REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Făgădău a înființat o comisie a Consiliului Local pentru cercetarea contractului cu Polaris. Patru aleși PSD au votat împotriva constituirii ca parte civilă

Făgădău a înființat o comisie a Consiliului Local pentru cercetarea contractului cu Polaris. Patru aleși PSD au votat împotriva constituirii ca parte civilă

Replica API 18 decembrie 2015 | 19:53 209

Consiliul Local Municipal Constanța a înființat azi o comisie care va analiza în detaliu contractul de salubrizare încheiat în anul 2008 cu Polaris. Comisia a fost constituită la propunerea primarului Decebal Făgădău, iar din aceasta fac parte consilierii Tudorel Chesoi (PNȚCD), Vasile Roșu (UNPR), Radu Matei (PNL), Raluca Trandafir (PNL) și George Vișan (PSD). Potrivit lui Făgădău, comisia va trebui “să analizeze contractul cu Polaris, cu bune, cu rele, cum e el. Să discute cu juriștii, cu reprezentanții Polaris, cu cetățenii”. Legat de acest subiect, în cadrul ședinței a fost aprobată constituirea municipiului Constanța ca parte civilă în dosarul DNA privind Polaris, în care procurorii anticorupție vorbesc despre un prejudiciu produs orașului de peste 200 milioane lei. Ca amendament, s-a convenit ca avocatul Consiliului Local să ceară instanței efectuarea a încă unei expertize juridice, pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului. Interesant este faptul că patru consilieri PSD au votat împotriva constituirii Constanței ca parte civilă în procesul Polaris: Daniel Georgescu, George Papari, Valentin Pârvulescu și Paula Cioceanu. După ședință, primarul Decebal Făgădău a refuzat să comenteze gestul colegilor săi.

C.A.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614