rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Fanii scoţieni au ajutat la deszăpezirea stadionului pentru meciul cu Serbia de la Novi Sad

Fanii scoţieni, care au făcut deplasarea la Novi Sad pentru partida cu Serbia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, i-au ajutat pe organizatori să înlăture zăpada căzută în ultima perioadă, în ciuda faptului că erau îmbrăcaţi în kilturile tradiţionale. În imaginile prezentate pe dailymail.co.uk, se vede cum fanii scoţieni au ajutat la înlăturarea zăpezii de pe Stadionul Karageorge alături de mai mulţi angajaţi sârbi.

Pe lângă ajutorul dat organizatorilor partidei, fanii scoţieni s-au şi distrat, ei pozându-se în zăpadă, iar două lopeţi au devenit catarge pentru steagul Scoţiei.

În afara zăpezii îndepărtate de pe teren, suporterii scoţieni au măturat şi scaunele, pentru ca fanii gazdelor să poată lua loc în tribune.

Astfel, notează sursa citată, partida va putea avea loc datorită "Tartan Army", grupul de suporteri sub care se reunesc fanii scoţieni.

Totuşi, cel mai obosit dintre toţi cei care lucrau la îndepărtarea omătului părea a fi mascota sârbilor, un vultur care părea răpus de munca depusă.

Disputarea partidei, programată să înceapă de la ora 21.30, se află sub semnul întrebării din cauza zăpezii care acoperea suprafaţa de joc.

Aproximativ 1.200 de fani scoţieni se află la Novi Sad pentru meciul cu Serbia, iar în cazul în care terenul nu va trece inspecţia dinaintea partidei, aceasta va fi reprogramată pentru miercuri.

sursa: mediafax.ro

miercuri, 27 martie 2013159
Comentarii
mai mult...SPSportRT
23 sep 22:33SportFCSB și CFR Cluj s-au anihilat reciproc și au remizat, 0-0

FCSB și CFR Cluj au remizat în derby-ul etapei a 10-a din Liga 1, scor 0-0, după un meci în care cele mai bune două...272

23 sep 18:26SportWeekend fabulos pentru antrenorii români din străinătate452
23 sep 00:00SportJaponeza Naomi Osaka a cucerit trofeul la Osaka349
23 sep 00:00SportRugby: Italia s-a impus lejer în faţa Namibiei, la Cupa Mondială 2019

Naţionala de rugby a Italiei a câştigat duminică meciul cu Namibia, din grupa B a Cupei Mondiale 2019 din Japonia,...261

23 sep 00:00SportHalep şi Olaru, calificate în optimile probei de dublu la Wuhan234
23 sep 00:00SportRugby: Irlanda, victorie surprinzător de facilă cu Scoţia, la CM 2019218
23 sep 00:00SportIranul dă asigurări că femeile vor primi permisiunea de a intra pe stadioane, spune preşedintele FIFA

FIFA a fost ''asigurată'' de autorităţile iraniene că femeile vor putea asista din tribune la meciul din...192

23 sep 00:00SportRugby: Anglia, victorie de o manieră categorică la CM 2019 cu Tonga224
21 sep 22:36SportGaz Metan - Craiova 2-3. Victor Pițurcă îl învinge pe Edi Iordănescu și bifează prima sa victorie pentru olteni615
21 sep 00:00SportScandal în Canada după o îmbrățișare între Justin Trudeau și Bianca Andreescu: „De ce atinge o adolescentă?”

Bianca Andreescu, 5 WTA și 19 ani, a fost întâmpinată de mii de fani în Canada după succesul de la US Open, iar...1550

21 sep 00:00SportContra a convocat 24 de stranieri pentru meciurile cu Feroe şi Norvegia, din preliminariile EURO 2020670
21 sep 00:00SportSelecţionerul echipei Under-21, Mirel Rădoi, a convocat 6 stranieri pentru partidele cu Ucraina şi Irlanda de Nord681
Vremea
17.7°17.7° - 18.9° luni, 23 septembrie 2019
ConstantaUmiditate: 60%
Vânt: 5.54 m/s
Presiune: 1013.64 milibari

Loto
6/49172024252729
5/40192530354012
joker101723262914
Horoscop
mai mult...Replica
23 sep 00:00ReplicaMANGALIA: A început amenajarea parcărilor, în locul fostelor garaje

