rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 5 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii solicită demisia ministrului de resort, Violeta Alexadru

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) solicită demisia ministrului de resort, Violeta Alexandru, întrucât aceasta ignoră dialogul pentru rezolvarea problemelor din sistem şi este preocupată doar de imaginea proprie, potrivit unui comunicat al sindicaliştilor, scrie Agerpres.

Violeta Alexandru

Luni, 19 octombrie 2020, pe un fond al lipsei de dialog între Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru, sindicatele din cadrul instituţiilor MMPS au recurs la un protest de tip grevă japoneză, protest ce a continuat pe tot parcursul săptămânii.

Potrivit sursei citate, după cum se stipulează şi în Codul muncii, art. 8: "(1) Relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe. (2) Pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă", principiile consensualităţii şi bunei-credinţe ar trebui să guverneze raporturile între părţi.

"Doamna ministru continuă să ignore orice principiu, ignoră dialogul, încălcând grav dispoziţiile legislaţiei muncii, afişând un comportament sfidător la adresa angajaţilor prin încălcarea valorilor morale, un comportament care produce efecte negative în planul relaţiilor sociale", spun sindicaliştii.

Ei susţin că repetatele solicitări adresate ministrului Muncii au rămas fără soluţii. Mai mult, încă de la preluarea mandatului, ministrul Muncii ''a manifestat un total dezinteres faţă de dificultăţile întâmpinate de cele patru instituţii ce formează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în asigurarea activităţii, axându-se doar pe o dorinţă proprie, fără o analiză susţinută/reală, de a desfiinţa instituţii, preferând să obţină astfel capital de imagine în detrimentul rezolvării problemelor".

"Pentru o reală informare, la acest moment Inspecţia Muncii îşi desfăşoară activitatea cu un efectiv de sub 2.000 de angajaţi pe întreg teritoriul României, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are o structură în teritoriu bazată pe aproximativ 1.700 de angajaţi, Casa Naţională de Pensii Publice cu structura teritorială gestionează peste 5 milioane de pensii cu aproximativ 3.200 de angajaţi şi Agenţia Naţională pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială cu structura teritorială au împreună aproximativ 1.300 de angajaţi. Atragem încă o dată atenţia că, în lipsa unor soluţii pentru deblocarea ocupării posturilor vacante, deficitul mare de personal poate duce la blocarea activităţii în instituţii", se precizează în comunicat.

Un ministru al Muncii care încalcă cu lejeritate legislaţia ce stă la baza dialogului instituţional, manifestă dispreţ/dezinteres faţă de problemele unui sistem public care se adresează prin serviciile prestate întregii populaţii trebuie să-şi dea demisia din poziţia de înalt funcţionar de stat, consideră angajaţii ministerului.

În principalele revendicări formulate şi prezentate public de Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii, sunt solicitări ce trag un mare semnal de alarmă, nerezolvarea lor va îngreuna şi mai mult activitatea instituţiilor mult criticată de actualul ministru.

"Ca ministru al Muncii, a nu expune opiniei publice realitatea din instituţiile subordonate ministerului este sub datoria morală şi din aceste motive solicităm demisia doamnei Victoria-Violeta Alexandru din funcţia de ministru al Muncii", au completat sindicaliştii.

marţi, 27 octombrie 2020684
Comentarii

32puturosii(27 oct 10:31)
La acesti salariati ,nu ajungeai, inainte decit cu mita, nici nu se uitau la tine.Cind ministrul actual a intrat putin in ei sunt foate suparai.Le-a stricat obiceiurile orientale.Pe timpul PSD,pensiile erau trunchiate fara explicatii, acum sunt calculate corect ,iar la decizii se ataseaza calculatia si motivatia pentru fiecare masura.Acesti sindicalisti sunt niste sinpli sindicalisto-comunisti ai PSD.NU LE PLACE ORDINEA CORECTA.
mai mult...Economic
5 dec 00:00EconomicE.ON va instala peste 700.000 de contoare inteligente în România, până în 2028

