Europarlamentarii cer ca dreptul la avort să fie înscris în Carta drepturilor fundamentale a UE
Parlamentul European a cerut ca dreptul la avort să fie înscris în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, după repunerea acestui subiect în discuţie în SUA. Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, eurodeputaţii au adoptat, joi, cu 324 voturi pentru, 155 împotrivă şi 38 abţineri, o rezoluţie ce afirmă că "orice persoană are dreptul să beneficieze de un avort sigur şi legal".
Ei au cerut Consiliului UE să înscrie acest drept în Carta drepturilor fundamentale. Carta, adoptată în anul 2000, este constrângătoare juridic şi are aceeaşi valoare ca şi tratatele UE.
Includerea dreptului la avort printre drepturile fundamentale necesită totuşi, conform tratatelor actuale, unanimitate din partea statelor membre, iar acest subiect divizează cele 27 de țări, transmite AFP, citată de Agerpres. Din acest considerent, eurodeputaţii au cerut de asemenea Consiliului "să se reunească pentru a discuta despre o convenţie care să permită revizuirea tratatelor" spre a pune în discuţie regula unanimităţii.
Parlamentul European condamnă ferm "regresul drepturilor femeii la sănătate și al drepturilor sexuale şi reproductive în Statele Unite şi în anumite state membre" ale UE.
"Statele UE ar trebui să garanteze accesul la servicii de avort sigure, legale şi gratuite"
Curtea Supremă a SUA a pus capăt la 24 iunie garanţiei juridice federale a avortului în toată ţara. În urma acestei decizii, le revine de acum celor 50 de state americane să se pronunţe asupra avortului.
"Statele UE ar trebui să garanteze accesul la servicii de avort sigure, legale şi gratuite, la servicii de îngrijire prenatale şi de maternitate, la planificare familială voluntară, la contracepţie, la servicii adaptate tinerilor, precum şi la prevenţie, la tratamente şi la sprijin în materie de HIV, fără discriminare", au subliniat eurodeputaţii în rezoluţie.
Înaintea şocului provocat de decizia Curţii Supreme americane, preşedintele francez Emmanuel Macron, a cărui ţară prelua atunci preşedinţia semestrială a Consiliului UE, s-a pronunţa deja în ianuarie pentru înscrierea dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a UE.
Partidul său şi actualul guvern francez au de asemenea în proiect să înscrie acest drept în Constituţia franceză. Potrivit digi24.ro

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, marţi, despre pregătirea unui nou pachet de măsuri pentru sprijinirea...215
Președintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuț Pop, semnează o Scrisoare deschisă adresată președintelui...181
Liderii coaliției de guvernare au discutat, marți, despre variante de supraimpozitare a companiilor din energie, au...252
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură...881


ConstanțaUmiditate: 48%
Vânt: 3.04 m/s
Presiune: 1009 milibari

Alessia Maria Raiciu, o tânără baschetbalistă, a murit chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. Alessia a jucat...1219
Clubul englez de fotbal Manchester United este dispus să-l lase să plece pe atacantul său Cristiano Ronaldo, scrie...318
Simona Halep ar fi trebuit să debuteze la turneul WTA de la Cincinnati contra jucătoarei Karolina Muchova, însă...625
Ministrul Sportului, Eduard Novak (UDMR), a scris, luni, pe Facebook, că nu a venit să le întâmpine pe aeroport la...1328


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 16 august a.c., în...539
1928 persoane (dintre care 589 copii) au avut nevoie de serviciile medicale ale UPU-SMURD Constanța începând de...360
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că mult discutata schimbare a șefului Portului Constanța nu a avut...3159
Din 20 august, cresc amenzile pentru o greșeală făcută de mulți șoferi, de multe ori fără intenție. Decizia a...1581
Liderii coaliției de guvernare au discutat, marți, despre variante de supraimpozitare a companiilor din energie, au...252
Procurorii care au instrumentat dosarul Revoluţiei concluzionează, în rechizitoriul prin care fostul preşedinte Ion...432
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură...881
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3616
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2891
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5403
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4214
Actorul Mads Mikkelsen l-a lăudat pe Johnny Depp ca fiind un „actor uimitor” şi a speculat cu privire la posibila...140
Actriţa italiană Gina Lollobrigida, în vârstă de 95 de ani, intenţionează să candideze pentru un loc în Senatul...167
La aproape 50 de ani după ce a fost huiduită pe scena premiilor Oscar pentru că a refuzat un premiu în numele lui...190
Actorul britanic de comedie Duggie Brown, care a jucat în serialele ''Coronation Street'' şi ''Last Of The Summer...144
O femeie a fost împuşcată în abdomen marţi în timp ce circula într-un tramvai în oraşul Göteborg, cel mai...134
Un pod rutier din lemn s-a prăbuşit luni dimineaţă în sudul Norvegiei, iar două vehicule care circulau pe pod - un...161
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden (71 de ani), a fost testată pozitiv pentru Covid-19 și se confruntă cu „simptome...283
O tornadă puternică a lovit peninsula Kassandra (Halkidiki) din Grecia. Unii martori au surprins și au distribuit...1016
e prognozează forme de gripă severe în acest an, după ce, timp de doi ani am avut pandemie de coronavirus. Adriana...171
Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat marţi că tendinţa de scădere a numărului...135
Un număr de 3.975 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 235 mai multe faţă de...139
Un număr de 3.600 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...135