rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Federaţia Hipocrat a început demersurile pentru declanşarea grevei generale

Medicii şi întreg personalul din sistemul de sănătate, afiliaţi Federaţiei Sindicale Hipocrat şi nu numai, decid deschiderea conflictului de muncă şi parcurgerea etapelor legale în vederea organizării grevei generale, se arată într-un comunicat al sindicaliştilor, scrie AGERPRES.

"Suntem profund nemulţumiţi şi de modul de dialog cu factorii decidenţi şi de impactul social generat de aplicarea discriminatorie a Legii salarizării în sectorul sanitar, precum şi de întârzierea elaborării unui regulament de acordare a sporurilor. Prin urmare, trecem la strângerea semnăturilor pentru îndeplinirea condiţiilor de grevă. Vom parcurge etapele legale, vom avea o grevă de avertisment de două ore şi la finalul acţiunii vom declanşa greva generală pe perioadă nedeterminată", a anunţat Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.

Acesta precizează că Federaţia a semnalat în ultimele luni o serie de aspecte legate de discriminările şi inechităţile salariale, transmiţând amendamente în vederea modificării sau completării unor acte normative în vigoare sau în fază de proiect. Încă de la consultările pe Legea salarizării, reprezentanţii Hipocrat au spus că menţinerea pragului de 30% din bugetul pentru salarii nu este realistă, decât prin raportarea la sporul de condiţii.

"Includerea sporului pentru asigurarea continuităţii şi a indemnizaţiei de hrană în cuantum de 30% pe ordonator principal de credite ne va menţine ancoraţi în simulări utopice şi ne va plasa pe o pistă falsă a dialogului social. Un alt aspect care ne-a nemulţumit este legat de taxarea indemnizaţiei de hrană cu procentul aferent contribuţiilor la asigurări sociale în unele unităţi sanitare, din cauza absenţei unor clarificări detaliate şi obiective din partea autorităţilor competente", spune Ion Cotojman.

El apreciază că acordarea, la 1 martie, a salariilor din grilă, exclusiv pentru medici şi asistenţi, încalcă principiile de bază, formulate de legiuitor în aceeaşi lege, cu privire la nediscriminare, ierarhizare, stimulare.

"Cu toate că, pe parcursul intervenţiilor noastre am adus dovezi clare cu privire la faptul că farmaciştilor nu li s-a acordat nici măcar majorarea cu 25% la 1 ianuarie, ca urmare a plafonării salariului de încadrare, nici acest aspect punctual nu s-a dorit a se temporiza în momentul modificărilor ulterioare ale legii. Pe lângă toate aceste categorii de salariaţi, nu sunt de neglijat nici angajaţii din structurile tehnico-administrative, care se ocupă de buna funcţionare a unităţilor sanitare şi de care depinde aprovizionarea lor, de implementarea politicilor economice care vizează eficientizarea cheltuielilor şi de alte activităţi de care personalul medical şi bolnavul nu se pot dezice", spune preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.

Revendicările Federaţiei Sindicale Hipocrat vizează aplicarea grilei de salarizare pentru tot personalul încadrat în sistemul de sănătate, aprobarea regulamentului de sporuri conform anexelor I-IX, reevaluarea art. 25 din Legea salarizării unitare şi limitarea lui exclusiv la sporul de condiţii, reevaluarea Legii salarizării şi corectarea inechităţilor create între categorii profesionale, atât din interiorul sistemului de sănătate, cât şi în comparaţie cu alte categorii profesionale de bugetari.

miercuri, 14 martie 2018378
Comentarii
mai mult...Economic
19 iun 00:00EconomicROBOR la trei luni a urcat la 2,92%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a...113

19 iun 00:00EconomicGheorghe (ACROPO): Petroliştii din Marea Neagră trebuie să lucreze cu firme româneşti; nu avem nave de foraj, dar poate cumpărăm152
19 iun 00:00EconomicAprecierea dolarului a dus în bună măsură la creşterea preţurilor la carburanţi în ultimele 3 luni118
19 iun 00:00EconomicMaşinile Google Street View revin pe drumurile din România pentru actualizarea imaginilor locale

Maşinile Google Street View se întorc în România, în această vară, pentru a actualiza imaginile locale din Google...161

19 iun 00:00EconomicRomânia are una din cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante din UE118
19 iun 00:00EconomicBonurile câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale sunt cele din 5 mai cu o valoare de 183 de lei119
18 iun 00:55EconomicMinistrul de Finanţe vrea să schimbe jocurile de la Loteria Română

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat sâmbătă că va avea o discuţie, săptămâna viitoare, cu...285

