rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 29 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Eugen Teodorovici: Eu sunt, de fapt, preşedintele PSD

România a intrat într-o nouă etapă din data de 15 mai. Starea de alertă a fost instituită oficial de către Guvernul României printr-o ordonanţă de urgenţă. Despre acest lucru, despre măsurile luate de autorităţi pe parcursul stării de urgenţă şi previziunile economice din viitorul apropiat şi îndepărtat, am vorbit cu fostul ministrul al Finanţelor, Eugen Teodorovici, senator PSD, care a acceptat invitaţia primită din partea Replica de Constanţa.

Fostul ministru al Finanţelor a spus printre altele că serviciile secrete din România ştiau de acest virus din luna noiembrie, şi că atât Ludovic Orban, cât şi Klaus Iohannis, ştiau de acest lucru, chiar dacă primul caz a fost confirmat de China în luna decembrie, iar Organizaţia Mondială Pentru Sănătate (OMS) a declarat oficial pandemia la începutul lunii martie.

Teodorovici spune că "undeva în luna noiembrie au existat informări din partea serviciilor secrete, dar au fost tratate cu indiferenţă “

"Ar trebui să aflăm exact oficial, momentul în care a fost pus pe masa Guvernului raportul de informare de la Serviciile Secrete. Iohannis a spus în februarie că este o simplă răceală. Ştiau de anul trecut că nu au luat măsuri în privinţa asta. Puteau să ia decizia de anul trecut să producă România măşti. Ori oficialii români au primit informaţia la timp, mă refer aici la premier şi preşedinte, ori serviciile secrete nu au informat autorităţile. Dacă acest virus a apărut în decembrie în China, cu siguranţă autorităţile române aveau date. Au avut informări din partea noastră. Undeva în luna noiembrie, în a doua parte sigur au existat informări, chiar şi prealabile, numai că din păcate, cei care au citit acele rapoarte au tratat cu indiferenţă. Este un moment pe care noi trebuie să îl aflăm ca populaţie. Semnalez o neglijenţă care a dus la pierderi de vieţi omeneşti”.

Fostul ministru al Finanțelor este de părere că Parlamentul trebuia să vină cu o lege încă din 29 aprilie

“Parlamentul trebuia să facă o lege în acest sens, în ceea ce priveşte starea de alertă, deoarece există o majoritate aflată în Opoziţie.

Acest lucru este unic în întreaga lume. Din 29 aprilie, când Klaus Iohannis a spus că din 15 mai se doreşte o relaxare, trebuia să se treacă la treabă. Cei din comisiile de specialitate puteau produce o lege, după care urma o consultare cu mediul economic, cu populaţia. PSD nu a distrus ţara asta. Sunt uscături la noi cum sunt de altfel şi în alte partide. Ei au făcut lucrurile mult mai rău decât noi. Nu au avize. Ne trezim noaptea cu ordonanţă de urgenţă. Păi cine face acum noaptea ca hoţii?”

Teodorovici: Eu sunt de fapt preşedintele PSD

“Dacă doamna Dăncilă şi-a dat demisia din postura de preşedinte al PSD, atunci statutul spune că preşedintele executiv în acea vreme, adică eu, voi prelua funcţia de preşedinte interimar în PSD. Astăzi, din punct de vedere al oricărui pesedist cu bun simţ, cu cap şi cu puţină înţelegere a legii eu sunt preşedintele PSD. Asta spune statutul. Un coleg de-al meu de la Cluj, domnul Alexa, a mers în instanţă să conteste decizia Cex-ului din noiembrie 2019. El va câştiga sigur în instanţă. Eu nu am mai dat în judecată partidul pentru că mi se pare de prost gust să mă cobor la un nivel foarte, foarte jos şi nu este corect faţă de imaginea partidului. Astăzi, pe acte, dacă vrem să dovedim acest lucru în instanţă o putem face. Eugen Teodorovici este preşedintele PSD”. Teodorovici: Promit constănţenilor că vor avea spital regional şi stadion! “Promit constănţenilor că vor avea pe viitor un spital regional militar şi un nou stadion. Dacă Guvernul Orban discuta cu noi ce soluţii să găsim acum în criză, puteam ajunge la o înţelegere. Toţi susţineam aceeaşi idee. Aveţi din partea mea promisiunea celor mari două obiective: spitalul regional şi stadionul. Credeţi-mă că sunt un om de cuvânt şi îmi voi ţine promisiunea”.

