REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Femeia găsită devorată de câini la Medgidia a fost ucisă pentru un telefon mobil!

Femeia găsită devorată de câini la Medgidia a fost ucisă pentru un telefon mobil!

Replica API 16 aprilie 2013 | 00:00 141

Criminalul s-a enervat după partida de sex

Criminalul s-a enervat după partida de sex

Descoperirea macabră de la Medgidia, reprezentată de o tânără găsită moartă, parţial devorată de câini, începe să prindă contur. După ce anchetatorii au aflat că ar fi vorba de o tânără de 18 de ani din localitate, pe care familia o ştia plecată în Germania, la scurt timp a fost prins şi individul ce i-ar fi curmat zilele. Este vorba de un bărbat de 32 de ani, din Medgidia, Constantin Boicu, cunoscut ca împătimit al băuturilor alcoolice. Acesta ar fi declarat oamenilor legii că s-a înfuriat pe victimă după o partidă amoroasă întrucât aceasta i-ar fi furat un telefon mobil. După ce a bătut-o până a lăsat-o lată, ar fi dus-o până la marginea oraşului, unde a încercat să o îngroape cât mai bine, pentru a-şi astupa urmele.

Noi detalii în cazul tinerei care a fost găsită decedată, parţial devorată de animale, la Medgidia, motiv pentru care cercetările au început să prindă contur. Exact când anchetatorii aşteptau să vină rezultatele ADN de la Bucureşti, presupusul criminal a fost prins. Este vorba de un individ din localitate, un împătimit al băuturilor alcoolice. Constantin Boicu, de 32 de ani, şi-ar fi recunoscut vina, spunând că se învârtea în acelaşi cerc de "prieteni" cu victima, întreţinând deseori raporturi sexuale cu aceasta. De asemenea, suspectul ar mai fi adăugat că de fiecare dată tânăra pleca cu bunuri ce nu-i aparţineau, iar de această dată i-ar fi luat un telefon mobil. Înfuriat peste măsură, ar fi lovit-o de mai multe ori, iar când şi-a dat seama că a omorât-o, a dus-o la marginea localităţii şi a încercat să o îngroape pentru a-şi astupa urmele. Suspectul a fost reţinut de poliţisti pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat cu propunere de arestare. În cazul tinerei, anchetatorii au presupus încă de la bun început că este din Medgidia, locuind la periferie, în zona cartierului IMUM, provenind dintr-o familie dezorganizată, unde fiecare îşi vedea de ale lui, fără a se interesa unul de celălalt. Mai mult decât atât, tânăra se pare că se învârtea prin cercuri suspecte şi practica prostituţia, iar în urmă cu aproximativ o lună de zile a spus că pleacă în Germania, la muncă, motiv pentru care nimeni nu a căutat-o şi nu a încercat să ia legătura cu ea, iar oamenii legii nu au găsit un profil al unei persoane dată dispărută care să se potrivească. Însă, la finele lunii martie a.c., un cadavru avea să fie găsit la ieşire din Medgidia, devorat de câini. Oamenii legii au stabilit că decesul ar fi survenit în urmă cu aproximativ o lună, dată care coincide cu plecarea tinerei respective în Germania. Însă, pentru a fi confirmate toate aceste elemente, s-au prelevat probe ADN de la familia ce locuieşte în zona cartierului IMUM, rezultatul urmând să sosească în câteva săptămâni de la Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul IGPR. Anchetatorii au sperat să poată depista cauzele decesului imediat după efectuarea necropsiei însă a fost imposibil din cauza stării în care se afla cadavrul, următorul pas fiind acela de a se apela la metoda de reconstituire a fizionomiei, care s-ar realiza la Oradea. Reamintim că imagini terifiante au acaparat zona Medgidiei. Cadavrul unei femei a fost descoperit, joi, 28 martie a.c., între nişte garaje, fiind parţial devorat de câini. La acel moment, oamenii legii aveau două ipoteze: fie a fost ucisă, fie a murit de frig. Acum este cert: tânăra a fost ucisă cu sânge rece.

Ce spune Poliţia

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au identificat un bărbat de 32 de ani, suspect de săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie. "La data de 28 martie a.c., ora 10.16, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că în spatele unor garaje de pe strada Vâlcele, se află cadavrul unei persoane. Echipa operativă complexă formată din ofiţeri ai Serviciului Investigaţii Criminale şi criminalişti, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a deplasat la faţa locului în vederea efectuării de cercetări. Pe parcursul cercetărilor, după mai multe activităţi specifice cadavrul a fost identificat ca aparţinând unei tinere de 18 ani, din municipiul Medgidia, nedeclarată la naştere. Continuând investigaţiile, ofiţerii de investigaţii criminale au reuşit identificarea şi depistarea unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Medgidia suspect de comiterea faptei. Bărbatul a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care l-au reţinut în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie.", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614