REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Exxon transformă Marea Neagră în lac american: firmele din Statele Unite au primit contracte de 1 miliard de dolari

Exxon transformă Marea Neagră în lac american: firmele din Statele Unite au primit contracte de 1 miliard de dolari

Replica API 15 noiembrie 2013 | 00:00 468

În timp ce România se laudă fluierând a pagubă,

În timp ce România se laudă fluierând a pagubă,

România are în Marea Neagră zăcăminte dovedite de petrol şi gaze naturale care i-ar asigura consumul intern pentru aproape un deceniu. Înţelepciunea şi clarviziunea politicienilor de după 1989 au făcut însă ca alţii să se bucure de aceste comori, românilor nerămânându-le decât mândria păguboasă de a demonstra încă o dată cât de ospitalieri sunt ei. Aşa am ajuns în situaţia de a fi printre puţinele ţări din lume care şi-a cedat, de bună voie, toate rezervele de petrol şi gaze naturale, acceptând, în schimb, cele mai mici redevenţe posibile pentru exploatarea acestora de către companii străine. În prezent, asistăm la un veritabil desant al americanilor pe litoralul românesc, după ce gigantul Exxon a trecut la operaţiuni de forare în Marea Neagră, alături de austriecii de la OMV Petrom. În doar câteva luni, cea mai mare companie petrolieră din lume a atribuit contracte de aproape un miliard de dolari, dar printre beneficiari se află doar două firme din România, Grup Servicii Petroliere (GSP), care va presta servicii de prospecţiune în valoare de 23 milioane de dolari şi Oil Depol Service, care va elimina deşeurile din foraje pentru 14,5 milioane de dolari. Restul, până la un miliard, a mers exclusiv în conturile unor companii americane.

În intervalul octombrie- noiembrie 2013, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited Nassau (Bahamas) Sucursala Bucureşti, a atribuit alte 5 contracte, în valoare totală de peste 32 milioane de dolari, pentru diverse lucrări care urmează a fi derulate în zona sa de operaţiuni de foraj în Marea Neagră. Primul se referă la "servicii de închiriere diverse echipamente pentru foraj pentru un program de forare în Marea Neagră" şi a fost atribuit pe 17.10.2013 firmei americane Schlumberger Logelco Inc. Panama Ciudad de Panama - Bucharest Branch, care va primi 1.019.200 de dolari, fără TVA. Al doilea contract a fost atribuit pe 21.10.2013 tot americanilor de la Schlumberger, pentru "servicii şi materiale de cimentare pe fundul găurii de foraj pentru un program de forare în Marea Neagră", în valoare de 13.709.812,55 de dolari, fără TVA. Pe 25.10.2013, Exxon a semnat încă un contract, pentru "servicii de manipulare şi căptuşire a puţurilor pentru un program de forare în Marea Neagră", cu americanii de la Frank's International Middle East (BVI) Ltd, firmă cu sediul în Dubai, care va încasa de la compatrioţii săi 9.221.793 de dolari, fără TVA. În fine, pe 04.11.2013, Exxon a atribuit alte două contracte, ambele cu Weatherford International Eastern Europe SRL, din Ploieşti, controlată, de asemenea, de americani, pentru "servicii de testare şi analiză a compoziţiei şi purităţii rocilor şi probelor de foraj pentru un program de forare în Marea Neagră", în valoare de 697.200 dolari, fără TVA, respectiv "servicii de analiză a carotelor de foraj", în valoare de 7.074.109 dolari, fără TVA. Până la această dată, Exxon şi OMV Petrom au atribuit peste 40 contracte, mai bine de jumătate dintre acestea către companii americane, iar restul pentru firme din Norvegia, Italia, Elveţia şi Canada. Din România, doar două societăţi, GSP şi Oil Depol Service, ambele din Constanţa, au fost considerate folositoare de către Exxon şi OMV Petrom. În total, americanii au împărţit circa 950.000.000 de dolari, imensa majoritate compatrioţilor lor. Cel mai mare contract, de 532.000.000 de dolari, a fost oferit companiei americane Diamond Offshore Netherlands BV, cu sediul în Amsterdam. Spre comparaţie, GSP şi Oil Depol Service au primit împreună 37,5 milioane de dolari. În alte state, civilizate, precum Polonia şi Bulgaria, autorităţile au obligat companii americane care prestează lucrări similare, cum ar fi Chevron, ca majoritatea angajaţilor să fie localnici, iar 60% din lucrări să fie acordate firmelor autohtone.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
eu am lucrat pentru schlumberger in e.g. si in 2015 ne-au dat afara ca pe niste c..... nici nu s-au uitat la noi
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218