rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

FAC CINSTE CONSTANȚEI: sportivi performanți în competiții internaționale!

Clubul Sportiv Marina Constanța este o asociație care susține dezvoltarea copiilor prin intermediul sportului, respectiv prin practicarea artelor marțiale. Întrucât în prima parte a anului 2019, sportivii, antrenorii și conducerea clubului sportiv au depus un efort continuu pentru perfecționarea pregătirii, iar rezistența psihică și fizică, disciplina, capacitatea de sacrificiu și dedicație pentru atingerea obiectivelor stabilite, au fost încununate de succese: în perioada 10-12.05.2019, Clubul Sportiv Marina Constanța a participat la Cupa Europeană de Ju-Jitsu pentru copii Under 14 și Under 16 desfășurată în orașul Amersfoort, Olanda.

Competiţia, înscrisă în calendarul sportiv internaţional al Federației Europene de Ju Jitsu, a reunit la start aproximativ 350 de sportivi din 15 țări, care au concurat la probele de DUO, Ne Waza și Fighting. Cu sprijinul părinților și al sponsorilor locali, CS Marina Constanța a deplasat la Europa Cup 2019, U14 și U16 / Olanda un lot format din 3 sportivi și un oficial. Eforturile depuse la pregătire, seriozitatea, disciplina și perseverența sportivilor, profesionalismul antrenorilor au condus la obținerea următoarelor rezultate: DAVID RIZU – loc I / medalie de aur, proba: ju jitsu fighting, categoria de vârstă: U14, categorie de greutate: -34 kg; DAVID RIZU – loc III, proba: ju jitsu ne waza, categoria de vârstă: U14, categorie de greutate: -34 kg; KRAUS DARIA – loc I / medalie de aur, proba: ju jitsu fighting, categoria de vârstă: U14, categorie: -40 kg; KRAUS DARIA – loc IV, proba: ju jitsu ne waza, categoria de vârstă: U14, categorie: -40 kg; DORNEANU DAVID – loc IV, proba: ju jitsu fighting, categoria de vârstă: U14, categorie: -42 kg; DORNEANU DAVID – loc IV, proba: ju jitsu ne waza, categoria de vârstă: U14, categorie: -42 kg.

David Rizu este elev al Școlii Gimnaziale nr. 43 “FERDINAND” Constanța (clasa a V-a B), iar Daria Kraus și David și Dorneanu sunt elevi ai Liceului Teoretic ”DECEBAL” Constanța (clasa a V-a A și B) și sunt legitimați la Clubul Sportiv Marina Constanța.

Faptul că au reușit să se impună ca sportivi de performanță în cadrul unei competiții internaționale, desfășurate la distanță, după o deplasare obositoare și o perioadă de pregătire în care au respectat cu strictețe indicațiile antrenorilor privind pregătirea tehnico tactică, nutriția, hidratarea, și-au păstrat focalizarea asupra obiectivelor, ne conferă încredere pentru viitoarele competiții.

De asemenea, în perioada 11-12.05.2019, la Sfântu Gheorghe, sub egida Federației Române de Arte Marțiale, a avut loc Campionatul Național de Ju-Jitsu. La această competiție națională, sportivul Marius Tataoană, legitimat la Clubul Sportiv Marina Constanța, a obținut: Locul I - juniori, ju jitsu fighting, categoria: 69 kg, Locul I – seniori, ju jitsu fighting, categoria: 69 kg

Marius Tataoană reprezintă un model pentru sportivii care vin din urmă în ceea ce privește ambiția, disciplina și perseverența, acesta reușind să respecte standardele educaționale impuse de statutul de student al unei prestigioase instituție de învățământ constănțene, dar și să se antreneze la nivel înalt.

Cu speranţa unei excelente colaborări vă rugăm să primiţi expresia profundului nostru respect.

F.B.

joi, 16 mai 20191156
Comentarii

00Beyto(17 mai 18:33)
Felicitari!!!
01felicitari(16 mai 13:00)
felicitari
mai mult...Ultima oră
23 oct 00:00Ultima orăCOD GALBEN de CEAȚĂ în județele Constanța și Tulcea!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben de ceață pentru județele Constanța și Tulcea...83

23 oct 00:00Ultima orăTeodor Paleologu dă cu barda - Un tur doi Dăncilă–Iohannis, o ruşine pentru România103
23 oct 00:00Ultima orăVictor Ponta, val de ironii la adresa lui Dan Barna: un tigru de carton! S-a predat viteazul!312
23 oct 00:00Ultima orăLudovic Orban o compară pe Viorica Dăncilă cu Ceaușescu: Mai era unul care dădea 100 de lei

Ludovic Orban a ironizat, marți, anunțul Vioricăi Dăncilă și al ministrului Muncii, Marius Budăi, cu privire la...139