18 iun 00:00EconomicProducţia de gaze naturale a României va creşte în următorii trei ani204
18 iun 00:00EconomicSorin Stoica: Turismul este un motor de creştere economică şi este responsabil de creşterea toleranţei interrasiale şi interculturale208
18 iun 00:00EconomicRomânia şi Estonia au semnat un Memorandum pentru stimularea investiţiilor şi relaţiilor comerciale

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Agenţia de Investiţii Estonă au semnat sâmbătă...197

18 iun 00:00EconomicLoteria România: Report de peste 20 milioane de lei la Joker şi de 6 milioane de lei la Loto 6/49241
18 iun 00:00EconomicTeodorovici: Nu există o intenţie privind limitarea creditării; vom face o analiză219
Vremea
27.8°22.9° - 27.8° marţi, 19 iunie 2018
cer seninUmiditate: 88%
Vânt: 5.01 m/s din NNE
Presiune: 1025.09 milibari

Loto
6/4931719202337
5/4041314152238
joker383133455
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 iun 00:00SportSite-ul WTA, fascinat de ce poate face Simona Halep cu mingea de fotbal: "E atât de bună"

...330

19 iun 00:00SportTotul despre Mondialul din Rusia. Programul integral al competiției, loturi, rezultate

...128

19 iun 00:00SportS-a dezbinat "Generația de Aur"? Gică Popescu: "Iordănescu trebuia să fie pe bancă la Cluj. Trebuia să fie lângă noi și la moartea lui Didi Prodan"

Generația de Aur a disputat o partidă amicală la Cluj Napoca, unde a fost învinsă de legendele Barcelonei, scor...300

19 iun 00:00SportCM 2018: Belgia, victorie la scor de forfait cu debutanta Panama, 3-0

Selecţionata Belgiei a învins reprezentativa statului Panama cu scorul de 3-0 (0-0), luni, pe Stadionul Fişt din...148

Local
19 iun 01:45LocalFemeie din Cumpăna, îmbrâncită de un minor! A fost INTERNAT la PALAZU

Adrian Florea M., care are 17 ani și două luni, a fost propus spre arestare, însă magistrații au decis ca el să...2765

19 iun 01:46LocalA intrat cu taximetrul în semafor, la Eforie!

Viteza, bat-o vina! Un taximetrist grăbit a făcut-o lată în cursul zilei de luni, 18 iunie, la Eforie Nord. Acesta...932

19 iun 01:39LocalA fost deschisă plaja accesibilizată pentru persoanele cu dizabilități!

Proiectul „Plajă și mare pentru toți”, demarat anul trecut, aduce și anul acesta posibilitatea persoanelor cu...491

19 iun 01:39LocalElevii de la Școala nr. 12 Constanța au strâns bani pentru un loc de joacă pentru copilașii din Cobadin

Elevii de la Școala Gimnazială nr. 12 B.P. Hasdeu învață să fie darnici și să se implice în proiecte pentru...963

19 iun 01:38LocalRazii în municipiu: Fumătorii, gălăgioșii sau șoferii care au parcat aiurea, în atenția polițiștilor locali!

Polițiștii locali, în perioada 11.06.2018- 17.06.2018, au aplicat amenzi pe bandă rulantă. Astfel, este vorba...908

19 iun 01:37LocalSezonul estival, prilej de bucurie pentru hoți. Sfaturi de la polițiști

Mult aşteptata vacanţă de vară a sosit! Ea aduce, însă, pe lângă distracţie şi timp liber şi o creştere a...327

19 iun 01:37LocalTrei pescari ucraineni surprinși la braconat pe brațul Chilia VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat trei cetăţeni ucraineni aflați într-o...362

19 iun 01:33LocalRATC prelungește programul pentru mai multe trasee. Iată în ce perioadă!

Urmare a desfășurării Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății”, Regia Autonomă de Transport...490

19 iun 01:31LocalRazii pe șoselele din Constanța: mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale

Polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia, la data de 18 iunie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de...627

19 iun 01:31LocalO femeie a furat haine dintr-un complex comercial

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, la data 17 iunie a.c., au depistat o femeie, în vârstă de...780

Politică
19 iun 01:24PoliticăCamera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Codului de procedură penală

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni proiectul de modificare a Codului de procedură penală, cu 175 voturi...1295

19 iun 01:37PoliticăRobert Turcescu, protest inedit la Parlament

Ieşire explozivă a deputatului PMP Robert Turcescu legat de adoptarea, prin procedură de urgenţă, a modificărilor...454

19 iun 01:50PoliticăIlan Laufer este noul reprezentant al Camerei de Cormerţ a României în SUA

Un pas important pentru Camera de Comerț a României. Fostul ministru pentru IMM-uri, Ilan Laufer, este noul...315

19 iun 01:48PoliticăMoţiunea împotriva ministrului Economiei a fost respinsă. Iniţiatorii i-au greşit numele!

Moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei intitulată "Daniel Andruşcă - piesă de mobilier în minister....278

19 iun 01:47PoliticăÎncă o dezertare din PNL!

Daniel Zamfir a plecat cu scandal din PNL și s-a înscris în ALDE, iar un alt senator liberal a fugit din echipa lui...477

19 iun 01:47PoliticăVlad Cosma, martor în dosarul lui Sebastian Ghiţă, îşi schimbă declaraţiile!

Vlad Cosma a fost audiat, luni, ca martor, în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul primar din...442

19 iun 01:44PoliticăVictor Negrescu: ”Integrarea României în spaţiul Schengen este un drept!”

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a avut luni, 18 iunie 2018, o întrevedere cu ambasadorul...263

19 iun 01:30PoliticăGabriela Firea a ieşit la suprafaţă după huiduielie de pe Arena Naţională!

La o săptămâna după porția de huduieli pe care și-a luat-o pe Arena Națională, Gabriela Firea recunoaște că a...783

19 iun 01:30PoliticăProtocolul SRI - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost desecretizat

SRI a încheiat procedura de declasificare a protocolului de cooperare între SRI și PICCJ, lansată la finalul lunii...580

19 iun 01:45PoliticăNoutățile privind auditul intern, prezentate în sesiuni de informare la CERONAV

În perioada 14 - 15 iunie a.c., la sediul Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din...462

Monden
19 iun 00:00MondenAşa arătau Brenciu şi Fuego, acum 25 de ani, la debutul în muzică şi tv

Horia Brenciu (45 de ani) își promovează, la greu, spectacolul aniversar ”Împreună de 25 de ani”, pe care îl...215

19 iun 00:00MondenBianca Drăgușanu și Victor Slav au făcut primele declarații după ce s-au despărțit. “Vom rămâne prieteni”

Bianca Drăgușanu și Victor Slav au făcut primele declarații după ce s-au despărțit. Cei doi s-au cunoscut în...192

19 iun 00:00MondenGabriel Cotabiță pleacă în turneu, la trei ani de când a păcălit moartea

Seria de concerte pe care le organizează însuși solistul va debuta la sfârșitul lunii curente, pe 30 iunie, la...125

19 iun 00:00MondenBritney Spears, surprinsă în fundul gol! Ce a făcut când credea că nu o vede nimeni

Britney Sperars a rămas în fundul gol fără să vrea, pe o plajă din Miami. Momentul nu a trecut însă neobservat...221

19 iun 00:00MondenAmalia Năstase s-a recăsătorit! Fosta soție a lui Ilie Năstase a spus „Da” în Las Vegas

Fosta soție a lui Ilie Năstase s-a recăsătorit departe de ochii lumii, în America! Amalia Năstase a spus „Da”...225

19 iun 00:00MondenIrinel Columbeanu: ”Părinții Oanei m-au acceptat, acum ne gândim la vacanță”

Noua iubită a lui Irinel Columbeanu n-a avut parte numai de lapte și miere în relația ei cu milionarul de la...242

19 iun 00:00MondenPrima apariție la TV a Biancăi Drăgușanu după separarea de Victor Slav. Cât de sexy a putut să fie

Bianca Drăgușanu a avut o apariție super sexy la prima emisiune pe care a moderat-o după ce s-a aflat de...198

19 iun 00:00MondenElefantul lui Michael Jackson a evadat din adăpostul său de la o grădină zoologică din Florida

Un elefant care i-a aparţinut starului american Michael Jackson a evadat din adăpostul său de la o grădină...121

19 iun 00:00MondenFiica de 13 ani a regretatului muzician Chris Cornell a publicat înregistrarea unei melodii în duet cu tatăl său

Fiica în vârstă de 13 ani a muzicianului Chris Cornell, fostul solist vocal al trupei Soundgarden decedat în luna...123

19 iun 00:00MondenAnimaţia ''Incredibles 2'' debutează pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări record

Filmul de animaţie produs de studiourile Pixar ''Incredibles 2'', continuarea aventurilor supereroilor din prima...108

Mapamond
19 iun 00:00MapamondLovituri aeriene în Siria: SUA, acuzate că au ucis 22 de membri ai unei grupări paramilitare antijihadiste irakiene

"Unităţile de mobilizare populară" (Al-Hashd al-Shaabi), susţinător crucial al armatei irakiene în lupta...125

