REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Exclusiv: Bătaie în trafic, la Constanţa! Victima este un poliţist

Exclusiv: Bătaie în trafic, la Constanţa! Victima este un poliţist

Replica API 10 iulie 2015 | 23:30 1660

Adrian-Cristian Hăloiu

Un individ cu bolid de lux a fost surprins de participanţii în trafic în timp ce lovea un alt şofer. Menţionăm că victima este un poliţist din Eforie, aflat în timpul liber.

Incidentul a avut loc zilele trecute, în zona ICIL, pe fir intrând şi poliţiştii, care au demarat o anchetă. Individul recalcitrant a fost identificat şi adus la audieri.

Totul s-a petrecut în data de 7 iulie a.c. Poliţiştii au fost sesizaţi privind săvârşirea de către un bărbat a infracţiunilor de distrugere şi lovire sau alte violenţe, asupra lui S. I., în timp ce acesta se afla în sensul giratoriu de la intersecţia bulevardul 1 Decembrie 1918 cu strada Bucureşti.

În urma cercetărilor efectuate a fost identificat autorul infracţiunilor, în persoana lui Adrian-Cristian Hăloiu, în vârstă de 39 ani, domiciliat în Constanţa.

Deoarece din cercetări s-a constatat că sunt indicii şi cu privire la comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii publice, s-a dispus extindertea urmăririi penale şi pentru această infracţiune.

Împotriva lui Adrian-Cristian Hăloiu s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, urmând ca la data de 10.07.2015 acesta să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere de arestare preventivă.

Suspectul a fost încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Constanţa.

De precizat că întreg incidentul s-a produs întrucât lui Hăloiu i s-a părut că celălalt şofer, adică poliţistul, a trecut prea aproape de bolidul său de lux şi că ar fi existat riscul să i-l zgârie! De asemenea, de menţionat că şoferul agresat se afla în maşină cu soţia însărcinată în 8 luni, care s-a speriat teribil în momentul scandalului.

Cum s-a petrecut scandalul: tot agresorul a sunat la ambulanţă!

După cum este precizat şi mai sus, totul a pornit de la faptul că lui Hăloiu, care circula cu bolidul său de lux, i s-a părut că poliţistul din Eforie, S.I., s-a apropiat prea mult. Astfel, Hăloiu a blocat traficul şi s-a dat jos din autoturism. Celălalt şofer, speriat, a blocat uşile maşinii. Însă agresorul nu a dat înapoi, i-a spart geamul şi l-a lovit în zona feţei, cu pumnul. Apoi şi-a mutat bolidul pe celălalt sens de mers, dar a continuat scandalul. După cum se poate observa şi în imagini, în momentul în care s-a apropiat din nou de maşina victimei, aceasta s-a apărat cu un spray paralizant. A urmat o nouă serie de pumni şi poate că se ajungea la lucruri mult mai grave dacă nu interveneau ceilalţi participanţi la trafic, care l-au luat pe agresor de acolo. Însă, cel care a sunat la 112 a fost chiar Hăloiu, care a precizat că un individ i-a pulverizat spray paralizant în faţă, din senin. Odată ajuns acasă, şmecherul a postat pe Facebook: „Sunt ok chiar dacă mi-a dat tartariciu ala 30 jeturi. Pun eu mâna pe tine, boschetarule! Deţii paralizant, slugoiule, vrei să omori lumea, eşti şi tu băiat, îmi dai la m..e în trafic". Amicii nu au întârziat să sară în apărarea lui: „Cine te-a supărat, fratelo? Vrei să venim de la Bucureşti să rupem topoarele?” sau „Omoară-i, frăţioare!”. Nici Adrian nu se lasă mai prejos şi le răspunde: „Nu e nevoie, un puşti găozar mi-a dat cu spray paralizant, baga-mi-aş p... în toti morţii lui de slugă, nu ştie că sunt nemuritor. Inimă de LEU!”. Precizăm că Adrian Cristian Hăloiu locuieşte în Tomis Nord, dar a fost plecat în străinătate mai mulţi ani. După indicidentul din trafic, convins fiind că este nevinovat, acesta posta pe Facebook că este la plimbare, la grătar, prin Mamaia, spunând: „Nu mor caii cândvor câinii”.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108