Primăria Mangalia a demarat proiectul de amenajare a parcărilor de reședință pe locul fostelor garaje. Primele...370

23 sep 16:43ReplicaInconștiență periculoasă în traficul din Constanța. O tânără a ieșit prin trapa mașinii și a început să își facă selfie-uri

Tinerii din ziua de azi încearcă din răsputeri să iasă în evidență, chiar dacă, de multe ori, încalcă legea...1586

23 sep 16:20ReplicaProiectul de hotărâre privind aprobarea planului de restructurare a obligațiilor fiscale al SC Confort Urban SRL a fost votat în unanimitate. VIDEO

Consiliul local municipal s-a întrunit luni, 23 septembrie a.c., începând cu ora 12:00 în sala "Remus Opreanu" din...413

23 sep 12:41ReplicaACCIDENT RUTIER, două TIR-uri S-AU CIOCNIT pe Autostrada A4, între Agigea și Ovidiu!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină luni, 23 septembrie 2019, pe Autostrada A4 cu...2476

Local
23 sep 23:58LocalActivități sportive, bucurie și mișcare pe bulevardul Tomis! VIDEO!

Bulevardul Tomis pietonal, pentru o zi! Constanța s-a angrenat în activitatea desfășurată de Primăria Constanța,...1000

23 sep 00:40LocalUn record și o premieră pentru România pe Plaja Modern, de Ziua Păcii

La inițiativa JCI (Junior Chamber International) Constanța, pe 21 septembrie, de Ziua Internațională a Păcii, peste...853

23 sep 00:39LocalAutoutilitară căzută în canal, la Movilița

Duminică dimineață, în jurul orei 06.30, salvatorii de la Detasamentul Urziceni au fost alertați pentru a interveni...531

23 sep 00:36LocalPieton lovit de mașină pe strada Unirii

Medicii constănțeni au fost solicitați să intervină duminică, 22 septembrie, pe strada Unirii, în urma unui...977

23 sep 00:33LocalSpirit civic: pompierii constănțeni au participat la o acțiune de igienizare a orașului

Pompierii constănțeni au lăsat, preț de câteva ore, lupta cu focul, s-au echipat cu saci și mănuși și,...562

23 sep 00:44LocalIncendiu la Gârliciu. O casă și un adăpost de animale, cuprinse de flăcări

Panică la Gârliciu sâmbătă, 21 septembrie, după ce a izbucnit un incendiu la o casă și un adăpost de animale pe...561

23 sep 00:45LocalDeblocare de ușă în Medgidia: persoană găsită MOARTĂ

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, 21 septembri, pe strada Ecaterina...1978

23 sep 00:47LocalInfracțiuni economice, depistate de polițiști

În perioada 14 – 20 septembrie a.c., polițiștii de investigare a criminalităţii economice au efectuat 42 de...753

23 sep 00:47Local18 persoane predate între România și state membre U.E.

Poliţiştii români au desfășurat, în ultima săptămână, misiuni, în state membre ale Uniunii Europene, pentru...518

23 sep 00:07LocalIndisponibilitatea Unității 1 de la Cernavodă se prelungește până marți. Prețurile spot la electricitate au ajuns la cer

Indisponibilitatea unității 1 a centralei nucleare se prelungește până marți dimineață, lucru care ține sus...1840

Politică
23 sep 00:43PoliticăCătălin Ivan şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale; ADN înseamnă alternativă la actuala clasă politică

Fostul europarlamentar social-democrat Cătălin Ivan şi-a depus, duminică, la Biroul Electoral Central, candidatura...469

23 sep 00:43PoliticăFifor: Din cauza blocajelor preşedintelui, România investeşte mai puţin, absoarbe mai puţini bani europeni

Vicepremierul Mihai Fifor a afirmat că au trecut 5 zile de la decizia Curţii Constituţionale şi 26 de zile de când...373

23 sep 00:39PoliticăViorel Cataramă nu se lasă, după ce i-a fost respinsă candidatura: intră în joc Curtea Constituțională

Preşedintele Partidului Dreapta Liberală Viorel Cataramă anunţă că va depune contestaţie la CCR după ce Biroul...481

23 sep 00:35PoliticăLiviu Pleșoianu, anunț în creierii nopții: NU își depune candidatura pentru alegerile prezidențiale

Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, care dorea să candideze independent la pezidențiale anunță că nu a reușit să...751

23 sep 00:35PoliticăElena Udrea își adună forțele: O să fie o surpriză ce voi face în continuare

Elena Udrea, fost ministru, lider de partid si candidat la prezidentiale, spune că o să fie o surpriză traseul ei...1117

23 sep 00:34PoliticăForțele pro-Guvern și alianța anti-PSD se ciocnesc pe 'ruinele' ALDE: Harta teatrului de război la moțiunea de cenzură

Parlamentarii din gruparea care susține Guvernul Viorica Dăncilă sunt oficial aproape la fel de mulți ca cei din...768

23 sep 00:34PoliticăPalaz spune că n-a aflat despre verdictul în cazul lui Băsescu; e în concediu!

Judecătorii Curții de Apel București au dat vineri un verdict prin care au confirmat rezoluția CNSAS că Traian...628

23 sep 00:33PoliticăViorica Dăncilă le răspunde celor care o critică pentru numirea unui jurnalist în fruntea PSD Cluj

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că partidul vrea să obțină rezultate...602

23 sep 00:33PoliticăViorel Ionescu, primarul din Hârșova, despre președintele executiv al Asociației Orașelor din România: AOR este apolitică, nu este SC CHIRIȚĂ SRL

Primarul din Hârșova, Viorel Ionescu, supărat pe Ionel Chiriță, despre care spune că umblă cu tertipuri pentru a...856

23 sep 00:32PoliticăMircea Diaconu și-a depus candidatura la prezidențiale: Cum a explicat absența lui Tăriceanu și a lui Ponta

Candidatul independent Mircea Diaconu şi-a depus, sâmbătă, candidatura la alegerile prezidenţiale, el afirmând la...682

Monden
23 sep 00:00MondenMunti, uriaşul de la "Chefi la cuţite", a ajuns de nerecunoscut după ce a slăbit aproape 100 de kilograme

Câştigătorul sezonului 6 Chefi la cuţite este de nerecunoscut după ce a reuşit să ajungă de la 170 de kilograme...489

23 sep 00:00MondenAlexandru Darie a fost înmormântat în lacrimile fostei soţii şi ale actorilor care l-au iubit

Durere apăsătoare şi lacrimi amare duminică la înmormântarea lui Alexandru Darie. Regizorul s-a stins din viaţă,...430

23 sep 00:00MondenPictoriţa Mariana Calfa a venit cu un cocoş la iUmor. Cheloo i-a ascultat uimit povestea

Mariana Calfa are o adevărată grădină zooligică la castelul de pe malul Lacului Fundeni, în care stă, iar vineri...270

23 sep 00:42MondenFiica lui Gigi Becali se mărită. Latifundiarul din Pipera, mândru de viitorul ginere: „E dintr-o familie avută”

Fiica cea mare a lui Gigi Becali, Teodora, face nuntă mare luna viitoare, în octombrie. La eveniment ar urma să...781

23 sep 00:00MondenCum arată fiul rebel al lui Nicholas Cage după ce a învins "demonii" alcoolului

Nicolas Cage își promovează noul film, „Running with the Devil”, iar la premiera din Los Angeles, de pe 16...387

23 sep 00:00MondenCum arată Stallone la 37 de ani de la lansarea filmului „Rambo”

Sylvester Stallone se ţine incredibil de bine la cei 73 de ani ai săi. După o carieră de 40 de ani de supererou,...311

23 sep 00:00MondenDouă poze din şedinţa foto realizată de Marilyn Monroe pentru Look Magazine, scoase la licitaţie

Casa Christie's va scoate la licitaţie la 29 octombrie, la New York, două poze din legendara şedinţă foto...243

23 sep 00:00MondenLogoul Batman, proiectat pe mai multe clădiri din lume cu ocazia aniversării a 80 de ani de la crearea personajului

Simbolul supereroului Batman a fost proiectat sâmbătă pe mai multe clădiri din lume pentru a celebra 80 de ani de la...194

23 sep 00:00MondenTaylor Swift şi-a anulat concertul din cadrul unei competiţii hipice australiene

Vedeta pop americană Taylor Swift şi-a anulat concertul programat în cadrul Melbourne Cup, o cursă hipică vizită...202

23 sep 00:00MondenPremiu de 1.300 de dolari pentru cel care vizionează, înainte de Halloween, 13 filme după Stephen King

Un concurs oferă în SUA un premiu de 1.300 dolari persoanei care va putea să vizioneze înainte de Halloween...200

Mapamond
23 sep 00:00MapamondJuncker: Brexit-ul este un moment tragic pentru Europa

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzută la 31 octombrie, "este un moment tragic pentru Europa", a...222

23 sep 00:00MapamondRepublica Moldova: Numele beneficiarilor furtului miliardului care apar în raportul Kroll

Membrii Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bancar al Republicii Moldova şi...271

23 sep 00:00MapamondONU - Adunarea Generală: Trump va avea o mulţime de întâlniri individuale cu lideri mondiali

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va avea trei zile pline la New York săptămâna viitoare, când va reveni...187

23 sep 00:00MapamondMalta: Familia jurnalistei Daphne Caruana Galizia denunţă componenţa comisiei de anchetă independente

Familia jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia asasinate în 2017 a criticat componenţa comisiei de anchetă, în...203

23 sep 00:00MapamondPartidul Laburist ar rezolva Brexitul în şase luni

Un guvern condus de Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie din Marea Britanie, va asigura un acord...212

23 sep 17:38MapamondSUA: Democratul Joe Biden îi cere preşedintelui Trump să dezvăluie conţinutul unei conversaţii telefonice controversate

Favoritul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a solicitat ca Donald Trump să facă publică...210

23 sep 00:00MapamondGuvernator bancă centrală: Noile sancţiuni americane demonstrează că Washingtonul nu deţine nicio pârghie asupra Iranului

Guvernatorul Băncii centrale iraniene Abdolnasser Hemmati a afirmat că noile sancţiuni americane impuse instituţiei...200

23 sep 00:00MapamondIsraelul este o ţară rusofonă, consideră preşedintele rus Vladimir Putin

Rusia consideră Israelul drept o ţară rusofonă, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unui discurs...211

23 sep 00:00MapamondCâteva mii de persoane au manifestat la Berna contra introducerii tehnologiei 5G

Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă în capitala Elveţiei, Berna, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de...212

23 sep 00:00MapamondCel mai bătrân supravieţuitor austriac al Holocaustului a murit la vârsta de 106 ani

Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al lagărelor morţii, Marko Feingold, a murit joi la vârsta de 106 ani, a...225

Sănătate
20 sep 15:18SănătateSalam și crenvurşti de la Lidl, inclusiv Constanța, PLINI de ADITIVI ALIMENTARI!

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România),...6657

16 sep 00:59SănătateCorpul de Control al ministrului Sorina Pintea face verificări la Spitalul Județean Constanța

Corpul de Control al ministrului Sănătății se află la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Conform surselor...2890

12 sep 01:00SănătateTulcea: Patru cazuri de West Nile, confirmate în judeţ

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea a înregistrat, de la începutul sezonului cald, patru cazuri de infecţie...957

5 sep 00:43SănătatePintea: 90% dintre rapoartele realizate în urma controalelor la unităţi medicale - depuse la Parchet sau DNA

Aproape toate rapoartele realizate în urma controalelor efectuate la unităţi medicale au fost depuse la Parchet sau...910

5 sep 00:44SănătateAutoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și-a început activitatea la Constanța. VIDEO!

Oficiul Teritorial Sud-Est al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (A.N.M.C.S), cu...1207

29 aug 00:53SănătateINSP: 19 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Nouăsprezece cazuri de infecţie cu virusul West Nile s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 28 august, potrivit unei...986

27 aug 00:00SănătateSARCINA în perioadă NEPOTRIVITĂ: Cât de mult contează VÂRSTA la care rămâi ÎNSĂRCINATĂ?

Primul lucru la care ne gândim când vine vorba să avem un copil este perioada în care acesta va apărea. Ne gândim...1517

22 aug 00:00SănătateSorina Pintea vrea o lege care există deja: să dea posibilitatea psihiatrilor să interneze nevoluntar bolnavii periculoși

Ministrul Sănătății , Sorina Pintea, intenționează să modifice legea în domeniul psihiatriei, propunerile...1141

20 aug 01:14SănătateAroape 2000 de pacienți investigați UPU Constanța în minivacanța de Sfânta Maria

Aproape 2000 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență...1127

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...1350