19 iun 00:00MapamondUn deputat finlandez a fost condamnat pentru că a agresat sexual o colegă

Un deputat finlandez a fost condamnat luni de Tribunalul din Helsinki pentru că a hărţuit şi agresat sexual o...117

19 iun 00:00MapamondGermania: Ultimatum pentru Angela Merkel cu privire la migranţi

Aripa dreaptă a coaliţiei guvernamentale în Germania intenţionează să-i prezinte luni un ultimatum cancelarului...125

19 iun 00:00MapamondMai mult de 500 de migranţi vor debarca în Italia, între care şi 41 de migranţi salvaţi de o navă SUA

Garda de coastă italiană a anunţat duminică că una dintre navele sale a preluat peste 500 de migranţi salvaţi în...117

19 iun 00:00MapamondNigeria: Boko Haram a folosit fete pentru atentate sinucigaşe în nord-est, soldate cu cel puţin 31 de morţi

Presupuşi jihadişti ai grupării nigeriene Boko Haram au folosit fete pentru a comite atentate sinucigaşe urmate de...118

19 iun 00:00MapamondOlanda: Şoferul care a lovit mai mulţi participanţi la un festival s-a predat poliţiei

Un olandez în vârstă de 34 de ani s-a predat poliţiei la câteva ore după ce, aflat la volanul unei furgonete, a...121

19 iun 00:00MapamondFranţa: Femeia care a rănit două persoane cu un cutter într-un magazin căuta să fie împuşcată de poliţie

Femeia care a rănit duminică două persoane cu un cutter, într-un supermarket din sudul Franţei, în timp ce striga...121

19 iun 00:00MapamondO camionetă a lovit mai mulţi pietoni la un festival de muzică în Olanda: un mort şi trei grav răniţi

O camionetă a lovit patru pietoni în noaptea de duminică spre luni în apropierea festivalului Pinkpop din Olanda,...119

19 iun 00:00MapamondRusia: Trei persoane rănite la Moscova de un taxi care a pătruns în mulţime vor fi externate

Trei persoane rănite sâmbătă în centrul Moscovei de un taxi care a pătruns în mulţime vor fi externate în...111

19 iun 00:00MapamondFocuri de armă la un festival de arte din statul american New Jersey: Cel puţin 20 de răniţi

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite în statul american New Jersey duminică dimineaţă ora locală, când focuri...113

Sănătate
16 iun 00:46SănătateUn studiu ce ar putea duce la o "vindecare funcţională" a HIV, realizat în Hong Kong

Cercetătorii de la AIDS Institute din cadrul Universităţii Hong Kong au anunţat că este posibil să fi descoperit o...368

16 iun 01:08SănătateMinorii nu vor mai putea cumpăra băuturi energizante

Băuturile energizante nu vor mai putea fi vândute minorilor, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, publicat...724

15 iun 00:23SănătatePunctul de vedere al Spitalului Județean Constanța referitor la cazul bebelușului care a murit de RUJEOLĂ

Referitor la cazul sugarului de nouă luni, care a decedat, miercuri 13 iunie, din cauza rujeolei, reprezentanții...3920

13 iun 00:37SănătateAtenţie, constănţeni! Gogoşile din aluat congelat mustesc de chimicale!

Studiul privind calitatea gogoşilor fabricate din aluat congelat face parte din Campania Națională de Informare și...878

11 iun 00:21SănătateCe îi lipsește Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Constanța pentru ca pacienții să nu mai aștepte cu orele!

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța, unitate „de...2816

8 iun 00:33SănătatePracticieni în ecografie, din țară și străinătate, se întrunesc la Spitalul Județean Constanța

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța găzduiește, în perioada 8-9 iunie a.c.,...760

4 iun 01:03SănătatePrimul pacient cu transplant pulmonar făcut în România va fi externat

Primul pacient cu transplant pulmonar făcut în România, Mugurel Amariţei, va fi externat în această săptămână,...860

4 iun 00:31SănătateMinistrul Sănătăţii, la Neptun pentru o diplomă şi pentru relaxare. Despre spitalul regional se mai ştie ceva?

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a aflat vineri şi în week-end pe litoral, dar nici pomeneală să se vadă...1877

3 iun 02:27SănătateSute de medici şi asistente din Spitalul Judeţean Constanţa, testaţi pentru HIV şi hepatită

Aproximativ 600 de medici şi asistente medicale au fost testaţi de specialiştii Fundaţiei Baylor Marea Neagră,...2327

31 mai 01:30SănătateServiciile medicale din ambulatoriu, luate în discuţie la Neptun

Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale din România în parteneriat cu Autoritatea Națională de Management al...1294