REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Energie solară de la Rompetrol pentru o şcoală din Năvodari

Energie solară de la Rompetrol pentru o şcoală din Năvodari

Replica API 27 martie 2014 | 00:00 232

Program de responsabilitate socială

Program de responsabilitate socială

Rompetrol, prin programul său naţional de responsabilitate socială - "Împreună pentru fiecare" a susţinut realizarea unui sistem de iluminat în cadrul colii Grigore Moisil Năvodari, folosind panouri solare fotovoltaice. Valoarea sprijinului oferit de companie a fost de 45,000 lei. "Rompetrol este un contribuabil major la nivelul judeţului Constanţa, cu un impact semnificativ, iar angajamentul nostru faţă de această zonă, în special faţă de oraşul Năvodari, se traduce prin investiţii tehnologice şi programe de susţinere a celor 3000 de angajati, dar şi prin grija faţă de comunitate. Creşterea gradului de protecţie a mediului înconjurător ramâne un obiectiv principal de business şi din acest motiv investim şi la nivel local în proiecte sustenabile de mediu, un exemplu fiind chiar această iniţiativă care se adreseaza unui număr de peste 1100 de elevi şi cadre didactice, şi care are un impact semnificativ", declară Sorin Graure, director general al Rompetrol Rafinare. Proiectul "Lumină pentru un viitor verde", selectat pentru implementare în 2013 şi finalizat în luna martie, a presupus amplasarea pe clădirea şcolii a unui sistem fotovoltaic cu o putere instalată în panouri de 5kWp şi conectarea la un invertor on-grid care se va sincroniza la reteaua transportorului local de energie. Prin acest sistem, economiile realizate de şcoală depăşesc 20,000 lei pe an. Proiectul a presupus şi activităţi de informare şi conştientizare a elevilor, dar şi a comunităţii locale, în ceea ce priveşte beneficiile înlocuirii energiei clasice cu energia solară, nepoluantă. În implementarea proiectului au fost implicaţi atât personal specializat, cât şi voluntari: autorităţi locale, părinţi, şi peste 200 de elevi ai şcolii. "Montarea sistemului de panouri fotovoltaice, dar şi celelalte activităţi conexe reprezintă un real câştig pentru şcoala noastră - pentru elevi, prin activităţile educative realizate, dar şi din punct de vedere administrativ, printr-o economie de 1700 lei pe lună la factura de electricitate. Parteneriatul dintre şcoală - primărie - Rompetrol demonstrează faptul că împreună putem contribui la îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a comunităţii în ansamblul ei", a declarat Ligia Mangri, director de şcoală. În Constanţa, în ultimii 5 ani, prin acest program au fost realizate proiecte comunitare a căror valoare depăşeşte 700,000 RON, dintre care amintim - reabilitarea centrului de formare şi pregătire în descarcerarea şi asistenţă medicală de urgenţă din cadrul detaşamentului de pompieri Palas, amenajarea şi dotarea primului cabinet stomatologic şcolar în Năvodari, amenajarea unui teren de sport în cadrul Liceului Lazăr Edeleanu din Năvodari, înfiinţarea primului centru de reabilitare pneumologică în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Constanţa. În 2013, valoarea contribuţiei la bugetul de stat şi cel al oraşului Năvodari, plătită de companiile de pe platforma Petromidia, s-a ridicat la 1.37 miliarde USD, din care 1.5 milioane USD la bugetul local.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218