REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Femeia bătută de amant salvează Medicina Legală de la faliment?!

Femeia bătută de amant salvează Medicina Legală de la faliment?!

Replica API 23 mai 2013 | 00:00 122

IGPR, veşnicul datornic

IGPR, veşnicul datornic

Situaţie ingrată la Serviciul de Medicină Legală Constanţa, aflat în structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa! Doi angajaţi au fost deja disponibilizaţi, iar alţi 28 riscă să-şi primească salariile ciuntite. Instituţia îngroaşă lista instituţiilor cu datorii la utilităţi, iar fondul de salarii ar urma să fie diminuat cu 25%. De miercuri, 22 mai a.c., s-a solicitat şi rezilierea contractului cu firma care asigură paza şi protecţia instituţiei coordonată de medicii legişti. Cum s-a ajuns în această situaţie? Ei bine, Inspectoratul General de Poliţie Român (IGPR) întârzie să achite datoriile istorice, în cuantum de 300.000 de lei, reprezentând necropsiile efectuate în numeroasele cazuri penale, instrumentate de poliţiştii constănţeni. Cu alte cuvinte, cadrele medicale au muncit... pe datorie.

Serviciul de Medicină Legală Constanţa îşi desfăşoară activitatea prin autofinanţare, în urma lucrărilor medico legale solicitate de organele judiciare. Însă, IGPR, în loc să achite contravaloarea lucrărilor efectuate la zi, invocă drept pretext "bugetul de austeritate". "Datoriile istorice se ridică la aproape 300.000 de lei. Noi avem nevoie de banii aceştia. Ne desfăşurăm activitatea prin autofinanţare, în sensul că ne plătim o parte din salarii, utilităţi. Din luna iulie, fondul de salarii va fi diminuat cu 25% pe o perioadă determinată. Vom scădea sporurile de activitate toxică. Împreună cu directorul financiar al Spitalului Judeţean vom analiza situaţia. Noi suportăm contravaloarea utilităţilor, cumpărăm trusele pentru prelevarea sângelui pentru alcoolemie, plătim reactivii, combustibilul pentru deplasările în teritoriu. Noi încercăm să ajutăm Justiţia din România să-şi facă datoria. Ştim ce înseamnă lucrul acesta şi am dat actele fără să cerem banii imediat. Credeam că ne vor plăti contravaloarea serviciilor într-un timp rezonabil, dar se pare că şi ei au probleme la nivelul ministerului, dar sunt legi în vigoare şi ne bazăm pe banii aceştia", a declarat, pentru "Replica", dr. Mihai Onciu, şeful Serviciului de Medicină Legală Constanţa.

IGPR are buget de austeritate. Medicina Legală a ajuns într-un punct mort

Instituţia riscă să ajungă în imposibilitatea de a mai achita salariile angajaţilor. "Am ajuns în punctul în care dăm oamenii afară. Am disponibilizat doi asistenţi medicali şi am mai rămas 28 de angajaţi. Am renunţat la cei doi angajaţi din motive financiare, deşi sunt oameni de care aveam nevoie. Luna asta reuşim să achităm salariile, de luna viitoare va fi complicat dacă nu vom primi banii. Dispunem de o finanţare pentru salarii, dar nu ne acoperă tot necesarul. Va fi dificil şi din punctul de vedere al procurării materialelor necesare pentru desfăşurarea activităţii. Mai avem truse pentru prelevarea sângelui pentru alcoolemie pentru cel mult trei săptămâni. Valoarea trusei şi a serviciului prestat reprezintă 160 lei", a mai explicat dr. Onciu. Pentru recuperarea datoriilor, dr. Mihai Onciu i-a adus la cunoştinţă situaţia de la Constanţa inclusiv şefului Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, dar răspunsul acestuia a fost cât se poate de cuprinzător "Noi am făcut adresă la IGPR, iar din răspunsul primit reiese faptul că bugetul este unul de austeritate, iar dacă vrem bani mai mulţi să cerem de la gubetul de stat. Noi ne desfăşurăm activitatea în virtutea unor legi, nu de capul nostru. Trebuie schimbată legea, dar până atunci există o lege în vigoare care trebuie respectată, iar datoriile achitate", susţine dr. Onciu. Acesta susţine că la IPJ Constanţa a găsit "toată înţelegerea". "Prin eforturile domnului Dancu, IGPR ne-a virat 32.000 lei. Dacă nu găseam înţelegere la dânsul, nu primeam nici banii respectivi. În virtutea bunei relaţii de colaborare noi încă mai eliberăm acte pentru a ajuta organele de anchetă în cazurile urgente. Nu vrem să împiedicăm înfăptuirea actului de Justiţie pe modiv medico-legal", a mai explicat dr. Onciu. Tot acesta a explicat şi faptul că o parte din facturile pentru utilităţi nu au fost achitate, suma fiind de ordinul zecilor de mii de lei. "Contractele de utilităţi sunt încheiate prin Spitalul Judeţean, iar dacă nu le achităm se ajunge la blocarea conturilor spitalului. Pentru scăderea cheltuielilor am solicitat inclusiv şi rezilierare contractului cu firma de pază", a declarat şeful Medicinei Legale Constanţa.