22 oct 00:00Ultima orăOrban spune că va schimba totul în justiție prin ASUMAREA RĂSPUNDERII: 'Ordonanțe de urgență în domeniul Justiției nu se pot da'420
22 oct 00:00Ultima orăS-au încheiat asfaltările dintr-un cartier din Agigea321
22 oct 00:00Ultima orăAtenţie, şoferi! Trafic cu restricţii dinspre România către Ungaria

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că accesul traficului greu (peste 7,5...242

22 oct 00:00Ultima orăRecep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin anunţă că au ajuns la un ACORD ISTORIC asupra Siriei557
22 oct 00:00Ultima orăCioloş cere partenerilor de la USR să susţină Guvernul Orban273
22 oct 21:38Ultima orăProtest pe strada Unirii

Constănțenii care locuiesc în Faleză Nord sunt rezoltați, după ce administrația locală a decis ca strada Unirii...1199

22 oct 22:16Ultima orăBărbatul care a ajuns în stare gravă la spital, după coliziunea cu un TIR, a decedat!634
22 oct 00:00Ultima orăSurse: Iată componenţa Guvernului Ludovic Orban1395
Vremea
15.7°15.1° - 15.7° miercuri, 23 octombrie 2019
ConstantaUmiditate: 74%
Vânt: 2.21 m/s
Presiune: 1024 milibari

Loto
6/4971832364749
5/40689183033
joker10142224268
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 oct 00:00SportIncidente grave la un meci arbitrat de Marius Avram

Şase suporteri ai echipei Bayern Munchen şi un agent de pază au fost răniţi în violenţele care au avut loc,...317

23 oct 01:18SportLiga Campionilor s-a transformat în liga maidanelor: Scoruri pe care le întâlnești doar în diviziile județene

Liga Campionilor pare să se transforme, de la o ediția la alta, în liga maidanelor! Rezultatele meciurilor de marți...366

23 oct 00:00SportSimona Halep și-a speriat adversarele: „Ajungi să te rogi la Dumnezeu pentru viața ta când joci cu ea”

Andrea Petkovic (80 WTA, 32 de ani) e fascinată de jocul Simonei Halep (5 WTA, 28 de ani) și are doar cuvinte de...321

23 oct 00:00SportFRF pregătește lovitura anului: Gică Hagi selecționer! „Federația deja l-a contactat”

Gică Hagi e dorit înapoi la echipa națională. România are șanse mici la calificarea la EURO 2020, fiind pe locul 3...358

Local
23 oct 00:00LocalZiua Europeană a Justiției Civile, la instanțele din Constanța: accesul elevilor și al studenților este gratuit

Cu ocazia sărbătoririi „Zilei Europene a Justiției Civile”, Curtea de Apel Constanța, organizează vineri, 25...177

23 oct 22:41LocalBăieţel accidentat de maşină în Cumpăna

Un accident rutier a avut loc marţi, 22 octombrie, în comuna Cumpăna, pe strada Strajei. Un băieţel în vârstă de...651

23 oct 01:07LocalATENȚIE! Zeci de persoane ajung la spital în urma intoxicaţiei cu gazele toxice!

În fiecare toamnă, după culesul viilor, zeci de persoane ajung la spital în stare gravă sau îşi pierd viaţa în...441

23 oct 01:06LocalNereguli depistate în trafic de polițiști, în Constanța și Mangalia

Polițiștii din cadrul Secției 4, la data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 23.55, au identificat un bărbat de 35...477

23 oct 01:05LocalCondamnat pentru evaziune fiscală, depistat de polițiștii constănțeni

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Cuza Vodă, la data de 21 octombrie a.c., au identificat un bărbat, de 60...680

23 oct 01:04LocalFemeie AGRESATĂ de concubinul mai tânăr! A intervenit Poliția

Polițiștii din Postului de Poliție Jurilovca, în noaptea de 21 spre 22 octombrie a.c., au fost sesizați de către o...425

23 oct 01:03LocalRAEDPP Constanţa ANGAJEAZĂ!

