REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
5.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Femeile saudite pot, începând de marţi, să călătorească în afara ţării fără permisiunea unui bărbat

Femeile saudite pot, începând de marţi, să călătorească în afara ţării fără permisiunea unui bărbat

Replica API 22 august 2019 | 00:00 395

Autorităţile din Arabia Saudită au început să aplice marţi reforma anunţată la începutul lui august şi care le permite femeilor să obţină un paşaport de călătorie în străinătate fără permisiunea unui "gardian" de sex masculin, informează miercuri AFP.

Administraţia saudită a început marţi "să primească cereri din partea unor femei cu vârste peste 21 de ani pentru a obţine sau a reînnoi un paşaport şi a călători în afara ţării fără permisiune" (din partea unui bărbat), a anunţat Departamentul pentru Paşapoarte pe contul său de Twitter.

Măsura, anunţată în august, a zdruncinat sistemul saudit al "gardianului masculin", sistem ce asimilează femeile cu minorii întreaga lor viaţă, supunându-le autorităţii arbitrare a soţului, tatălui sau altor rude de sex masculin.

Această reformă a intervenit în condiţiile în care mai multe cazuri de evadare în străinătate a unor tinere saudite care s-au declarat victime ale violenţelor din partea "gardienilor" lor au ţinut prima pagină a ziarelor în ultimele luni.

Ea se înscrie în seria de măsuri de liberalizare lansate de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, cel mai puternic om al acestui regat ultraconservator. Cea mai emblematică dintre aceste măsuri a fost cea care le permite femeilor să conducă o maşină, măsură intrată în vigoare din iunie 2018.

Alte reforme care, fără a-l distruge în totalitate, slăbesc sistemul "gardianului" obligatoriu pentru femei sunt cele conform cărora sauditele pot de acum încolo să declare oficial o naştere, o căsătorie sau un divorţ, sau să fie titulare ale autorităţii parentale asupra copiilor lor minori, prerogative care până acum erau rezervate bărbaţilor.

Aceste schimbări au fost salutate la scară largă în Arabia Saudită, dar şi criticate ca fiind "anti-islamice" de către ultraconservatori pe reţelele sociale. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Momiiele cabine de telefon pot sa mearga oriunde,ca nici dreq nu se uita la ele,cit sint de urite!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920