Mai multe detalii în materialul video de mai jos:

Video:

Petruţ IACOB

sâmbătă, 16 mai 20203514
mai mult...Interviuri
26 mai 00:46InterviuriMohammad Murad: Nu voi bate niciodată la ușa lui Huțucă sau Orban să mă pună pe listele PNL! VIDEO

În prima zi a lunii iunie se vor deschide terasele în aer liber, urmând ca în data de 15 iunie să fie deschise...3717

25 mai 00:17InterviuriINTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența1935
25 mai 00:10InterviuriInterviu BOMBĂ cu Cozmin GUŞĂ: Gabriela FIREA, dacă ar scăpa de influenţa lui PANDELE, ar evolua mult mai bine3983
21 mai 00:06InterviuriINTERVIU SENZAȚIONAL cu RAREȘ BOGDAN! PSD este respins de electorat pentru că iese cu aceleași fețe compromise. VIDEO

Starea de urgență a trecut, însă în urma ei au rămas anumite întâmplări care merită dezbătute alături de...7997

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO4056
20 mai 00:46InterviuriInterviu EXPLOZIV cu Robert Turcescu: Nu am dialog cu Palaz. Relația dintre noi nu există! VIDEO5185
16 mai 13:45InterviuriVictor Ponta: Am înțeles, cu mintea mea de social-democrat, că nu sunt bani pentru măsuri sociale dacă nu merge economia privată

România a ieșit oficial din starea de urgență, intrând, de azi, în starea de alertă. Astfel, despre începutul...3088

13 mai 00:12InterviuriVIDEO! Babu este un laș dacă a avut curajul să lovească o femeie!5154
8 mai 23:16InterviuriCabinetele stomatologice sunt obligate să mărească prețurile după 15 mai VIDEO7204
6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...3222

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video3968
13 apr 15:21InterviuriINTERVIU. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța: Ne aşteptăm la un aflux mare de pacienţi6711
Vremea
13.3°13.3° - 14.1° joi, 28 mai 2020
ConstanțaUmiditate: 80%
Vânt: 4.45 m/s
Presiune: 1014 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
29 mai 00:00SportMinistrul italian al Sporturilor: Serie A se poate relua la 20 iunie

Ministrul italian al Sporturilor, Vincenzo Spadafora, a anunţat, joi, că Serie A se poate relua la 20 iunie şi că...55

29 mai 00:00SportNoi probleme pentru Farul Constanța! Firma care a asigurat paza echipei cere falimentul clubului

După ce echipa constănțenilor nu s-a regăsit printre primele șase formații din Liga 2 și, potrivit noului format...71

29 mai 00:00SportFederaţia Europeană de Handbal a acordat un loc în plus României în Cupa EHF la masculin

Federaţia Europeană de Handbal a decis să acorde un loc în plus României în sezonul viitor al Cupei EHF la...56

29 mai 00:00SportCele mai bogate cluburi de fotbal din Europa

Liverpool a depășit-o pe Manchester City în topul celor mai bogate cluburi din Europa, valoarea cormoranilor...66

Local
29 mai 22:39LocalSe va construi un nou cămin studențesc la Constanța!

Miercuri, 28 mai, în prezenţa ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ștefan, s-a...666

29 mai 00:10LocalPERCHEZIȚII la Penitenciarul Poarta Albă!

Acțiune de amploare în județul Constanța! Miercuri, 28 mai, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții la...2855

29 mai 22:40LocalCasieriile RAEDPP, închise pentru 1 şi 8 iunie

274

29 mai 00:11LocalDe la începutul pandemiei 430.000 de români au rămas fără un loc de muncă

Un număr de 429.585 de contracte de muncă au fost înregistrate ca încetate de la declararea stării de urgenţă,...179

29 mai 22:42LocalOrban: Plajele vor fi deschise, dar vor trebui respectate anumite reguli

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că plajele vor fi deschise, dar că vor trebui respectate anumite reguli, iar...453

29 mai 22:38LocalSCANDAL la Eforie: Primarul Robert Şerban, acuzat că nu a alocat nici un ban pentru rețeaua de alimentare cu gaze naturale

Consilierii locali, din partea PSD, din oraşul Eforie il acuză pe primarul Robert Ştefan de gestionare defectuoasă a...1111

29 mai 22:28LocalIndivid REȚINUT după ce a furat dintr-o biserică din Năvodari

Nu mai au limite! Au atentat la bunurile sfinte! Urmare a săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiști...437

29 mai 22:28LocalTrei tineri din Constanța, SĂLTAȚI de polițiști și introduși în penitenciar

Trei tineri de 27 ani din județul Constanța își vor petrecere o perioadă destul de lungă îns patele gratiilor,...842

29 mai 22:27LocalProgramul casieriilor RAJA pentru 1 iunie

270

Politică
29 mai 00:00PoliticăIohannis: Examenele naţionale - desfăşurate fizic, cum au fost planificate

Examenele naţionale vor avea loc fizic aşa cum au fost planificate şi anunţate de câteva săptămâni, începând...65

29 mai 00:00PoliticăRomaşcanu: PSD va depune alte două moţiuni simple - pe Muncă şi pe Dezvoltare

PSD va depune în Parlament alte două moţiuni simple - împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, şi a celui...65