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța organizează în perioada 29 – 31...1209

23 oct 01:03LocalSute de mii de rulmenți contrafăcuţi, confiscați în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii...560

23 oct 01:00LocalMașină cu numere de Bulgaria URMĂRITĂ în TRAFIC: au fost trase FOCURI de ARMĂ!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au desfășurat o acțiune de urmărire,...2096

23 oct 01:00LocalRĂFUIALĂ și MAȘINI VANDALIZATE în TOMIS NORD! Video

Două mașini au fost vandalizate, în urma unei răfuieli dintre mai mulți bărbați! Potrivit informațiilor noastre,...8341

Politică
23 oct 01:10PoliticăReacția DNA, la raportul MCV: au fost atacuri succesive la adresa noastră

Procurorii DNA remarcă faptul că raportul MCV marchează progresele realizate de procurori, în condițiile în care...282

23 oct 01:09PoliticăLudovic Orban consideră că a convins toate partidele, după negocieri: Acest guvern va trece

Premierul desemnat Ludovic Orban susține că în urma negocierilor a ajuns la un acord politic cu toate formațiunile...258

23 oct 01:09PoliticăTraian Băsescu, reacție virulentă după publicarea Raportului MCV: „Totul are o limită. Evaluează justiția după statistici“

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți, la B1 TV, după publicarea Raportului MCV pe justiție, că i se...347

23 oct 01:08PoliticăMinistrul Transporturilor, audiat la DNA

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, va fi audiat la finele săptămânii la sediul DNA în legătură cu scandalul...379

23 oct 00:37PoliticăComisia Europeană menţine MCV pentru România: CE a constatat o involuţie faţă de progresele înregistrate în anii precedenţi

Comisia Europeană menţine MCV pentru România, prdcizând că, de la ultimul raport, din noiembrie 2018, a constatat o...436

23 oct 01:08PoliticăSurprize în protocolul ALDE-PNL: Cele două partide se angajează să nu-şi mai „fure“ aleşii, să facă alegeri în două tururi şi să facă o lege a lobby-ului

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, marți, că a ajuns la un acord cu PNL în privința tuturor cerințelor ALDE,...273

23 oct 01:07PoliticăDeputaţii jurişti au respins desfiinţarea SIIJ

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, raport de respingere asupra proiectului de lege al USR care...316

23 oct 01:07PoliticăDosarul angajărilor fictive: Dragnea apelează la o nouă cale extraodinară de atac în instanţă - recursul în casaţie

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a depus marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un recurs în...288

23 oct 01:06PoliticăFostul șef al CFR SA, audiat la DNA după ce a fost demis de ministrul Cuc

Constantin Axinia, fostul șef al CFR SA schimbat săptămâna trecută de Consiliul de Administrație controlat de...307

23 oct 01:01PoliticăPrimăria Constanţa anunţă resistematizare rutieră și pietonală în cartierul Tomis Nord

Pentru a veni în sprijinul elevilor de la Școala Gimnazială Nr.29 „Mihai Viteazul” (zona Tomis Nord) și pentru...2104

Monden
23 oct 00:00MondenSmiley, despre posibilitatea de a participa la un reality show alături de Gina Pistol

Cântărețul Smiley a vorbit, conform click.ro, despre eventualitatea de a participa la un relity show alături de...123

23 oct 00:00MondenOzana Barabancea, colegă de facultate cu fiul ei: „I-am zis să nu-mi spună mamă când mă vede“

Soprana continuă să ne surprindă. Deşi are propria orchestră, Ozana Barabancea (50 ani) face şi masterul la...164

23 oct 00:00MondenFiica cea mare a lui Vârciu, bucățică ruptă din mama ei. Cât de bine seamnănă cele două

Carmina, fiica cea mare a lui Liviu Vârciu, crește pe zi ce trece și, dacă atunci când era mai micuță părea că...165

23 oct 05:21MondenAnna Lesko, complet goală la piscină. Cum au reacționat fanii

Deși primește valuri de critici din toate părțile atunci când se afișează aproape goală pe internet, Anna Lesko...215

23 oct 00:00MondenIon Dichiseanu a împlinit 86 de ani: „Îmi place să mă respect, pentru că nu trăim de două ori“

În tinerețe, actorul frângea inimi, dar și acum, la cei 86 de ani împliniți duminica trecută, Ion Dichiseanu...137

23 oct 00:00MondenSoţiile lui Ilie Năstase fac curat una după cealaltă: „Schimb mobila și apoi facem sfeștanie“

O dată la câţiva ani, vila din Primăverii a lui Ilie Năstase este renovată. Cam toate soţiile tenismenului şi-au...145

23 oct 00:00MondenCardiganul verde purtat de Kurt Cobain în timpul concertului ''MTV Unplugged'', scos la licitaţie

Legendarul cardigan din lână verde purtat de Kurt Cobain în timpul concertului ''MTV Unplugged'' susţinut de trupa...97

23 oct 00:00MondenWill Smith şi Helen Mirren susţin o campanie în care mii de oameni vor dormi o noapte afară

Will Smith a transmis un apel în legătură cu situaţia celor ''care nu au un loc pe care să-l numească acasă'',...103

23 oct 00:00MondenActorul Dennis Quaid s-a logodit cu iubita lui, Laura Savoie

Actorul hollywoodian Dennis Quaid, în vârstă de 65 de ani, a anunţat că s-a logodit cu iubita lui de 26 de ani,...112

