REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

FCSB se califică în play-off-ul Europa League cu un gol în prelungiri

FCSB se califică în play-off-ul Europa League cu un gol în prelungiri

Replica API 16 august 2019 | 22:12 335

FCSB s-a calificat în play-off-ul Europa League, după victoria obținută în Cehia, 1-0 cu Mlada Boleslav. În tur, scorul fusese 0-0.

FCSB va juca în play-off-ul Europa League cu Vitória Guimaraes SC (Portugalia), care a trecut de Ventspils (Letonia), 9-0 la general.

Meciurile vor avea loc pe 22 august, la București, și pe 29 august, în Portugalia.

Vicecampioana României a tremurat serios pentru calificarea în play-off. După 0-0 la București, Mlada Boleslav a început în forță meciul de acasă și a izbit bara încă din secunda 35 a meciului.

FCSB a început treptat să preia controlul jocului, însă atacul nu a funcționat. Cu improvizația Moutinho în centrul atacului, „roș-albaștrii” s-au apropiat cu greu de poartă. Mai mult, au și primit gol pe finalul reprizei, anulat însă pentru un fault asupra lui Vlad.

Echipa lui Andronache a dominat jocul în partea secundă, însă n-a reușit să fie lucidă în fața porții, unde jucătorii au părut lipsiți de idei. Trezirea a venit în minutul 75, când Krapka a văzut al doilea galben și a fost eliminat.

Coman a trecut pe lângă gol în minutul 81, când a izbit bara lui Seda. Când partida părea că se îndreaptă spre prelungiri, Panțâru a marcat golul izbăvitor cu o execuție spectaculoasă la colțul scurt (90+1).

Pentru FCSB urmează o „dublă” decisivă pentru intrarea în grupele Europa League cu Vitoria Guimaraes.

sursa: gsp.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218