REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
1.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Evoluția cirozei: cele 4 stadii ale bolii

Evoluția cirozei: cele 4 stadii ale bolii

Replica API 14 mai 2021 | 19:31 2796

Ciroza hepatică este o complicație care apare la nivelul ficatului, în urma inflamației îndelungate a acestui organ. Această afecțiune presupune apariția țesuturilor fibrotice la nivelul ficatului, proces care este ireversibil.

Pe măsură ce ciroza avansează, țesutul ficatului se deteriorează treptat și este înlocuit complet de țesuturile fibrotice. De aceea, singura cale prin care ciroza în stadiu avansat poate fi vindecată este transplantul de ficat, scrie doc.ro.

Evoluția cirozei se petrece în 4 etape

Iată care sunt cele patru stadii ale cirozei:

Stadiul 1

Primul stadiu al cirozei hepatice este caracterizat de inflamație, umflarea ficatului, precum și de distrugerea țesuturilor hepatice. De asemenea, în acest stadiu poate crește și țesut conjunctiv anormal. În stadiul 1 al acestei afecțiuni, inflamația și țesutul conjunctiv anormal apar numai în zona care înconjoară principala arteră hepatică și canalul biliar. Prin această zonă, sângele și fluidele pătrund în ficat, dar sunt și eliminate.

Stadiul 2

Al doilea stadiu al cirozei este caracterizat de inflamație, dar apar și fibrozele, adică cicatricile la nivelul ficatului. Fibrozele înlocuiesc treptat țesutul sănătos al ficatului. În acest stadiu nu apar încă simptome, pentru că țesutul hepatic sănătos încă face față și compensează lipsa activității țesutului nefuncțional. Din păcate, transformarea țesutului sănătos în țesut cicatricial este ireversibilă, adică daunele produse ficatului sunt permanente.

Stadiul 3

Pe măsură ce boala evoluează, ficatul este din ce în ce mai deteriorat. În acest stadiu al cirozei, fibrozele formează legături între ele și dezvoltă astfel conexiuni anormale între artera hepatică, vene și alte vase de sânge, cauzând un flux sangvin mai mare și tensiune arterială mărită la nivelul ficatului. Tensiunea arterială mărită a ficatului poartă denumirea de hipertensiune hepatică și este o problemă care poate produce daune serioase acestui organ.

Stadiul 4

Stadiul 4 al cirozei este denumit și stadiu terminal, aceasta fiind cea mai avansată formă de ciroză. Dezvoltarea țesutului cicatricial a progresat atât de mult în acest stadiu, încât ficatul nu mai poate funcționa normal. Dacă celelalte stadii ale cirozei nu sunt asociate automat cu simptome, stadiul avansat al cirozei are o mulțime de simptome printre care: sângerări la nivelul tractului digestiv, icter, tulburări mentale precum confuzia, edem ori prurit accentuat.

Care este diferența dintre ciroza compensată și ciroza decompensată?

Există două tipuri de ciroze: ciroză compensată și ciroză decompensată.

În caz de ciroză compensată, pacientul nu prezintă simptome, pentru că există suficient țesut hepatic sănătos pentru a îndeplini funcțiile ficatului. Acestea compensează, deci, lipsa activității țesutului cicatricial, de aici și denumirea de ciroză compensată.

Netratată, ciroza compensată evoluează și, la un moment dat, celulele sănătoase nu vor mai putea face față. Drept urmare, ficatul nu va mai fi capabil să elimine substanțele toxice din organism, În această situație vorbim deja despre ciroză decompensată care prezintă simptome. Ciroza decompensată poate produce complicații și poate pune viața pacientului în pericol.

În cazul cirozei compensate nu se observă diferențe foarte mari ale valorilor la analizele de sânge, în timp ce la ciroza decompensată se observă imediat valorile anormale (albumina are valori mici, proteinele au valori mici, în timp ce bilirubina are valori peste medie).

Cum se tratează ciroza?

Nu există un tratament specific care să poată vindeca ciroza, însă se pot trata multe dintre bolile care cauzează această afecțiune, iar unele pot fi vindecate. Tratarea cauzelor care stau la baza cirozei poate împiedica agravarea afecțiunii și prevenirea insuficienței hepatice și, de asemenea, poate îmbunătăți treptat starea unei părți a ficatului.

Cauzele cirozei sunt tratate cel mai des cu medicamente, iar dacă pacientul are boală hepatică alcoolică, medicul îi va recomanda să renunțe complet la alcool. Dacă pacientul are ficat gras nonalcoolic, medicul îi poate recomanda să slăbească. Pierderea în greutate prin alimentație sănătoasă și activitate fizică regulată poate reduce grăsimile din ficat, inflamația și cicatricile.

Dacă persoana cu ciroză are hepatită cronică C, medicul poate prescrie unul sau mai multe medicamente aprobate pentru tratarea hepatitei C. Studiile au arătat că aceste medicamente pot vindeca hepatita C cronică la 80-95% dintre persoanele cu această boală.

Dacă persoana cu ciroză are hepatită cronică B, i se pot prescrie medicamente antivirale care încetinesc sau opresc virusul din a afecta în continuare ficatul.

În caz de hepatită autoimună, pacientul va fi tratat cu medicamente care suprimă sau scad activitatea sistemului imunitar. Dacă există o boală care deteriorează, distruge sau blochează căile biliare (cum ar fi colangita biliară primară și colangita sclerozantă primară) pacientul va fi tratat cu medicamente precum ursodiol. De asemenea, se poate interveni cu proceduri chirurgicale pentru a deschide căile biliare îngustate sau blocate.

În cazul în care pacientul are boli hepatice moștenite, tratamentul se concentrează cel mai adesea pe gestionarea simptomelor și a complicațiilor, iar cazurile de ciroză cauzată de anumite medicamente sunt tratate prin oprirea administrării medicamentelor respective.

Ce se poate face pentru a împiedica agravarea cirozei?

Ciroza poate da complicații grave precum hipertensiune portală, infecții bacteriene, cancer de ficat și insuficiență hepatică. Pentru a nu agrava ciroza deja existentă, perdoana afectată poate lua mai multe măsuri în ceea ce privește stilul de viață, precum:

- evitarea completă a alcoolului și a drogurilor;

- respectarea indicațiilor medicului în ceea ce privește tratamentele medicamentoase și evitarea administrării oricăror medicamente după ureche, chiar dacă este vorba de unele obișnuite (ibuprofen, aspirină etc.) care se pot cumpăra fără prescripție medicală sau de suplimente alimentare, chiar dacă acestea sunt pe bază de plante; orice medicament sau supliment va fi luat doar după ce medicul și-a dat acordul.

- efectuarea vaccinurilor pentru hepatita A, hepatita B, gripă, pneumonie cauzată de anumite bacterii și zona zoster;

- efectuarea unui test de sânge pentru hepatita C;

- menținerea unei diete sănătoase, cât mai echilibrate, bazată pe legume, leguminoase, fructe și cereale integrale, proteine slabe, cu evitarea consumului de carne crudă sau prea puțin gătită, chiar dacă e vorba de pește sau de crustacee;

- menținerea unei greutăți corporale optime în funcție de înălțime, vârstă și activitate fizică; greutatea normală se păstrează printr-o alimentație sănătoasă, care limitează consumul de zahăr și grăsimi animale, și prin activități fizice regulate, măcar 150 de minute pe săptămână (mers pe jos în pas alert, grădinărit, gimnastică la domiciliu etc.).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920