rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Erdogan a transmis guvernelor occidentale înregistrări despre moartea jurnalistului Khashoggi

Recep Tayyip Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat sâmbătă existenţă unor înregistrări despre uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, petrecută pe 2 octombrie în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, înregistrări pe care Ankara le-a transmis şi altor guverne, inclusiv celor de la Riad, Washington, Londra, Berlin şi Paris, informează AFP, citată de Agerpres.

''Am dat aceste înregistrări, le-am dat Arabiei Saudite, le-am dat Washingtonului, germanilor, francezilor, englezilor'', a spus şeful statului turc în timpul unei conferinţe de presă televizate pe care a susţinut-o înainte să plece spre Paris, unde va participa la ceremoniile dedicate împlinirii a 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial.

Erdogan a precizat în continuare că înregistrările au fost ascultate, dar nu a fost transmis altor guverne niciun document scris.

Tot sâmbătă, cotidianul turc Sabah a scris că asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi s-au debarasat de corpul său aruncându-l în canalizare după ce l-au dizolvat în acid. Analiza unor prelevări efectuate în sistemul de canalizare al reşedinţei consulului saudit din Istanbul a permis detectarea unor urme de acid, scrie această publicaţie, fără să citeze surse.

După ce mai întâi au negat în mod ferm asasinatul jurnalistului care avea o atitudine foarte critică faţă de autorităţile saudite, acestea au afirmat în cele din urmă că el a fost ucis în cursul unei operaţiuni ''neautorizate'' de către Riad.

luni, 12 noiembrie 2018299
Comentarii
mai mult...Mapamond
14 dec 00:00MapamondCancelarul Angela Merkel va cere la summitul UE prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că va cere la summitul UE de săptămâna aceasta prelungirea...131

14 dec 00:00MapamondTheresa May câştigă votul de încredere din partea Partidului Conservator cu 200 de voturi contra 117131
14 dec 00:00MapamondConvorbire a preşedintelui Trump cu omologul său mexican privind migraţia134
14 dec 00:00MapamondVotul parlamentului britanic asupra acordului privind Brexit-ul, stabilit pentru ianuarie

Parlamentul britanic se va pronunţa în ianuarie asupra acordului privind Brexit-ul încheiat de premierul Theresa May...127

14 dec 00:00MapamondCăpitanii navelor ucrainene sechestrate de Rusia refuză să depună mărturie, conform avocaţilor lor163
14 dec 00:00MapamondAccident de tren în Turcia: 9 morţi şi 47 de răniţi, potrivit unui bilanţ actualizat140
14 dec 00:00MapamondPapa Francisc va vizita Bulgaria şi Macedonia în mai 2019

Papa Francisc va efectua o vizită în Bulgaria şi Macedonia în perioada 5-7 mai anul viitor, a anunţat joi...128

14 dec 18:07MapamondAtac armat la Strasbourg: Trei morţi şi 13 răniţi - nou bilanţ128
14 dec 00:00MapamondUn comitet de experţi a dat undă verde canabisului în scop medicinal în Franţa149
14 dec 00:00MapamondPapa Francisc va oficia prima liturghie a unui suveran pontif în Peninsula Arabă

Papa Francisc va oficia prima liturghie a unui suveran pontif în Peninsula Arabă în luna februarie şi va vizita una...141

14 dec 00:00MapamondUn număr important de jurnalişti continuă să se afle după gratii pentru că şi-au făcut meseria100
14 dec 00:00MapamondFranţa: Un protestatar din mişcarea "vestelor galbene", ucis după ce a fost lovit de un camion în Avignon106
Vremea
2° - 3.6° vineri, 14 decembrie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 4.38 m/s din NE
Presiune: 1033.15 milibari

Loto
6/4911925324143
5/4041220273435
joker6242532426
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 dec 00:00SportSurpriză uriașă în Europa League! AC Milan ELIMINATĂ după o înfrângere rușinoasă în Grecia. Toate echipele calificate

Joi seară s-au stabilit cele 24 de formații care vor merge în ”șaisprezecimile” Europa League. Marea surpriză a...435

14 dec 00:00SportFotbalul e pe goluri, nu pe ochi frumoși! PAOK-ul lui Lucescu a fost cu posesia și cu ratările, BATE cu calificarea în primăvara EL

...238

14 dec 00:00SportSimona Halep a fost desemnată în premieră campioană mondială de ITF

Simona Halep a primit încă un premiu după sezonul de vis 2018. Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat că...302

14 dec 00:00SportFederer și Nadal vor juca împreună la dublu în 2019! Roger a făcut anunțul: ”Va fi ceva special!”

