REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Este oficial! Iată ce echipaje de Poliţie pot aplica amenzi de circulaţie!

Este oficial! Iată ce echipaje de Poliţie pot aplica amenzi de circulaţie!

Replica API 10 martie 2017 | 07:58 196

Este oficial! În luna ianuarie anul curent s-a stabilit ce echipaj poate aplica o sancțiune în cazul în care un șofer este prins rulând cu viteză, iar ÎCCJ a stabilit că ambele, și cel car filmează cu aparatul radar și cel care oprește vehiculul. Ulterior, pe data de 8 martie, decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Este vorba despre problema expusă de un avocat din Caraş Severin, care a precizat că un şofer nu poate fi sancţionat de un om al legii care nu a văzut cu ochii lui ce s-a întâmplat. Astfel, pe 30 ianuarie anul curent, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 180 şi art. 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier”, potrivit minutei judecătoreşti. Prin urmare, da!, şi poliţistul care nu vede filmare şi doar primeşte informaţii prin staţie poate aplica sancţiuni. Ulterior, pe 8 martie anul curent, decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218