REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Femeia care a incendiat maşina fostului soţ la Mangalia, CONDAMNATĂ

Femeia care a incendiat maşina fostului soţ la Mangalia, CONDAMNATĂ

Replica API 12 martie 2016 | 00:52 234

Cu suspendare

Cu suspendare

Luminiţa Apostol a fost condamnată de către Judecătoria Mangalia la doi ani de închisoare pentru distrugere şi 9 luni pentru furt calificat. Pedepsele au fost contopite, inculpata alegându-se cu 2 ani şi 3 luni cu suspendare. Părţile vătămate Bogdan Pricop şi SC Omv Petrom Marketing SRL nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Amintim că, la data de 10 noiembrie 2015, Luminiţa Apostol a consumat băuturi alcoolice, după care a mers la o staţie Peco din Mangalia, de unde a luat benzină, pe care a depozitat-o într-un bidon de plastic. Ulterior, aceasta a plecat fără să plătească. A ajuns pe strada Rozelor, în faţa blocului G, a dat foc la bidon, a tras puţin de portiera stânga - faţă a unui autoturism marca Geely şi l-a aruncat în interior.

Flăcările s-au extins cu repeziciune, moment în care Luminiţa şi-a luat tălpăşiţa. Un om al legii din cadrul Poliţiei Mangalia, respectiv C.S., aflat în timpul liber, a văzut autoturismul în flăcări şi femeia care fugea pe stradă. Şi-a dat imediat seama că este ceva necurat la mijloc şi a început să alerge după ea, reuşind s-o prindă şi s-o imobilizeze. Precizăm că autoturismul aparţinea fostului soţ al Luminiţei.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614