REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

EVZ: Sechestru de milioane de euro pe averile îmbogăţiţilor peste noapte. -Vezi situaţia de la Constanţa

EVZ: Sechestru de milioane de euro pe averile îmbogăţiţilor peste noapte. -Vezi situaţia de la Constanţa

Replica API 17 aprilie 2012 | 00:00 167

Ultima lună a adus, pe lângă adoptarea legii confiscării extinse a averilor, o multitudine de sechestre pe agoniseala câtorva personaje "cu greutate" din peisajul public. Diriguitorii fotbalului românesc nu au motive de bucurie având în vedere că procurorii le-au sechestrat mai multe imobile: o casă aparţinând lui Mircea Sandu şi alte trei aflate în proprietatea lui Mitică Dragomir. În acelaşi timp, primarul social democrat al Buzăului, Constantin Boşcodeală, s-a pricopsit cu sechestru pe întreaga avere. Fostul secretar general al Ministerului de Interne Laurenţiu Minorescu ori directorul peste Direcţia Portuară Constanţa, Eugen Bogatu, au fost trimişi în judecată cu averile de nabab sub sechestru. În scandalul dezafilierii echipei de fotbal Universitatea Craiova, procurorii DNA au pus, în urmă cu zece zile, sechestru asigurător pe un imobil al preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu şi pe alte trei case aparţinând lui Mitică Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). Deşi au negat cu înverşunare, locuinţele descoperite pe numele celor doi au fost indisponibilizate până la o decizie a instanţei de judecată. Ultima declaraţie de avere a lui Dragomir este din decembrie 2008, pe când "Corleone" era deputat în Parlamentul României.

Vapor pe Herăstrău şi apartament de 700 mp

Terenuri a trecut două, în Pipera şi Pantelimon. În Bucureşti, Dragomir avea o casă de 600 de metri pătraţi, două apartamente în suprafaţă de 300, respectiv 700 metri pătraţi şi mai avea şapte vile construite în Pipera, imobile scose la vânzare. În proprietate, Dragomir mai avea două vapoare pe Herăstrău din care unul "l-am tăiat ş i l-am dat la fier vechi". Bijuteriile, ceasurile şi tablourile din casele jupânului de la Ligă valorau atunci 350.000 de euro. Clădirea fostei ambasade a Spaniei din spatele Guvernului a fost cumpărată de Dragomir cu un împrumut de 2,3 milioane de euro din bancă, spune el în declaraţie. În 2008, şeful ligii ar fi câştigat 4,4 milioane de euro din vânzarea mai multor vile, 56.000 de euro din chirii şi 70.000 de lei din salariu.

Boşcodeală a rămas fără cinci case şi şase terenuri

Constantin Boşcodeală este cercetat de DNA în două dosare şi este acuzat de delapidare şi de abuz în serviciu. Prejudiciul este de peste un milion de euro, motiv pentru care întreaga sa avere este sechestrată. Primarul este învinuit într-un dosar legat de Clubul de Fotbal Gloria Buzău. În celălalt caz primarul este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu cartierul de vile Orizont, unde deţine unul dintre imobile. În urmă cu câteva zile, procurorii DNA au făcut o descindere la Primăria Municipiului Buzău de unde au confiscat mai multe documente şi totodată au pus sechestru pe întreaga avere a edilului - şase terenuri şi cinci imobile dintre care o vilă la Năvodari.

(...)

Bugetarul Bogatu se lăfăie în lux

Colegul de şpăguială, Eugen Bogatu are zece terenuri intravilane în judeţele Constanţa , Tulcea şi Bucureşti. Averea pusă sub sechestru continuă şase apartamente şi o casă de 1000 de metri pătraţi, 250.000 de euro în conturi, 1,5 milioane de lei împrumuturi către firmele soţiei, dar şi datorii de 1.200.000 de euro către milionarul constănţean Adolf Baclea. În ciuda impresionantei averi, Bogatu ridica un salariu anual de 71.000 de lei şi soţia sa unul de 24.000 de lei pe an.

sursa: EVZ.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218