Căpăţână: Vii bătută, ţi-ai luat-o, plăteşti!

Toate contractele existente la Serviciul Medicinii Legale Constanţa, instituţie fără personalitate juridică, sunt controlate de Spitalul Judeţean. Iată ce spune managerul celei mai mari unităţi sanitare de tratament din Dobrodea despre situaţia serviciului controlat de dr. Mihai Onciu: "Serviciul de Medicină Legală a fost preluat. El a funcţionat independent, iar acum se află în structura Spitalului Judeţean. Evident că noi suntem cei care coordonăm toate contractele lor. Pe de altă parte, Medicina Legală se autofinanţează. Salariile sunt venite de la Institutul Minia Minovici, iar restul de cheltuieli, reprezentând utilităţi, consumabile, sunt asigurate din venituri proprii. Produc servicii medicale, autopsii, certificate medico-legale, contra cost. Există o hotărâre de Guvern care stabileşte aceste preţuri şi care nu a mai fost actualizată de şase ani, preţurile sunt derizorii. Cel mai mare consumator de servicii medico-legale este Poliţia Româna. Ea solicită Medicinei Legale să efectueze diverse servicii pe care trebuie să le plătească. S-au adunat sume importante, Poliţia nu are bani să plătească şi Medicina Legală nu le dă rezultatele. Intrăm într-un cerc vicios în care diverse cazuri nu pot fi rezolvate din lipsă de probe. Ideea este că această subfinanţare a lor ne creează dificultăţi, pentru că dacă nu-şi plătesc utilităţile, conturile noastre pot fi blocate în mod automat. Este nevoie de un Institut de Medicină Legală autonom la Constanţa, aşa cum funcţionează la Iaşi. Dacă Medicina Legală nu va reuşi să plătească utilităţile îi vom ajuta, pentru că altfel rămânem şi noi în "beznă". Este o situaţie destul de încurcată". Managerul nu înţelege de ce nu se modifică Hotărârea de Guvern care stabileşte tarifele serviciilor medico-legale. "Dacă vine o doamnă bătută de amant sau soţ să-şi scoată certificat medico-legal, suma este derizorie. Ar trebui ca medicii să fie lăsaţi să-şi stabilească nişte tarife. Vii bătută, ţi-ai luat-o, plăteşti! Şi bătută şi cu banii luaţi. Serviciu de Medicină Legală este un serviciu medical şi trebuie plătit, pentru că este solicitat la cerere. Medicii intră în zona aceasta de a aştepta bani de la Poliţie când au o piaţă destul de mare. Există destul de multă infracţionalitate domestică de unde ar putea să-şi facă venituri, însă nu pot pentru că Hotărârea de Guvern nu a fost modificată. De ce? Nu înţeleg", a conchis dr. Căpăţână.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218