Făgădău se ia la trântă cu Bulevardul Tomis
Făgădău se ia la trântă cu Bulevardul Tomis
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConcept inovator
Concept inovator
Bulevardul Tomis, intrat în reabilitare de o bună perioadă de timp, începe să prindă contur. Așa cum afirma primarul interimar al Constanței, Decebal Făgădău, bulevardul Tomis, zona cuprinsă între Primăria Constanța și Capitol, va fi una cu totul nouă. Cum reprezentanții ENEL au terminat lucrările în zonă, adică au scos cablurile de pe stâlpi și le-au băgat în pământ, acum a venit rândul administrației locale să se ocupe de trotuare. Zile acestea în zona Capitol au fost deja puse primele pavele care au un design cu totul aparte și anume un concept de trecere în degrade a pavelelor. Acest concept inovator are ca scop, pe lângă motivul artistic, atenționarea apropierii de zona carosabilă, printr-o nuanță mai închisă a pavajului.
Proiectul este unul de anvergură, iar reprezentanţii municipalităţii susţin că bulevardul va arăta cu totul diferit faţă de cum a fost până în prezent. Primarul interimar Decebal Făgădău a declarat, în cadrul Ședinței de Consiliu Local din data de 15 martie, că, până pe 1 iunie, constănțenii vor avea două bulevarde Tomis. „Cei care se uită spre zona Dacia vor vedea vechiul Tomis, iar cei care se uită spre mare vor vedea noul bulevard Tomis sau niște demisii. Inclusiv a mea”, a spus Făgădău.
Mihaela UNGUREANU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.