REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Enervaţi de o jucărie, trei copii au vandalizat şcoala din Clejani

Enervaţi de o jucărie, trei copii au vandalizat şcoala din Clejani

Replica API 12 septembrie 2019 | 00:00 219

Adi are 8 ani, Nico are 9, iar Edi 10 ani. Adi şi Nico sunt elevi la Şcoala primară din Clejani, Edi învaţă la Milcovaţu.

Este greu de crezut, dar aceşti trei copii au reuşit în după amiaza zilei de 11 septembrie să distrugă, în aproximativ trei ore, o unitate de învăţământ din comuna Clejani.

Au fost vandalizate cele 5 clase, trei pentru învăţământul primar şi două de grădiniţă, cancelaria, grupul sanitar şi centrala termică.

Fotografiile pot cuprinde prea puţin din dezastrul pe care aceşti copii au reuşit să-l facă.

Mobilierul şcolar şi materiale didactice au fost rupte şi aruncate peste tot, uşile sparte, grupul sanitar distrus, peleţii de la centrala termică şi praful de la instinctoare au fost împrăştiate pe tot holul.

După ce au obosit, copiii au mers la grupul sanitar, au deteriorat instalaţia electrică, iar doi dintre ei au început să-şi facă duş. Aşa au fost găsiţi de către femeia de serviciu a şcolii, care venise să facă curăţenie. Unul dintre copii a fugit dezbrăcat acasă, s-a îmbrăcat şi a revenit la şcoală pentru a vedea ce se întâmplă. Poliţiştii l-au găsit urcat pe clădirea sălii de sport.

” În jurul orei 13, după ce s-au încheiat cursurile, şcoala a fost încuiată şi personalul a plecat acasă.

În jurul orei 17, a venit femeia de serviciu pentru a face curăţenie în şcolă. Nu i-a venit să creadă ce a văzut. Cu toţii suntem şocaţi de cele întâmplate, nu putem să înţelegem cum nişte copii au putut să facă acest lucru”, ne spune Florin Nidelea, primarul comunei Clejani.

Filmul întregului eveniment ne este povestit cu nonşalanţă chiar de către cei trei „protagonişti”:

” Am observat că un geam este deschis şi am zis să intrăm pentru a vedea ce este înăuntru. Ne-am plimbat prin şcoală, când o jucărie a început să cânte. Este aia care anunţă că este ora trei. Am luat-o şi am aruncat-o în cutia cu jucării, nu a încetat zgomotul. Am dat în ea cu un băţ, care a sărit şi l-a lovit pe ăsta mic. Atunci ne-am enervat şi am început să distrugem totul. Am văzut şi într-un joc ceva asemănător, a fost distractiv până am început să obosim”.

O mărturisire ce te lăsa fără glas şi ridică atâtea semne de întrebare despre evoluţia societăţii româneşti.

Ancheta este încă în desfăşurare, la faţa locului prezentându-se şi reprezentanţii DGASPC Giurgiu.

giurgiupesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Romania, tara necivilizata aflata si la propriu si la figurat la marginea Europei.
0
0
Poate asa ati vrut sa spuneti . Firar mama lor de ciori ordinare .
2
0
Doamne, in ce lume traim?
1
0
ce au fumat?
1
0
Pui de cioara! La scoala de corectie.
4
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218