REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Fântâna Dragonului - uitată în mizerie printre blocurile din Constanţa

Fântâna Dragonului - uitată în mizerie printre blocurile din Constanţa

Replica API 12 ianuarie 2018 | 00:00 2077

O fântână arteziană imensă, cu o denumire care atrage atenția: Fântâna Dragonului. Ar trebui să fie printre cele mai cunoscute puncte de atracție din Constanța, nu? De fapt, puțini sunt cei care știu de existența acestei fântâni și mai puțini sunt cei care știu unde se află. Mai mult, fântâna nu a funcționat decât foarte puțin, la începuturile existenței ei, iar în prezent, în evidențele Primăriei Constanța, este încadrată la „mobilier urban”.

În spatele blocurilor de pe strada Primăverii, în imediata vecinătate a stadionului Farul – mai precis, în spatele blocului unde se află ghișeele Enel Dobrogea, ca punct de reper! – se află una dintre cele mai impresionante fântâni urbane din țara noastră. De altfel, în trecut despre „Fântâna Dragonului” se nota că era cea mai mare din țara noastră, la cei 41 de metri lungime și 17 metri lățime.

Locatarii din zonă spun că nu au văzut-o niciodată funcționând (a fost construită de comuniști, între anii 1952 - 1953), și potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, nici nu ar fi avut cum. Sistemul necesar pentru circulația apei nu mai există de mult timp. În plus, dacă ar fi pusă în funcțiune, jetul de apă ar ajunge până în apartamentele celor aflați la ultimele etaje ale blocurilor, având în vedere că imobilele au fost construite foarte aproape de fântână.

Drept pentru care, la ora actuală, Fântâna Dragonului este încadrată în evidența Primăriei Constanța, după cum ne-a precizat Ionela Bărboi, purtător de cuvânt al instituției, ca „mobilier urban”. Altfel spus...precum băncile din parc, jardinierele etc. Cât privește planuri privind modernizarea sau transformarea fântânei de către administrația locală, deocamdată nu sunt.

Locatarii din zonă nu au nicio obiecție la faptul că fântâna nu poate fi pusă în funcțiune. Spun însă că, din cauza faptului că a fost ignorată de autorități, a ajuns într-o stare mizerabilă. Dragonii – de fapt, delfini realizați în stil aztec, după cum punctau la un moment dat specialiștii – au fost mâzgăliți de „artiștii” în graffiti, cei certați cu bunul simț și curățenia o folosesc pentru a arunca gunoaie în ea. „Poate ar trebui niște bănci, niște copaci, măcar să igienizeze și să înfrumusețeze puțin zona. Vara este o plăcere să stai aici, este o oază printre blocuri, dar trebuie și puțin îngrijită”, ne-a transmis un locatar din zona stadionului.

De altfel, nu se poate să nu remarcăm faptul că, pe unele pagini web de promovare a municipiului Constanța, Fântâna Dragonului este recomandată ca punct inedit pentru a fi vizitat de turiști. În aceste condiții, aceasta este imaginea cu care am vrea să ne prezentăm turiștilor?

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
parca se angajase nea felix de la raja sa repuna in functiune fintinile din oras .asta nu e in oras?
5
0
Este cea mai mare fantana in stil art-deco din Europa! si ne batem joc! Are si Mazare vina luica nu a gasit o solutie. macar a amenajat un loc de joaca langa si a refacut pavajul. Da de tot ce s-a intamplat in Constanta nu e de vine numai Mazare. Blocurile de langa fantana au fost incepute in 1990!!! De vestitul Turan - Vila. Primarii de atunci au desfiintat parcul si parcarea stadionului ca sa faca blocuri. Fantana este executata din blocuri de piatra si cred ca poate fi demontata si remontata in alta parte Ex Tabacarie
5
0
Am ajuns intamplator aseara prin zona garii ... am crezut ca sunt deja in alta lume, numai "maimute" de o anume etnie, cu comportament ostentativ agresiv ... Ti-e si frica sa mai umbli pe strada. Apropo, prin zona galerii Soveja cam tot asa este.
7
0
Daca numai asta ar fi problema administratiei si a constantenilor nu ar fi mare lucru dar stimati constanteni voua va place cum arata Constanta in toate cartierele in toare zonele? Ce sa mai vorbim de kiciurile din Mamaia....Unde dracu sa vina turisti si ce sa vada? Gunoaiele si cersetorii, cainii si pisicile, daramaturile din cea mai veche zona a orasului? Ce?
4
1
Fintina a fost construita pe timpul comunismului, dar de catre detinutii politici.Autoritatile locale sunt reprezentate tot de oamenii lui Mazare, asa ca nu ne putem astepta la lucruri bune.
6
1
A cam trecut ceva de cand era Mazare vinovat pentru toate. Astazi e la naiba cu carti,prin Madagascar. Oare cine trebuie sa se ocupe de Constanta? Zau asa,Mazare nu mai e,cine naiba este totusi insarcinat cu ,,treburili'' prin C-ta?
4
0
Sa faca dracu un bloc si gata sau mai bine o biserica ca nune nici una in zona, mai mult ca sigur terenul este sl cuiva si trebuie retrocedat
3
9
Cum de nu a pus ochii pana acum un interlop imobiliar ceva ptr. terenul respective ptr a face un bloc ceva ..ptr k tacamul sa fie complet la un asa oras tip ghetou ..
12
3

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614