Peste 700.000 de clienţi ai E.ON din România vor avea, în anul 2028, contoare inteligente, după investiţii de circa...312

5 dec 00:00EconomicRomânia a emis cinci noi alerte de măşti neconforme prin sistemul RAPEX300
5 dec 00:00EconomicGuvernul a alocat peste 6,6 milioane lei pentru înfiinţarea unor perdele forestiere pe Autostrada A2341
5 dec 00:00EconomicDatoria mondială va ajunge la 200.000 de miliarde de dolari la finele anului, prognozează S&P Global

Datoria mondială ar urma să ajungă la 200.000 de miliarde de dolari, sau 265% din Produsul Intern Brut mondial,...300

5 dec 00:00EconomicMarkit: Activitatea economică a scăzut în zona euro în noiembrie, dar optimismul creşte267
5 dec 00:00EconomicComisarul Gentiloni spune că UE va lansa fondul de relansare indiferent de veto-ul Poloniei şi Ungariei269
4 dec 00:00EconomicINS: Sosirile în structurile de primire turistică, în scădere cu 54,4%, în octombrie

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna octombrie 2020 au însumat 493.100, în scădere...482

4 dec 18:38EconomicCîţu: Împrumutul de pe pieţele internaţionale arată că am reuşit să câştigăm încrederea investitorilor506
4 dec 00:00EconomicPeste 113.000 de fermieri, autorizaţi la plata finală a avansului în Campania 2020517
4 dec 00:00EconomicFAO: Preţurile mondiale la alimente au înregistrat în noiembrie cel mai mare salt din ultimii şapte ani

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în luna noiembrie, pentru a şasea lună consecutiv,...508

4 dec 00:00EconomicOrganizaţia Internaţională a Muncii: Criza provocată de pandemie afectează salariile femeilor464
4 dec 00:00EconomicJaponia ar putea interzice vânzarea de vehicule pe benzină sau motorină începând de la mijlocul anilor 2030484
Vremea
10.1°10.1° - 11.2° sâmbătă, 5 decembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 89%
Vânt: 6.98 m/s
Presiune: 1022 milibari

Loto
6/49
5/40
joker
Horoscop
mai mult...SPSportRT
5 dec 00:00SportSteaua Bucureşti - Dinamo Moscova, scor 8-9, în preliminariile EuroCup la polo

Campioana României la polo, Steaua Bucureşti, a fost învinsă vineri, la Sabadell, de echipa rusă Dinamo Moscova,...207

5 dec 00:00SportCE handbal: Rezultatele de vineri în grupele A şi C - România joacă sâmbătă, cu Polonia

Vineri s-au disputat primele trei meciuri la Campionatul European din Danemarca, în grupele A şi C. România a avut zi...284

5 dec 00:00SportCroația, surpriza zilei (24-22 vs Ungaria)

Reprezentativa Croației a reușit surpriza zilei la Campionatul European de handbal feminin din Danemarca, după ce s-a...350

5 dec 00:32SportAnthony Davis a semnat un nou contract cu Lakers, în valoare de 190 milioane dolari

Anthony Davis şi-a prelungit aventura la echipa de baschet Los Angeles Lakers cu încă cinci ani, la mai puţin de 24...331

Local
5 dec 23:23LocalAurel MOTOTOLEA, noul manager al Muzeului de Istorie Constanța

Mihai Lupu, președintele Consiliului Judetean Constanța, a decis, în urma evaluării manageriale a lui Sorin Marcel...1253

5 dec 23:24LocalAccident rutier MORTAL pe varianta Ovidiu

Polițiștii rutieri au fost sesizați, în cursul zilei de vineri, 4 decembrie a.c. cu privire la producerea unui...5849

