REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

FEMEIA din MEDGIDIA care și-a ÎNJUNGHIAT fiica de 4 ani şi-a aflat SENTINŢA

FEMEIA din MEDGIDIA care și-a ÎNJUNGHIAT fiica de 4 ani şi-a aflat SENTINŢA

Replica API 15 august 2020 | 00:00 1934

Cristina Tănăsie și-a înjunghiat copilul de numai 4 ani, pentru că făcea gălăgie. În ziua incidentului, femeia se afla în casă cu fetița și, nervoasă că micuța făcea gălăgie, a luat cuțitul și a înțepat-o în zona abdominală, după care a plecat de la domiciliu.

Cum s-au petrecut faptele

La data de 28 martie 2020, în jurul orelor 14 00, în locuința comună din municipiul Medgidia, fiind furioasă că nu o ascultă, inculpata a înjunghiat-o intenționat cu un cuțit de două ori în zona abdominală pe fiica sa, în vârstă de 4 ani, astfel că i-a provocat minorei leziuni corporale grave, vindecabile într-un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, prin hemoperitoneu, consecutiv plăgilor înjunghiate abdominal. Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a constatat că o ambulanță sosise la casa respectivă și a preluat minora înjunghiată, iar inculpata a fost găsită pe stradă. Aceasta a relatat polițiștilor că și-a înjunghiat fiica deoarece... „așa trebuia să facă”, apoi a explicat că aruncase cuțitul folosit la comiterea faptei pe o stradă din apropiere.

Unde a fost găsit cuțitul cu care a fost înjunghiat copilul

Cu ocazia cercetării la fața locului, în apropierea unui stâlp de iluminat public de la intersecția străzilor Stejarului și Teilor din municipiul Medgidia, din apropierea locuinței inculpatei, a fost descoperit un cuțit în lungime totală de 25 cm, cu mâner de culoare maro din plastic imitație de corn de cerb, cu lama lungă de 14 cm și lată maxim de 2,7 cm lângă mâner, care prezenta pe aproape toată lungimea lamei substanță brun-roșcată cu aspect de sânge. De asemenea, în camera inculpatei, unde se presupune că a fost comisă înjunghierea, a fost descoperită pe canapea o pilotă albă, care prezenta mai multe pete brun-roșcate cu aspect de sânge.

Ce a declarat mama inculpatei

Mama inculpatei a declarat că plecase să cumpere pâine, iar din cauza stării de urgență determinată de criza de coronavirus, care a impus restricționarea libertății de mișcare a persoanelor, nu a luat-o cu ea pe nepoata sa de 4 ani, ci a lăsat-o acasă, cu inculpata, după ce o avertizase pe aceasta să nu fie violentă cu fiica ei. Când a revenit, peste circa 10 minute, martora a găsit-o pe minoră goală pe patul din camera inculpatei și aceasta i-a spus că fusese tăiată de propria mamă. Remarcând că nepoata ei prezenta pe abdomen două plăgi înjunghiate, martora a luat-o pe fetiță în camera ei, unde a îmbrăcat-o și a sesizat imediat autoritățile.

De altfel, martora a explicat că inculpata o născuse pe minoră după ce fusese plecată în Germania, unde se prostituase, iar la circa două luni după naștere plecase din nou în Germania, astfel că minora fusese crescută efectiv de către martoră.

Ce a declarat inculpata

Inculpata a recunoscut că și-a înjunghiat fiica, relatând că minora era pe patul ei și se uita la desene animate, când ea a luat cuțitul din bucătărie și a lovit-o pe propria fiică de două ori în zona abdominală, cu mențiunea expresă că în acel moment a vrut să o omoare. Și-a motivat acțiunea extrem de violentă prin nemulțumirea că minora nu ar fi fost ascultătoare și că ar fi fost obraznică și că de aceea merita să o omoare. Cu toate acestea, inculpata nu a putut oferi argumente pertinente și raționale care să explice de ce ar fi deranjat-o comportamentul unui copil de doar patru ani și jumătate, așa încât să încerce să îi suprime viața. De altfel, inculpata nu și-a exprimat regretul pentru fapta comisă, precizând expres de cel puțin două ori că a dorit să își omoare fiica. Cu toate acestea, în finalul audierii și-a exprimat vag regretul pentru agresarea fetiței, precum și dorința ca aceasta să nu moară.

Instanța a decis condamnarea inculpatei Cristina Tănăsie la 6 ani si 6 luni închisoare pentru infracțiunea de violență în familie în forma tentativei la omor. Decizia nu este definitivă, ea putânt fi atacată cu apel.

Citește și:

Femeia care și-a înjunghiat fetița se DROGA și umbla cu un CUȚIT pe stradă!

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
tb sa se ocupe de interlopi,femeia e bolnava ,are nevoie de medici
0
0
ce legatura are grija zilei de maine cu dragostea unui parinte pentru care puiul tau trebuie sa fie totul-pentru el poti trece prin foc- inadmisibil. Ca bunica si mama-as inchide pe viata pe acest monstru.
0
0
crimele "e" bune si normale la un popor de cacat distrus intai de bizntinism si apoi de comunism . Ne mai rareste bre'!
1
0
sunt curios de numele avocatului care ar putea face apel la asemenea sentinta, care este oricum prea usoara
2
1
si crimele se inmultesc in societatea romaneasca, incertitudinea, grija zilei de maine etc.contribue la majoritatea celor necajiti iar la cei bogati peste noapte,apa anomali psihice in comportament ,ultima faza a vietii lor ...inbelsugate!
1
3

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218