23 oct 00:00MondenNetflix a lansat trailerul noului sezon din ''The Crown'', cu Olivia Colman în rolul suveranei britanice

Netflix a lansat luni trailerul celui de-al treilea sezon al ''The Crown'', popularul serial dedicat casei regale...110

Mapamond
23 oct 00:00MapamondTurcia anunţă că nu mai este necesară reluarea ofensivei în nordul Siriei

Turcia "nu are nevoie" să reia ofensiva împotriva forţelor kurde din nordul Siriei deoarece acestea s-au retras din...102

23 oct 00:00MapamondBrexit: Donald Tusk recomandă statelor membre să accepte amânarea datei Brexitului

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a recomandat marţi liderilor statelor membre să accepte o nouă...102

23 oct 00:00MapamondRaportul Comisiei Europene privind Bulgaria în cadrul MCV: au fost îndeplinite angajamentele de la aderare

Comisia Europeană a adoptat marţi raportul privind progresele înregistrate de Bulgaria pentru onorarea angajamentelor...103

23 oct 00:00MapamondPreşedintele turc Erdogan anunţă un "acord istoric" asupra Siriei după o întrevedere cu omologul său rus

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că s-a ajuns marţi la ''un acord istoric'' cu privire la Siria în...111

23 oct 00:00MapamondProteste în Catalonia: Şeful guvernului provincial îndeamnă Madridul să înceapă negocieri fără condiţii cu privire la autodeterminare

Şeful guvernului provincial catalan, Quim Torra, a îndemnat marţi Madridul să înceapă negocieri fără condiţii...100

23 oct 00:00MapamondDonald Trump se consideră victima unui ''linşaj'', termen cu o semnificaţie aparte în SUA

Preşedintele american Donald Trump a comparat marţi procedura de destituire care-l vizează cu un ''linşaj'', cuvânt...104

23 oct 00:00MapamondSiria: Washingtonul contează pe Turcia şi pe kurzi pentru combaterea grupării Stat Islamic

Statele Unite contează pe Turcia şi pe kurzi pentru combaterea reapariţiei grupării Stat Islamic în nordul Siriei,...102

23 oct 00:00MapamondNorvegia: O ambulanţă furată de un bărbat înarmat a lovit mai mulţi trecători la Oslo

Mai multe persoane au fost lovite marţi, la Oslo, de o ambulanţă ce fusese furată de un bărbat înarmat, care a...103

23 oct 00:00MapamondFilipine, ţara cu cel mai mare număr de contagieri cu virusul HIV din întreaga lume

Filipine este ţara cu cel mai mare număr de contagieri cu virusul HIV din întreaga lume, cu 13.384 de noi infecţii...103

23 oct 00:00MapamondSUA: Patru giganţi farmaceutici evită un proces istoric privind opiodele, printr-un acord de 260 milioane de dolari

Patru mari companii farmaceutice au ajuns luni la un acord amiabil de ultim moment care le permite să evite un proces...116

Sănătate
23 oct 00:00SănătateSpitalul Clinic pentru Copii „Grigore Alexandrescu” organizează un program de tratament chirurgical pentru malformațiile cardiace

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, organizează un program de...157

12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...2936

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...3725

9 oct 00:00SănătateEste nevoie de sânge! Participă şi tu la acţiunea de donare de la Hârşova!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Primăria Oraşului Hârşova şi Spitalul Orăşenesc Hârşova...667

30 sep 00:00SănătateFonduri nerambursabile pentru dotarea Spitalului Orăşenesc Hârşova

Primarul Orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a semnat luna trecută contractul de finanțare a proiectului „Dotarea...879

30 sep 02:35SănătateUn medicament cu ranitidină a fost retras de pe piață: specialiștii consideră că produce cancer

Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț...1816

28 sep 01:01SănătateStroe: Spitalul Militar va fi transformat în Spital Regional; va fi gata în 2 ani, în parteneriat cu turcii

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a anunțat într-o conferință de presă că spitalul regional va fi gata...5284

27 sep 01:04SănătateO reţea de trafic de ovare şi nou-născuţi, destructurată de poliţia greacă

O reţea de traficanţi care vindeau nou-născuţi şi ovare prelevate de la femei provenite în principal din Bulgaria...1085

26 sep 01:01SănătateProiect de rectificare bugetară pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța!

În luna august a acestui an, bugetul Spitalulului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a fost rectificat, la...2355

25 sep 16:26SănătateCompartimentul de Terapie Intensivă Neonatală inaugurat cu sprijinul unor asociaţii şi a unei fundaţii

Opt mii de ore de muncă, 14 kilometri de cablu de date, 70 tone de nisip şi aproape 14.000 de cărămizi, sunt doar...2832