5 dec 23:25LocalComitetul pentru Situații de Urgență a anunțat NOI REGLEMENTĂRI

1697

5 dec 23:25LocalParcare cu peste 100 de locuri, în MAMAIA NORD

Amplasamentul a fost construit pe locul unui teren viran, pe o suprafața de peste 2400 de metri pătrați. Lucrările...1090

5 dec 23:26LocalCOVID-19: 431 de noi cazuri la Constanţa, INCIDENŢA pe municipiu este de 10,33, iar pe judeţ 7,04

Pe teritoriul României, au fost confirmate 500.273 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19)....1814

5 dec 23:26LocalATENȚIE, CONSTĂNȚENI! Puteți vota chiar dacă v-au EXPIRAT actele de identitate

628

Politică
5 dec 23:57PoliticăIohannis, mesaj pentru români: Vă îndemn să veniţi în număr cât mai mare la urne şi să vă faceţi auzită vocea

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, vineri, un apel privind prezenţa la vot, arătând că votul este cel mai...717

5 dec 23:56PoliticăGuvernul a anulat măsura de suspendare a activităţii pieţelor în spaţii închise

Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre privind eliminarea măsurii de suspendare a activităţii pieţelor...672

5 dec 00:01PoliticăRaed Arafat explică cum au devenit secțiile de votare mai sigure decât spitalele

693

5 dec 23:57PoliticăGuvernul a aprobat cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social

În ședința Executivului de vineri, 4 decembrie 2020, a fost aprobată hotărârea prin care se stabilește, în...637

5 dec 01:05PoliticăS-a DECIS strategia națională de vaccinare: CINE are PRIORITATE

Strategia Națională de Vaccinare a fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de joi spre vineri și este în...919

5 dec 21:18PoliticăOrban: Persoanele aflate în localități carantinate vor putea să voteze, fără a fi nevoie de o declarație pe propria răspundere

851

Interviuri
1 dec 00:06InterviuriSilviu GĂREA: CETĂȚENII vor CÂȘTIGA dacă aleg PSD-ul! Video

”Mă simt foarte onorat că din miile de membri ai Partidului Social Democrat am fost nominalizat”, spune Silviu...1161

27 noi 00:12InterviuriGeorge Niculescu, PNL: PSD-iștii încearcă să POLITIZEZE această PANDEMIE! Video

George Niculescu este candidatul PNL pentru un loc în Senat. Nu este străin de activitatea unui reprezentant al...1581

27 noi 00:12InterviuriGeorge Vișan: PSD ar fi GESTIONAT această PANDEMIE mult mai BINE decât PNL! Video

1576

3 dec 00:04InterviuriRemus Negoi, USR-PLUS: Imunitatea parlamentară NU trebuie să existe într-o ȚARĂ normală!

Remus Negoi, candidatul USR-PLUS pentru Senat, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța în care a...789

3 dec 00:05InterviuriSorin Andrei: USR-PLUS are PROIECTE pentru COMBATEREA SĂRĂCIEI

Candidatul USR-PLUS pentru Senat, Sorin Andrei, conştientizează că una dintre problemele majore cu care se confruntă...813

1 dec 00:06InterviuriRăzvan Filipescu, Pro România: GUVERNUL PNL a CREAT HAOS și PANICĂ! Video

Răzvan Filipescu, candidat Pro România la Senat, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, prin care a...918

27 noi 00:13InterviuriCristina Rizea, USR-Plus: PSD a avut TIMP 30 de ani să DEMONSTREZE ce POATE! Video

Cristina Rizea, candidat din partea USR-Plus la Alegerile Parlamentare, a acceptat provocarea să reprezinte în...1479

24 noi 00:10InterviuriMarian CRUȘOVEANU, PNL: În Primăria Constanţa sunt foarte multe situații NECLARE. VIDEO

Marian Crușoveanu, candidatul PNL pentru Camera Deputaților, are convingerea că va ajunge în Parlamentul României...2760

