REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
12.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Epure a solicitat magistraţilor liberarea provizorie sub control judiciar

Epure a solicitat magistraţilor liberarea provizorie sub control judiciar

Replica API 12 august 2013 | 00:00 106

Rectorul suspendat al Universităţii Ovidius,

Rectorul suspendat al Universităţii Ovidius,

După ce magistraţii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti au respins, pe data de 6 august, recursul formulat de rectorul suspendat al Universtăţii Ovidius, Dănuţ Epure, care cerea să fie cercetat în libertate, el îşi mai încearcă o dată norocul. Epure a solicitat judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti liberarea provizorie sub control judiciar, cauza urmând a se judeca pe data de 20 august.

Reamintim că, la data de 31 iulie, Tribunalul Bucureşti a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, privind arestarea preventivă a lui Dănuţ Epure, precum şi a complicelui acestuia, Stere Tala, pe o perioadă de 29 de zile. Cei doi au formulat recurs, la Curtea de Apel, în cazul lui Epure fiind respins, în timp ce Tala a fost liberat, cu obligaţia de a nu părăsi ţara. Dănuţ Epure este acuzat de procurorii DNA de luare de mită, iar Stere Tala - de complicitate la luare de mită.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102