29 mai 00:00PoliticăOlguţa Vasilescu: PSD depune moţiune de cenzură dacă Guvernul modifică Legea pensiilor prin OUG

59

Interviuri
16 mai 00:50InterviuriEugen Teodorovici: Eu sunt, de fapt, preşedintele PSD

România a intrat într-o nouă etapă din data de 15 mai. Starea de alertă a fost instituită oficial de către...3515

16 mai 13:45InterviuriVictor Ponta: Am înțeles, cu mintea mea de social-democrat, că nu sunt bani pentru măsuri sociale dacă nu merge economia privată

România a ieșit oficial din starea de urgență, intrând, de azi, în starea de alertă. Astfel, despre începutul...3088

13 mai 00:12InterviuriVIDEO! Babu este un laș dacă a avut curajul să lovească o femeie!

5154

8 mai 23:16InterviuriCabinetele stomatologice sunt obligate să mărească prețurile după 15 mai VIDEO

După două luni în care au fost închise din cauza epidemiei și a stării de urgență, cabinetele stomatologice se...7204

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...3222

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

3968

Monden
29 mai 00:00MondenCelebrităţile care au dezamăgit la capitolul performanţe sexuale

La o primă aruncătură de pleoapă, îţi dau impresia că au făcut un pact cu seducţia, dar amele pe care le...81

29 mai 00:00MondenKate Middleton poate fi nemiloasă şi crudă, visând la momentul în care va fi regină!

Şi aşa şi este, căci apariţiile ei oficiale sunt fără cusur. Cei care cunosc şi culisele palatului regal susţin...56

29 mai 00:00MondenMarion Cotillard, vedeta din Contagion, și soțul său, au fost INFECTAȚI cu coronavirus

50

29 mai 00:00MondenPrinţul William a mărturisit că problemele cu vederea l-au ajutat să învingă anxietatea la evenimentele publice

Prinţul William, nepotul reginei Elisabeta a II-a, a mărturisit că problemele cu vederea la distanţă l-au ajutat...51

29 mai 00:00MondenDolly Parton a compus o piesă despre criza provocată de noul coronavirus

Cântăreaţa americană Dolly Parton a compus o nouă melodie, în care abordează subiectul crizei provocate de noul...55

29 mai 00:00MondenGloburile de Aur nu vor include nominalizări pentru actorii ale căror feţe sunt acoperite de măşti

50

Mapamond
29 mai 00:00MapamondPakistan: A fost găsită şi a doua cutie neagră a avionului prăbuşit vineri la Karachi

Echipele de căutare au găsit joi şi a doua cutie neagră a Airbus A320, aparţinând Pakistan International Airlines,...59

29 mai 00:00MapamondItalia - Primarul din Florenţa apelează la ajutoare din străinătate pentru a salva oraşul de criza post-coronavirus

Florenţa este ''în genunchi'' din cauza prăbuşirii turismului şi are nevoie de ajutor din partea donatorilor...61

29 mai 00:00MapamondCoronavirus: Brazilia a depăşit pragul de 25.000 de morţi

60

29 mai 00:00MapamondCoronavirus: 86 de milioane de copii în plus, ameninţaţi de sărăcie din cauza pandemiei de COVID-19

Consecinţele economice ale pandemiei de COVID-19 ar putea expune riscului sărăciei până la 86 de milioane de copii...58

29 mai 00:00MapamondCoronavirus: Peste 100.000 de morţi în SUA

Statele Unite au depăşit miercuri pragul de 100.000 de morţi înregistrate din cauza noului coronavirus, un bilanţ...66

29 mai 00:00MapamondÎn plină pandemie, OMS lansează o fundaţie proprie pentru a atrage fonduri private

60

Sănătate
29 mai 00:00SănătateDe ce să bei un smoothie verde pe zi

Simți nevoia unui meniu mai ușor, pentru a facilita procesul fiziologic natural de detoxifiere sau pentru a slabi 2-3...57

29 mai 00:00SănătateTiroidita autoimună – ce este, de ce apare și cum se tratează

Dacă sistemul imunitar al organismului produce fără motiv anticorpi care atacă țesuturile glandei tiroide,...58

29 mai 00:00SănătatePsihologie: Cum să nu te mai compari cu alții și să-ți cunoști propria valoare

54

29 mai 00:00SănătateProblemele de vedere cresc riscul de demență la femei

Este deficitul vizual asociat cu riscul femeilor de a dezvolta demență? Rezultatele unui nou studiu arată că există...60

29 mai 00:00SănătateSocata: cum o prepari și ce beneficii are

Florile parfumate ale socului sunt sursa uneia dintre cele mai îndrăgite băuturi, socata. Puțini știu, însă, că...67

29 mai 00:00SănătatePneumonia de aspirație: cauze, simptome, tratament

56

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT