REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

FC Viitorul - Universitatea Craiova 1-4

FC Viitorul - Universitatea Craiova 1-4

Replica API 14 septembrie 2020 | 00:12 1622

Echipa de fotbal Universitatea Craiova a învins în deplasare cu scorul de 4-1 (1-1) formaţia FC Viitorul, luni seara, în ultima partidă a etapei a 3-a a Ligii I.

Formaţia condusă de Cristiano Bergodi a deschis scorul în minutul 18 prin Elvir Koljic, acesta profitând de o pasă greşită a fundaşului Andrei Ciobanu. Atacantul bosniac al Universităţii Craiova a reuşit dubla în repriza secundă, când a transformat o lovitură liberă de la aproximativ 17 metri. Koljic a ajuns astfel la 4 goluri marcate în primele 3 etape ale noii ediţii de campionat.

În minutul 66, Nicuşor Bancu a marcat al treilea gol al formaţiei oltene cu un şut plasat de la 7 metri lateral stânga după o centrare a lui Ştefan Vlădoiu.

Pentru Universitatea Craiova a mai înscris Andrei Ivan în minutul 75, acesta fructificând o pasă în adâncime a lui Dan Nistor.

Unicul gol al echipei FC Viitorul a fost marcat în prelungirile primei reprize de atacantul Kevin Luckassen în urma unei pase a lui Alexandru Măţan. Acesta a fost primul gol al atacantului olandez de origine ghaneză în tricoul echipei din Ovidiu.

Formaţia gazdă a evoluat din minutul 5 cu un om mai puţin pe teren după ce Andrei Artean a fost eliminat de arbitrul Andrei Chivulete în urma unui fault dur asupra lui Alexandru Cicâldău.

În urma succesului de la Ovidiu, Universitatea Craiova a urcat pe prima poziţie a clasamentului Ligii I, rămânând singura echipă cu maximum de puncte, 9, după primele trei etape ale Ligii I.

De partea cealaltă, FC Viitorul a coborât pe ultimul loc al clasamentului, având 1 punct, la fel ca Astra Giurgiu şi FC Argeş, dar cu un golaveraj mai slab.

FC Viitorul - Universitatea Craiova 1-4 (1-1), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu

Au marcat: Kevin Luckassen (45+2), respectiv Elvir Koljic (18, 51), Nicuşor Bancu (66) şi Andrei Ivan (75).

Cartonaş roşu: Andrei Artean (FC Viitorul, 5).

Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin), Andrei Constantinescu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Marian Barbu (Făgăraş)

Observator: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Trebuie sa recunosti ca la academie s-a facut totusi un pas inainte,de la sarituri in apa cu plojeuri spectaculoase acum s-a trecut la sporturi de contact cu rupere de oase.E mare regele nimic de spus.
1
0
cand cofunzi fotbalul cu macelaria e greu, oricum nici viitorul nu a facut nimic prin europa, craiova are alte perspective.
3
0
E greu ! Pacat ca Craiova ne-a facut de ras in Europa League !
6
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218