marea Neagră din Constanța are misiunea prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase,...1097

15 noi 00:06SănătateConstănțenii își pot testa GRATUIT glicemia, în mai multe puncte din oraș

Diabetul reprezintă, din nefericire, una dintre cele mai răspândite boli la nivel mondial. Numai la noi în țară...1096