REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

ENEL se foloseşte abuziv de bunurile unui complex turistic, pe care îl acuză de furt

ENEL se foloseşte abuziv de bunurile unui complex turistic, pe care îl acuză de furt

Replica API 3 decembrie 2011 | 00:00 209

Societatea stat în stat,

Societatea stat în stat,

Un scandal dintre ENEL şi SC Complex Turistic Dobrogea SRL, început în 2009, a ajuns în instanţă, iar acuzaţiile îndreptate împotriva furnizorului de energie electrică sunt grave. Reprezentanţii societăţii turistice acuză că ENEL le-au făcut o "manevră", în urmă cu 2 ani, când mai mulţi muncitori au venit la sediul firmei, în lipsa conducerii acesteia, au efectuat un control unilateral, invocând ulterior că în locaţia respectivă se fură curent, motiv pentru care, fără nici o probă, au întocmit o factură de 40.000 lei, chipurile, contravaloarea curentului furat.

Directorul societăţii, Petru Frâncu, susţine că au fost nevoiţi să o plătească, altfel riscau să fie debranşaţi în plin sezon. Numai că povestea nu se opreşte aici. În incinta complexului turistic se află un post de transformare, Trafo 495, proprietatea privată a societăţii, încă din 1984, când în zona aceea nu exista nimic. Doar că, fără a li se cere permisiunea, ENEL a branşat la acel transformator şi alţi consumatori care nu au nici o legătură cu firma lor. "De transformatorul respectiv nu suntem numai noi conectaţi, ci înca 5 consumatori, printre care şi hotelul Oxford. Ei se folosesc de acel transformator de medie tensiune de unde îi alimentează şi pe alţii, fără a ne plăti chirie, aşa cum ar fi firesc. Ne mai şi ameninţă că ne debranşează. Adică noi plătim taxe şi impozite pe postul de transformare, iar ei se folosesc de el, mai distribuie şi altora, apoi ne scot pe noi hoţi de curent", a precizat Petru Frâncu. El a menţionat că a formulat o adresă la Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Electrice (ANRE), unde a solicitat intervenţia acesteia. Numai că răspunsul primit a fost dezamăgitor. "Ne-au invocat legea consumului de energie şi alte cele, însă nu au ţinut cont că suntem totuşi o firmă privată, ca şi ENEL. Mai mult i-au încurajat, iar acum ENEL taie şi spânzură. Ne tratează ca pe orice întreprindere de stat, nu au înţeles că pomana socialistă s-a terminat. I-am chemat şi la conciliere, însă nu au dat 2 bani", ne-a mai declarat Frâncu. Partea şi mai interesantă a poveştii este că între ENEL şi SC Complex Turistic Dobrogea SRL nu există nici un contract semnat, iar în momentul în care reprezentanţii acesteia au solicitat ENEL-ului să le trimită contractele în baza cărora le emiteau facturi, cei de la ENEL au emis, la rândul lor, o altă adresă prin care solicitau acelaşi lucru.

Punctul culminant

Pe data de 14 iulie, pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul civil 18361/212/2011, având ca obiect "obligaţia de a face", în care societatea cu profil turistic l-a chemat în judecată pe distribuitorul de energie electrică. Concomitent cu asta, pe rolul Parchetului a fost înregistrată şi o plângere penală, pentru abuz în serviciu, împotriva celor care au scornit toată treaba cu furtul de curent. Primul termen de judecată va fi pe data de 15 decembrie. "I-am dat în judecată, le cerem cei 40.000 de lei înapoi, contravaloarea acelei aşa-zise facturi, care nu avea nici un temei, plus încă 60.000 daune materiale şi morale. Le mai cerem şi chiria pe ultimii 3 ani, pentru că s-au folosit de transformatorul nostru", ne-a mai declarat Petru Frâncu, directorul complexului turistic. Contactaţi telefonic, reprezentanţii ENEL au refuzat să ne dea un punct de vedere. "Este vorba despre un proces pe rol şi nu vă putem oferi informaţiile solicitate, decât după finalizarea acestuia", ne-a declarat Johanna Scântee, purtătorul de cuvânt al societăţii, ca şi cum ar fi vorba despre obiectul unui dosar penal, aflat în faza secretă, prealabilă trimiterii în judecată.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102