REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

"Este clar ca PSD se teme de PDL, de aceea vrea sa bruieze alegerile"

"Este clar ca PSD se teme de PDL, de aceea vrea sa bruieze alegerile"

Replica API 12 martie 2011 | 00:00 103

Mircea Banias, despre mitingul sindicalistilor:

Mircea Banias, despre mitingul sindicalistilor:

Alegerile de la PDL Constanţa se anunţă a fi "distractive". O dată pentru că există foarte mulţi candidaţi înscrişi pentru funcţiile de conducere din Organizaţia Judeţeană, apoi pentru că alegerile de sâmbătă, 12 martie, coincid cu organizarea unui miting de protest în faţa Casei de Cultură. Aşadar, în timp ce pedeliştii, care aşteaptă la alegeri şi prezenţa liderului PDL Emil Boc, îşi stabilesc conducerea, sindicatele vor protesta în stradă împotriva Guvernului Boc. Potrivit conducerii interimare a PDL Constanţa, în afară de Emil Boc au confirmat prezenţa de la centru, la alegeri, şi Vasile Blaga, şi nu este exclus să vină şi Elena Udrea, Roberta Anastase, dar şi alţi lideri. Confederaţiile sindicale din Constanţa au obţinut obţinut acceptul primăriei pentru organizarea unui miting de protest. Senatorul Mircea Banias, candidat la funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene, comentează că gestul primăriei de a autoriza mitingul în aceeaşi zi cu desfăşurarea alegerilor, între orele 10.00-12.00, este "ilegal". "Nu cred că este legal ce se întâmplă vizavi de autorizarea protestului. Este ilegal să organizezi două manifestări în acelaşi loc, în acelaşi timp. Ei (n.r.-cei de la primărie) spun că nu este acelaşi loc, pentru că noi suntem în interiorul Casei de Cultură, iar sindicaliştii - afară", a mai spus Mircea Banias. Senatorul a adăugat că: "Având în vedere acest gest, este clar că PSD se teme de PDL şi de aceea vrea să bruieze alegerile de la PDL". Întrebat dacă este în continuare optimist cu privire la rezultatul alegerilor de sâmbătă, având în vedere că este candidat la funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene, răspunsul a fost: "Da". Reamintim că pentru funcţia de preşedinte al PDL Constanţa s-au înscris Mircea Banias, Paul Brânză, Christian Gigi Chiru şi Nicolae Ciucă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614