REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Europol lansează o campanie de căutare a celor mai periculoşi agresori sexuali

Europol lansează o campanie de căutare a celor mai periculoşi agresori sexuali

Replica API 28 octombrie 2020 | 00:00 954

Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) a anunţat marţi lansarea unei campanii de căutare a 18 agresori sexuali, cei mai periculoşi din Europa, transmite dpa, citată de Agerpres.

Sursa foto: europol.europa.eu

Cei daţi în urmărire sunt suspectaţi sau deja condamnaţi pentru infracţiuni sexuale, pe care Europol le consideră dintre cele mai grave.

'Se întâmplă chiar acum, o dată la două minute. Acesta este intervalul mediu la care se raportează poliţiei o agresiune sexuală în Uniunea Europeană - violuri, violenţe sau agresiuni sexuale', arată un comunicat al agenţiei.

Profilele celor mai periculoşi infractori din această categorie vor fi disponibile timp de patru săptămâni, timp în care autorităţile de aplicare a legii vor pune în circulaţie imaginile respectivilor online, inclusiv în reţelele sociale. Europol face apel la public să ajute la găsirea celor urmăriţi, prin informaţii anonime transmise prin internet.

Anchetatorii la nivel naţional vor fi informaţi direct dacă apare vreo informaţie utilă.

Prima campanie 'Cei mai urmăriţi' a Europol a fost lansată în 2016, pentru prinderea unui număr limitat de persoane date în urmărire. Ulterior, au fost arestaţi 91 de infractori, iar în 33 de cazuri, informaţiile decisive au venit de la populaţie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218