REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Evaziune fiscală de peste 100.000 euro. Poliţiştii au pus sechestru pe 5 TIR-uri - vezi video!

Evaziune fiscală de peste 100.000 euro. Poliţiştii au pus sechestru pe 5 TIR-uri - vezi video!

Replica API 15 martie 2012 | 00:00 130

Poliţiştii au dispus sechestrul asiguratoriu dispus pentru cinci TIR-uri folosite la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Iată ce spune IPJ:

La data de 10.03.2012, lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor, din cadrul I.P.J. Constanţa, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa acţionând pe linia combaterii faptelor de evaziune fiscală şi contrabandă, în baza planului comun de acţiune "VIZIUNEA", s-au sesizat din oficiu, despre faptul că o societate comercială tip fantomă ce nu funcţionează la sediul social declarat, este destinatara fictivă a unor transporturi de mărfuri alimentare (legume fructe şi brânză) importate din spaţiul comunitar european (Grecia şi Italia).

În urma verificărior efectuate cu privire la activitatea acestei societăţi comerciale au fost identificate la P.C.T.F. Giurgiu 5 autotractoare cu semiremorcă ce transportau o cantitate totală de circa 90 000 kg mărfuri alimentare (portocale, măsline, varză, salată şi brânză) în valoare totală de aproximativ 110 000 Euro şi care aveau ca destinaţie fictivă o adresă din municipiul Constanţa, la care societatea în cauză nu desfăşoară niciun fel de activitate.

Întreaga cantitate de marfă a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, iar asupra celor cinci mijloace de transport s-a dispus punerea sub sechestru asiguratoriu.

În cauză se efectuează cercetări faţă de o tânără de 21 ani, din Bucureşti, în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, şi folosire de acte falsificate, cât şi faţă de persoana juridică învinuită.

Totodată, a fost începută urmărirea penală faţă de societăţile comerciale transportatoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, şi complicitate la folosire de acte falsificate, privind transporul fictiv al acestor mărfuri către municipiul Constanţa, în condiţiile în care marfa urma să fie livrată în fapt către alţi destinatari din Bucureşti şi Ilfov.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102