Roger Federer și Rafael Nadal vor forma din nou echipă în 2019! Anunțul a fost făcut chiar de tenismanul elvețian,...222

Local
14 dec 04:04LocalElevii Liceului Teoretic Lucian Blaga au împărtășit magia sărbătorilor de iarnă!

Joi, 13 decembrie, toți elevii Liceului Teoretic ,,Lucian Blaga’’ Constanța împreună cu învățătorii,...630

14 dec 04:02LocalA accidentat un bărbat pe trecere și a FUGIT! A fost prins în trafic

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, în data de 12.12.2018, ora 12.25, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia,...1809

14 dec 04:01LocalCondamnat pentru tăinuire, prins de polițiștii constănțeni

Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie, la data 13 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, au depistat un...467

14 dec 03:25LocalUn șofer BEAT a LOVIT o bornă rutieră, s-a RĂSTURNAT, iar mașina a luat FOC!

Un bărbat de 25 de ani din Tulcea, în noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe DN...1135

14 dec 04:00LocalAccident rutier cu persoană încarcerată, la Constanța: a fost rănit și un copil!

Un accident rutier a avut loc în Constanța, joi, 13 decembrie, pe strada Călărași, colț cu Mihai Viteazu, o...2373

14 dec 03:59LocalContainer sosit din China, controlat de polițiști în portul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în data de 12.12.2018, s-au sesizat din oficiu cu privire la...482

14 dec 03:32LocalParfumuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de către polițiști

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, județul Constanța, în data de...379

14 dec 03:30LocalTrei șoferi prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, la data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 15.00, au depistat un bărbat,...368

14 dec 03:29LocalTânăr din Murfatlar, condamnat pentru tâlhărie și furt

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Murfatlar, la data 12 decembrie a.c., au depistat un tânăr, în vârstă...1175

14 dec 03:27LocalÎn zona Eden - Bişniţar amendat de poliţiştii locali pentru comerţul cu ţigări netimbrate

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat, în cursul zilei de 12...549

Politică
14 dec 03:57PoliticăAdministraţia locală pune la cale o TAXĂ de emitere a avizului de oportunitate pentru PUZ-uri

Consilierii locali municipali constănţeni vor dezbate, în şedinţa care va avea loc la finele aceste luni, o serie...310

14 dec 00:00PoliticăIMPOZITE majorate şi cu 500% pentru clădirile lăsate în paragină la Constanţa - iată lista discutată de consilieri

Consilierii locali au primit, în avansul şedinţei care va fi convocată de primarul Decebal Făgădău la sfârşitul...360

14 dec 00:00PoliticăŞedinţă a Consiliului Local Municipal: autobuzele Isuzu vor ajunge în administrarea RATC

În şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa care va avea loc la finele acestei luni, pe ordinea de zi va figura...349

14 dec 04:04PoliticăOficial, proiectele discutate şi aprobate în şedinţa de Guvern! Decizie şi în privinţa subprefectului de Constanţa!

Iată proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința Guvernului României din 13...964

14 dec 04:03PoliticăDăncilă: „Pensiile se plătesc înainte de Sărbători”

Bugetarii vor avea liber și pe 24 şi 31 decembrie. Executivul a anunțat că cele două zile de luni vor fi libere,...386

14 dec 04:01PoliticăDecebal Făgădău a primit colindători. Holul Primăriei Constanța a răsunat de glasurile copiilor!

Holul instituției a răsunat de glasurile copiilor de la școlile și grădinițele din oraș. Recitalul a fost deschis...441

14 dec 03:22PoliticăConsilierii județeni, convocați în ședință. Vezi ordinea de zi!

În conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,...346

14 dec 03:24PoliticăDoi consilieri locali constănțeni s-au implicat într-o acțiune caritabilă. Sute de copii necăjiți vor avea sărbători fericite!

Sărbătorile de iarnă sunt așteptate, cu mare drag, de toți românii, pentru a marca nașterea lui Isus cum se...328

14 dec 03:30PoliticăUn fost ministru de Interne a fost eliberat din închisoare

Fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, condamnat în decembrie 2017 la doi ani de închisoare cu executare, a fost...443

14 dec 03:27PoliticăO sută de ani de pescărie românească, celebrați la Constanța

Secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu a participat, în data de 12 decembrie 2018, la conferința intitulată "100...495

Monden
14 dec 00:00MondenFostul soţ al Elenei Băsescu este din nou singur? Maria Grigoriu a şters pozele cu el de pe Instagram

În primăvara acestui an, Bogdan Ionescu, fostul soţ al Elenei Băsescu, şi noua lui iubită, Maria Grigoriu, au...258

14 dec 19:11MondenCleopatra Stratan, în cea mai scurtă rochiță. Se face din ce în ce mai frumoasă

Cântă de la trei ani, învață dintotdeauna foarte bine și la 16 ani s-a transformat dintr-o fetiță adorabilă,...365

14 dec 19:12MondenRuby a rămas în India, după filmările la „Asia Express“

Cele două luni petrecute în India şi în Sri Lanka la filmările pentru reality-show-ul „Asia Express” (Antena 1)...237

14 dec 19:12MondenToni Grecu revine cu Divertis la TVR 1

Revenire spectaculoasă în grila de programe a postului TVR 1! După şapte ani de la demisia din PRO TV, Tony Grecu...289

14 dec 19:12MondenMama lui Kevin din „Singur acasă“ este de nerecunoscut! Cum arată actriţa Catherine O'Hara la 64 de ani

A făcut furori în anii ’90, odată cu lansarea mondială, însă în România este în continuare unul dintre cele...368

14 dec 19:13MondenDublura Millei Jovovich vrea 2,5 milioane dolari că şi-a pierdut mâna în timpul filmărilor

Olivia Jackson, de 37 de ani a suferit un accident îngrozitor, la filmări, în timpul unei cascadorii cu motocicleta,...281

14 dec 00:00MondenKeira Knightley va primi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic la Palatul Buckingham

Actriţa Keira Knightley va primi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) pentru servicii deosebite...160

14 dec 00:00MondenFestivalul de Film de la Berlin a anunţat primele filme din competiţie

Cele mai recente filme semnate de regizorii germani Fatih Akin şi Angela Schanelec precum şi de cineastul francez...126

14 dec 00:00MondenThe Cure, Radiohead şi Janet Jackson, incluşi în Rock & Roll Hall of Fame în 2019

Trupele britanice The Cure şi Radiohead precum şi cântăreaţa americană Janet Jackson vor intra în Rock & Roll...126

14 dec 00:00MondenAvril Lavigne va lansa un nou album de studio pe 5 februarie 2019

Cântăreaţa Avril Lavigne a anunţat miercuri că va lansa în luna februarie un nou album de studio, primul material...133

Sănătate
13 dec 03:45SănătateTratament salvator pentru pacienții cu accident vascular cerebral, la Spitalul Județean Constanța

Medicii din cadrul Secției de Neurologie au participat zilele trecute la o simulare națională, desfășurată sub...1230

12 dec 03:27SănătateVor fi livrate ambulanţe în toată ţara. Vin şi la Constanţa

Primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020, vor fi livrate începând de marţi, anunţă...454

12 dec 01:20SănătateAJUTAŢI-L PE VLĂDUŢ! Apel umanitar: Un băieţel de 6 ani, diagnosticat cu neuroblastom POATE FI SALVAT

Un băieţel de 6 ani poate fi salvat cu ajutorul dumneavoastră. Vlăduţ Cîrciu, copilul colegului nostru Sorin, a...346

7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...796

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1538

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...663

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...1017

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1362

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...875

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...846