24 noi 00:12InterviuriSorin Andrei, USR-PLUS: Așa cum MERGEM la supermarket, putem merge și la VOT. VIDEO

1608

Monden
5 dec 00:00MondenEva Longoria, o mamă foarte atenta la alimentația sănătoasă a copilului ei

Eva Longoria, 45 de ani, cea mai fericită mămică din lume. Actrița a postat recent o fotografie alături de fiul ei...349

5 dec 00:00MondenChitarele lui Eddie van Hallen s-au vândut cu 422.000 de dolari, la două luni de la moartea artistului

Eddie van Hallen scrie istorie și după moarte. Legendarul artist s-a stins din viață la 6 octombrie 2020, în casa...299

5 dec 00:00MondenPistolul folosit de Sean Connery în primul "James Bond", vândut la licitaţie pentru 256.000 de dolari

302

5 dec 00:00MondenRosalia şi The Weeknd au lansat un remix la "Blinding lights", cel mai ascultat cântec al anului

Rosalia şi The Weeknd, doi dintre artiştii cei mai relevanţi ai muzicii internaţionale actuale, au dezvăluit vineri...288

5 dec 00:00MondenWarner Bros îşi va lansa toate filmele din 2021 simultan în streaming şi în cinematografe

Pentru a limita impactul generat de pandemia de coronavirus asupra activităţii sale, directorii studioului Warner Bros...298

5 dec 00:00MondenGala Fashion Awards 2020: Premiile modei britanice, prezentate online de vedete internaţionale

280

Mapamond
5 dec 00:00MapamondCoronavirus: Austria a dat startul testării în masă, în pofida sfatului experţilor

În Austria a început vineri testarea în masă a populaţiei la noul coronavirus, în pofida îndoielilor exprimate de...318

5 dec 00:00MapamondÎncă un misterios monolit metalic a fost găsit în SUA

Un grup de excursionişti a descoperit un monolit metalic pe un traseu montan pe coasta centrală a Californiei, în...452

5 dec 00:00MapamondUn tribunal japonez anulează autorizaţia de funcţionare pentru două reactoare nucleare

298

Sănătate
5 dec 00:00SănătateMicrobiomul intestinal joacă un rol important în ateroscleroză

Cercetătorii au arătat că există o nouă relație între microbiomul intestinal și ateroscleroza, una dintre...301

5 dec 00:00SănătateAntioxidanții, utili în protecția cardiovasculară

Există numeroși antioxidanți care pot să protejeze împotriva afecțiunilor cardiovasculare, însă aceștia trebuie...318

5 dec 00:00SănătateTestele genetice pentru colesterol mărit pot să te ajute să previi infarctul

305

5 dec 00:00SănătatePot dietele vegetariene să prevină bolile de inimă?

Se presupune că vegetarienii sunt mai sănătoși decât carnivorii și mulți oameni obișnuiți trăiesc cu această...301

5 dec 00:00SănătateAnumiți nutrienți din alimente au fost asociați cu riscul de formare de cheaguri de sânge

Un nou studiu restrâns sugerează că un nutrient din carne și ouă ar putea, în combinație cu bacteriile din...307

5 dec 00:00SănătateRecolonizarea bacteriană, o nouă metodă pentru reducerea drastică în greutate

Slăbirea după recolonizarea bacteriană este o modalitate de reducere a greutății prin care se schimbă flora de la...307

5 dec 00:00SănătateColonoscopia - metodă de diagnostic, dar și de tratament

Colonoscopia este atât o metodă de diagnostic, cât și terapeutică și permite examinarea și tratamentul rectului,...328

5 dec 00:00SănătateScăderea în greutate poate indica probleme digestive, precum colita ulcerativă

Problemele digestive ar putea să afecteze masa corporală, spun experții, iar unele afecțiuni ar putea să indice, de...292

5 dec 00:00SănătateCe probleme previne ecografia de șold la bebeluși?

264

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT