Exclusiv! Imagini șocante la Cireșica: patru bărbați, făcuți KO, în plină stradă, de o gașcă de ”proxeneți”. Video
Bătaie, ca-n vestul sălbatic, în plină stradă, în zona Cireșica! Patru bărbați au fost puși la pământ, cu o singură lovitură, de către o gașcă de scandalagii. Imaginile sunt de-a dreptul revoltătoare, iar astfel de evenimente te fac să te întrebi dacă mai suntem în siguranță pe stradă. Potrivit martorilor, atacatorii ar fi niște proxeneți care au ”grijă” de fetele care activează pe varianta Aurel Vlaicu, iar oamenii legii nu ar face nimic, întrucât sunt ”mână în mână cu poliția”.
Imagini revoltătoare în în Tomis Nord, zona Cireșica, lângă Profi. Patru indivizi au fost puși la pământ, rând pe rând, de o gașcă de indivizi.
În materialul video se poate observa cum prima victimă stă liniștită, moment în care se apropie de ea trei indivizi, iar unul dintre aceștia îi aplică o singură lovitură, în zona feței, care l-a pus la pământ, fără să mai miște. Întreaga scenă a putut fi observată de alte trei persoane care, ulterior, au fost puse și ele la pâmânt, rând pe rând, de aceiași indivizi.
Evenimentul s-a petrecut pe 8 iunie, în jurul orei 1.30 dimineața.
Potrivit informațiilor noastre, poliția nu ar fi fost sesizată în acest caz.
Potrivit reprezentanților SAJ, nu a existat nici o solicitare la Serviciul de Ambulanță Constanța, pentru acea oră.
Ce spun oamenii legii
Urmare a apariției, în spațiul public, a unor imagini video în care se observă faptul că, pe un trotuar de la intersecția străzilor Cișmelei cu Dispensarului, un grup format din mai multe persoane exercită acte de violență asupra altui grup de persoane, tulburând ordinea și liniștea publică, vă comunicăm următoarele:
În urma acestui eveniment nu a fost înregistrată nicio plângere, de la data producerii și până în prezent.
În urma luării la cunoștință despre aceste înregistrări, polițiști din cadrul Secției 2 s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate, stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Video:
M.P., V.S.
Citeşte şi: Poliţiştii s-au autosesizat în cazul scandalului de la Cireşica. A fost deschis dosar penal

Crocodilu si prieni au luat somnn.
Mai e putin si vine taticul vostru Calin acasa cioroilor iar o sa aveti program de iesit din casa doar in anumite ore iar voi astia care stati in TN mati facut de ras cand eram eu acasa nu vedeai picior de c****a in cartier dar sa mai aveti tupeu sa veniti cu cearta
E la futut in strainatate !
Ciorile astea in 2005 2006 nici nu aveau curaju sa paraseasca palazu cand ajungeau in t nord ingheta inima in ei
Ali ialcin, ali sevinci, peste fac talhari. Au audi n***u a6 nr cik
sa fi fost in locul baietilor aia scoteam ciocanul si l piseam in gurita aia fermecata de sifonache
Somn direct ! Hard Reset win key-alt-r
Badila ti-a dat de te-a julit
Ounk assed bitches, fuck around and find out, Bang
badila ai facut de cacao tomis nord sifonule marele si tarele bodegard i a dat somn un neica nimeni badila sa nu mai iesi din casa ca te scuipam in freza lasa te de viata de noapte si stai sezut langa familie nu ti o mai neglija ca ti pleaca femeia la cat de bananier esti
De obicei politistii sunt bodiguarzi pe la ciorile astea
Mai stiti de conflictul interetnic de la Hadareni din 1993? Ala a avut loc fix pentru ca autoritatile nu au luat masuri si au trecut o crima cu vederea, romanii s-au unit si ce a iesit a intrat in cartile de istorie. Numa zic. Cautati si vedeti
Haideti, cetateni onorabili ce sunteti! Spuneti cine sunt agresorii din imagini Ajutati politia daca puteti, nu numai sa vorbiti aiurea si sa criticati. Daca sunteti martori la un asemenea incident intoarceti spatele si plecati. Faceti-va datoria de cetateni. Cine sunt borfasii din imagini?
adevarul este urmatorul: acesti domni erau la biblioteca non stop iar victima egoista a luat ultima lada de nuvele filozofice fara sa mai lase la nimeni normal ca celalalt domn cititor a intrat in sevraj si a vrut sa-i goneasca musca care o avea pe obraz totul e o neintelegere acesti tineri studiosi au toata viata inainte deci liberi da dom judecator pretul e acelasi gasiti valiza in locul stiut bogdaproste
moarte la toate ciorile astea borate
mama ce somn i a dat i au ridicat capul ca la muste badila ti a disparut smecheria, au venit doua c***i mai era putin si iti dadeau si putin muita
Oare nu sunt protejati de oamenii legii, care vin de la tanti Elvira?
fak io plangere ca la atata ma pricep
Elantra no. 1
M-am casatorit cu un barbat tampit.
Ba da cine si o arde miercuri seara la ora 1:41 afara? Ciorile si neavenitii?
Ke facki frumoaso? Cam asta e nivelul
Ca si in alte situatii, Sorinel de la Fetesti Gara NU STIE NIMIC! Pe el il intereseaza doar scaunul de sef si, daca se poate, un post de directoras sau ceva similar prin minister chiar daca despartirea de Pitzi ar fi traumatizanta!
pe vremea lui tata cand era bal se tragea o linie cu creta si acesti baieti mai c******i nu treceau de ea
asta nu e badila,mama ce somn i a dat pfff ?
Ala nu e p******a ala de badila rupt in cur ? marele sifon un parazit al societatii
Abegingsana be se more kopilu meu da la mozambik.Te au ciokardit la feria mean?Te spark la burik.
Nu trebuiau eliberati tiganii robi , de acolo a inceput .
E usor sa bati oameni beti
Stefan Badila : somn
Badila Stefan a fost victima ... dar agresorii ?
Mereu cei mai puternici se iau de cei mai slabi, daca erau pe picior egal fircare-si vedea de treaba
la noi ce interlop adik pescar adik e mafiot kre traieste din slobozi .Astias mafioti ?ma nici cat Matias ala nu sunteti ala macar a tras in ei la astia dak scoteai un pistol cum zicea stai frate k tio manink.
VREM REINTRODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA!
F m m de c***i borate
Fara lipsa de implicare a politiei, care sta la aceesi masa cu infractorii, lucrurile vor degenera.
Tzara lui pnl politzia e buna numai pt amenzi de parcare si tiktok botox silicoane echipamente tactice daca I dezbraci sunt niste p******e
Au cam cautat-o cu lumanarea
Rezolva politia Constanteana,mai ales sectia 2? Erau la ridicat masini parcate ,,ILEGAL,, Ciorile alea nenorocite nu au voie sa mai iasa din puscarie niciodata in societate.Ce cercetari sa mai faca politia?!Nu e clar.Trebuie dusi in Jungla.
Care mai sunteti ROMANI hai sa omoram ciorile astea INPUTITE nu mai stati ca prostii in case.MOARTE TIGANILOR.
Stati calm ca ati fost reperati toti.
La ora asta trebuiau sa fie prinsi si topiti pentru sapun , ciorile
nu aveti nevoie de comentarii. la ce bun e rubrica voi siti
mai faceti un canal cu jegurile astea ca prea au energie neconsumata .
normal ca isi permit sa dea pentru ca victimele prosste nu fac plangere si se caca pe demnitatea lor daca le da agresorul bani si au incheiat ca le e frica ca ii face sifoni dupa mergeti tati la politie faceti plangere ca nu se atinge nimeni de voi dupa se duc cu totii la puscarie daca o fac si bagatii la racoare sa vedeti dupa 3-4 ani cand ies ce cuminti sunt
sa Facem inca un canal cu leprele astea daca nu impuscati fara mila
Prinsi si trimisi pe front in Ucraina!! Sa vedem bombardierii de c****i cum se mai umfla in pene acolo!! Bagamias p***a in mortii lor de borati!!
La sapun cu ciorile mele!
Demilitarizarea politiei romane si oprirea satisfacerii stagiului militar in Roumania.De aici se poate vedea rezultatele...politisti corupti de interlopi,proxeneti,curve,etc. Tineri drogati,tatuati vor muri de gloante ca nu stiu sa traga cu o arma.Rusi ne Romania!
Georgian Caraman, proprietarul terenului de pe Aleea Lupeni, care vrea să ridice acolo un imobil cu 7 etaje, a fost...1159
Au bubuit prețurile la căzările din zona Modern. Dacă, în urmă cu câteva zile, prețurile la cazări în...134
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marţi, 5 iulie a.c., la ieşire din Năvodari, în...4118
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că statul român nu poate aloca toţi banii pentru a compensa...232


ConstanțaUmiditate: 56%
Vânt: 1.72 m/s
Presiune: 1014 milibari

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...149
David Popovici, dublu campion mondial de seniori, s-a calificat cu al doilea timp în finala probei de 200 m liber,...140
Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney...389
Un fotbalist din Premier League, care era așteptat să participe la Cupa Mondială din această iarnă, a fost arestat...279


Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează marţi că 28 de pompieri români cu trei maşini de stingere...234
Prețurile solicitate în iunie pentru apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare la nivel național s-au...324
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...281
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 7.00, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai au...326
AUR solicită BNR să utilizeze cu discernământ dobânda de politică monetară, „astfel încât românii și mediul...161
Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave - precum boli ale structurilor...293
Ministerul Finanţelor propune abrogarea impozitului specific unor activităţi, începând din luna august a acestui...613
Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ şi prestări servicii vor fi obligate să accepte ca...458
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7168
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4168
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5757
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2730
Lindsay Lohan, în vârstă de 36 de ani, este gata să lase trecutul întunecat în urmă și să înceapă o nouă...32
Într-o apariție rară în spațiul public, regizorul și scenaristul Woody Allen, câștigător al premiului Oscar,...36
Gala Premiilor UNITER 2022, ediţia a 30-a, care anul acesta îi este dedicată lui Ion Caramitru, are loc la Palatul...43
Warner Bros. Discovery a decis că este timpul să facă economii şi a oprit producţia de conţinut local din multe...41
Suedia și Finlanda sunt așteptate au semnat marți protocolul oficial pentru aderarea la NATO. Cele două țări...202
Două rachete rusești au lovit săptămâna trecută un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de...280
Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5...298
Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor...1136
Spitalele din landul Schleswig-Holstein, situat în nordul Germaniei, se confruntă cu o penurie severă de personal...38
Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, susţin reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, fiind...36
O pacientă care suferă de diabet zaharat de mai bine de 14 ani și care era dependentă de injecțiile cu insulină a...41
Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie - 3...40
Ciorile de la caraiman