REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Eveniment: Ionel Mătăsăreanu expune la Muzeul de Artă din Constanţa

Eveniment: Ionel Mătăsăreanu expune la Muzeul de Artă din Constanţa

Replica API 14 ianuarie 2014 | 00:00 277

Peste 150 de lucrări ale pictorului Ionel Mătăsăreanu "au dat buzna" luni, 13 ianuarie, în clădirea Muzeului de Artă din Constanţa. Dintre acestea, aproximativ 100 vor fi vernisaje miercuri, 15 ianuarie 2014, de Ziua Culturii Naţionale, la Muzeul de Artă din Constanţa. Tema predilectă a vernisajului este marea, însă pictorul Mătăsăreanu e un artist complex: face grafică, peisaje marine, peisaje biblice şi este, în primul rând, fascinat de lumină, de altfel acesta fiind şi laitmotivul creaţiilor sale. Ionel Mătăsăreanu nu a mai expus din 2001. Vernisajul poartă numele de "Ţărmuri însorite". Toate cele peste 150 de tablouri au făcut din cuprinzătoarea clădire a Muzeului de Artă un loc strâmt. De mărimi diferite şi cu peisaje cuprinzătoare, toate picturile lui Ionel Mătăsăreanu sunt acum împrăştiate prin sălile instituţiei, urmând să fie aşezate pentru marea expoziţie de miercuri. Ionel Mătăsăreanu este, după cum am mai spus, un artist complex: apropiaţii dezvăluie cum boemul pictor se trezeşte în fiecare zi la ora 5 dimineaţa, cântă la vioară şi abia apoi se apucă de pictat. "Ionel Mătăsăreanu este şi un virtuos al viorii, cântă minunat muzică clasică, Bach mai ales, care este compozitorul lui preferat. Se trezeşte la 5 dimineaţa, se uită la mare, că stă vizavi de Cazino, cântă la vioară şi apoi se apucă să picteze", spune Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa. Lucrările sale sunt împrăştiate în toată lumea. Lucrează, în general la un tablou, în jur de 2 zile. Pe cât de complex este, pe atât de modest. Crede că în zilele noastre toţi vor să fie celebri, să câştige cât mai mulţi bani, nu şi el. Nu-i place să vorbească despre el, îi lasă pe ceilalţi să o facă. Pictează scene biblice, dar e conştient că doar un număr redus de persoane mai citesc Biblia în zilele noastre.

Cristina MARIN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218