REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.5° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
25.5° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Făgădău: Aştept ca directorii PNL să-şi prezinte demisia de onoare

Făgădău: Aştept ca directorii PNL să-şi prezinte demisia de onoare

Replica API 3 iunie 2014 | 00:00 316

După modelul "şi şefii de deconcentrate de la PSD au plecat din posturi în 2009",

După modelul "şi şefii de deconcentrate de la PSD au plecat din posturi în 2009",

Se poate spune că USL "încă trăieşte" la Constanţa, dacă ne luăm după numărul consistent de liberali care se află pe poziţii de conducere în diverse instituţii. Oficial însă, odată cu ieşirea PNL de la guvernare, social-democraţii constănţeni i-au invitat pe liberali să părăsească posturile de directori. Neoficial, chiar şi anumiţi pesedişti recunosc în cercuri restrânse că anumite legături de prietenie, amiciţie, probabil şi de afaceri, iar lista motivelor poate continua, nu permit "mazilirea" de urgenţă a unor liberali cum ar fi Ovidiu Cupşa de la CERONAV, Eugen Bola de la ITM, Septimiu Bourceanu de la Litoral SA etc. O altă explicaţie din "lista de motive" care împiedică "mazilirea" este legată de contractele de mandat, iar un alt motiv: unele persoane sprijinite de PNL au statutul de funcţionar public. Cât priveşte contractele de mandat, problema ar fi următoarea: la încetarea contractului înainte de termen, există clauze care îi pot aduce persoanei concediate câteva salarii compensatorii. Exemplu: o decizie privind concedierea directorului de la Canale Navigabile (din fericire pentru el, este de la PSD, deci nu va avea această problemă) i-ar aduce acestuia 6 salarii compensatorii. Adică, 6 X 3.600 de euro.

Revenind însă la declaraţiile oficiale ale reprezentanţilor PSD Constanţa, preşedintele organizaţiei municipale, Decebal Făgădău, a reiterat invitaţia către liberali de a-şi da demisiile de onoare. "Aştept ca ei (liberalii din deconcentrate, companii etc. - n.r.) să-şi prezinte demisiile. Ar fi un gest de minimă onoare. Toţi directorii puşi politic de PNL ar trebui să elibereze funcţiile. Întrucât în 2009, când s-a rupt alianţa PSD-PDL toţi directorii PSD şi-au dat demisia, aştept acelaşi lucru şi de la toţi cei care au fost propulsaţi pe diverse funcţii de PNL", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, viceprimarul Decebal Făgădău, preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa. Însă, admite Făgădău, în cazul celor care au statutul de funcţionar public, e greu ca cineva să îi schimbe din funcţii, fiind "protejaţi" de lege. Tot ca o completare, Făgădău spune că PSD nu va întreprinde nimic împotriva celor de la PNL, bazându-se doar pe acel aşteptat "gest de onoare". Probabil va aştepta mult şi bine, mai cu seamă că de la nivelul conducerii PNL Constanţa ori de la centru, nu există nici un semnal către directorii liberali în sensul unor demisii. Mai mult, preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat ieri că nu vede de ce ar demisiona funcţionarii ori directorii PNL care sunt competenţi şi buni în posturile pe care le ocupă.

Mai departe, aminitim că în 2009, când preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a dat semnalul către directorii PSD să demisioneze, a existat o persoană care a refuzat să accepte situaţia: Laurenţiu Marin, de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Marin mai-mai că s-a legat cu lanţuri de instituţie şi a făcut scandal când la sediul ABADL a sosit noul director, numit de PDL. Referitor la acest episod, Mazăre n-a scăpat atunci ocazia de a-l taxa pe Marin pentru că i-a nesocotit "ordinul": edilul l-a caracterizat pe social-dmocrat drept "muhaia" (conform dex: prost, fraier, hahaleră, om lipsit de personalitate). Ulterior, când postul de director al ABADL a devenit din nou "liber", în ciuda speranţelor lui Marin, social-democraţii nu l-au mai pus director.

Revenind la declaraţiile lui Decebal Făgădău, dacă liberalii vor demisiona, vor exista discuţii între reprezentanţii de la Constanţa ai partidelor aflate la Guvernare - PSD, UNPR, PC, posibil şi cu noul aliat PP-DD: "Fiecare partid, în funcţie de resurse şi competenţe, va face propuneri", a conchis Făgădău.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369