REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Enel a lăsat zona Far şi Gară fără curent 5 ore, motivând că RATC e de vină

Enel a lăsat zona Far şi Gară fără curent 5 ore, motivând că RATC e de vină

Replica API 18 mai 2011 | 00:00 130

Avarie-record:

Avarie-record:

Luni seara, mai multe cartiere din Constanţa au rămas în beznă. Unele pentru jumătate de oră, altele pentru de câteva ore bune. Nici ziua de marţi nu a fost una prea bună. Cele "trei ceasuri rele" s-au transformat în patru-cinci, timp în care constănţenii din zona Gară sau Far au tot aşteptat să se remedieze pana de curent care i-a lăsat fără frigider, tv, internet. Au suferit cot la cot cu utilizatorii casnici şi magazinele din zona Far, care nu au putut să-şi desfăşoare activitatea în mod normal deoarece nu le-au funcţionat casele de marcat. Şi la Direcţia Judeţeană de Sport Constanţa, unde trebuia să se desfăşoare o conferinţă, s-a stat pe "întuneric". Gara CFR putea de asemenea să fie afectată de pana de curent, iar călătorii să se vadă puşi în situaţia de a nu-şi putea procura bilete, doar că în asemenea cazuri, ca cel de ieri şi alaltăieri, au intrat în funcţiune generatoarele speciale ale unităţii. Tot ieri, RAJA a anunţat că nu poate furniza apă în staţiuni... tot din cauza avariilor Enel! Furnizorul de electricitate, Enel paseză însă vina în sarcina altcuiva: "La orele 10.41, RATC scotea liniile de tramvai din zona gării. Escavând la o adâncime de 1 metru, au scos şi un cablu electric. Acest cablu, fiind în manşoane metalice, s-a rupt, fapt care a cauzat întreruperea curentului electric în diferite zone ale Constanţei", a declarat, pentru "Replica", purtătorul de cuvânt al Enel, Johanna Scântee. În ceea ce priveşte pana de curent de luni seara, cei de la Enel au afirmat că a fost vorba de "o problemă cauzată de nişte posturi de transformare arse, dar defecţiunea a fost remediată", au explicat reprezentanţii companiei. Referitor la "vinovatul" din cursul zilei de marţi, 17 mai a.c., pentru pana de curent, există şi din partea acestuia un punct de vedere. Evident, acest punct de vedere contrazice cele afirmate de către Enel: "Nu noi am lucrat marţi, e o altă echipă, care sapă să pună piatră şi sapă la o adâncime mai mare cu utilaje. Şina de tramvai noi am scos-o vineri. Nu noi am scos cablul electric", au spus reprezentanţii RATC. Şi firma care pune piatră susţine că nu are nici o legătură cu cablurile Enel, iar până la stabilirea certă a vinovatului, facem precizarea că la dispeceratul Enel au fost formulate, marţi, nu mai puţin de 1.500 de sesizări, de la abonaţii nervoşi că nu au curent electric. Menţionăm că locuitorii din zona Far şi Gară nu au avut energie electrică, ieri, începând cu ora 11.00 şi până la ora 16.30.

Anca MAXIM

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614