Festivalul de la Cannes a debutat cu vedete elegante, un film cu zombi şi puţine măşti sanitare
Numeroşi actori în fracuri negre şi actriţe purtând rochii de seară elegante i-au impresionat pe localnicii din sudul Franţei marţi după-amiază, odată cu deschiderea oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Cea de-a 75-a ediţie a celui mai mare festival cinematografic din lume a readus vedetele de la Hollywood pe Riviera Franceză la jumătatea lunii mai, în pofida faptului că numărul cazurilor de COVID-19 a reînceput să crească în mai multe regiuni ale lumii, informează site-ul revistei Variety.
Festivalul de la Cannes a ţinut întotdeauna la respectarea tradiţiilor, dar, în acest an, organizatorii au relaxat puţin regulile şi au încheiat parteneriate cu sponsorii digitali Brut şi TikTok şi au ales să prezinte în seara de deschidere un film franţuzesc cu zombi, "Coupez!" ("Final Cut"), regizat de Michel Hazanavicius, citează Agerpres.
Această ediţie a Cannes-ului este, de asemenea, cel mai amplu eveniment cinematografic organizat de la începutul pandemiei de coronavirus, reunind numeroşi reprezentanţi ai acestei industrii şi un număr mare de spectatori. Ediţia din 2020 a fost anulată, iar cea din 2021 a fost amânată pentru luna iulie şi organizată într-un format relativ redus din cauza îngrijorărilor cauzate de COVID-19.
Marţi după-amiază, pe covorul roşu de la Cannes 2022, unde puţine vedete au purtat măşti sanitare, ca şi cum pandemia ar fi fost doar o amintire îndepărtată, au păşit numeroase staruri franceze şi personalităţi ale industriei cinematografice, inclusiv protagoniştii din "Final Cut", actorii Romain Duris şi Berenice Bejo, precum şi preşedintele juriului festivalului, Vincent Lindon - un actor veteran francez, care a jucat recent în filmul "Titane", regizat de Julia Ducournau şi recompensat anul trecut cu trofeul Palme d'Or. Pe covorul roşu au fost prezenţi şi ceilalţi membri ai juriului, printre care s-au aflat Asghar Farhadi, Joachim Trier, Rebecca Hall, Jeff Nichols şi Noomi Rapace. Au foste prezente şi actriţa premiată cu Oscar Julianne Moore, Eva Longoria şi una dintre vedetele filmului "No Time to Die", Lashana Lynch.
O primire demnă de un mare star i-a fost rezervată preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a participat la ceremonia de deschidere prin intermediul unui streaming video, în timpul căruia a vorbit despre războiul din ţara lui. "Sunt sigur că dictatorul va pierde", a spus preşedintele ucrainean, referindu-se la Vladimir Putin. "Vom câştiga acest război. Glorie Ucrainei!", a adăugat el.
În interiorul Palais des Festivals et des Congres din Cannes, puţini spectatori au purtat măşti sanitare. Discuţiile despre numărul persoanelor fără măşti sanitare care îl depăşeşte pe cel al persoanelor care poartă astfel de măşti au devenit o temă recurentă la Cannes, de la terasele locale şi până în sala de presă, unde juriul s-a reunit marţi după-amiază în faţa jurnaliştilor, care nici ei nu purtau acest obiect de protecţie sanitară. Oficialii festivalului au precizat că această abordare "liberă" din domeniul măsurilor de siguranţă este în concordanţă cu normele sanitare adoptate în Franţa, unde numărul cazurilor de COVID-19 este în scădere. Totuşi, organizatorii au menţionat creşteri ale infectărilor cu noul coronavirus în oraşe precum New York şi Los Angeles, unde locuiesc mulţi dintre actorii şi regizorii care sunt prezenţi la Cannes în acest an.
Deşi organizatorii festivalului au semnat un contract de parteneriat cu TikTok, ei au menţinut totuşi regula privind interdicţia de a face selfie-uri pe covorul roşu. Dacă un participant încearcă totuşi să îşi facă repede un selfie, unul dintre angajaţii festivalului îl va deposeda imediat de telefonul mobil.
Marţi seară, organizatorii de la Cannes i-au acordat un Palme d'Or onorific actorului american Forest Whitaker, care a fost recompensat în timpul ceremoniei de deschidere. Forest Whitaker a câştigat premiul de interpretare masculină la Cannes în anul 1988 cu rolul jucat în filmul "Bird", regizat de Clint Eastwood.
"Este o mare onoare pentru mine să mă aflu astăzi aici alături de voi şi să celebrăm împreună puterea artiştilor, purtătorii torţelor lumii, care spun povestea omenirii", a declarat starul american.
Spectatorii din sală au reacţionat cu multă emoţie atunci când Forest Whitaker s-a referit şi la pandemia de coronavirus, spunând că "vieţile noastre, ale tuturor, au fost schimbate în perioada de izolare la domiciliu".
"Timp de mulţi ani, vom procesa trauma provocată de ceea ce ni s-a întâmplat. Pentru a găsi un sens în toate aceste lucruri, prin intermediul magiei viselor şi al imaginaţiei", a adăugat starul american.
Gazda principală a ceremoniei de deschidere, actriţa franceză Virginie Efira, protagonista filmului "Benedetta", s-a referit în discursul ei la contextul politic complicat în care are loc festivalul din acest an. Purtând o rochie elegantă, ea a vorbit despre puterea filmelor de a deschide minţile oamenilor în perioade întunecate.
Selecţia Oficială a Festivalului de la Cannes 2022 conţine o varietate largă de filme şi include unele dintre cele mai aşteptate titluri ale anului, precum "Crimes of the Future Past", de David Cronenberg, "Top Gun: Maverick", de Joseph Kosinski, şi "Armageddon Time", de James Gray. În competiţia pentru trofeul Palme d'Or se află şi regizorul român Cristian Mungiu, selectat în acest an cu filmul "R.M.N.".
Cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se desfăşoară în perioada 17-28 mai.

Loredana și-a luat din nou admiratorii prin surprindere! Cunoscută deja pentru stilul extravagant, cântăreața a...402
Cristina Bălan şi soţul ei au luat o decizie majoră în viața lor. Frumosul cuplu și-a retras copiii de la...324
Keith Richards a ajuns la fabuloasa vârstă de 78 de ani, fiind astăzi una dintre marile legende ale muzicii. Despre...195
Mai multe cinematografe britanice au interzis accesul adolescenţilor care veneau îmbrăcaţi în costume elegante...199


ConstanțaUmiditate: 48%
Vânt: 5.11 m/s
Presiune: 1012 milibari

Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina va fi adversara româncei Simona Halep în semifinalele turneului de Mare...542
Sportivul David Popovici a obţinut, miercuri, a doua sa medalie de aur la Campionatele Europene de înot pentru juniori...483
Simona Halep, locul 18 mondial şi cap de serie 16, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de grand slam de...494
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...535


Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de miercuri, 6 iulie, în...726
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină la Pecineaga, pe strada Decebal, după ce o casă a...400
Un grup de elevi ai Școlii Profesionale Bordușani din județul Ialomița, cu rezultate foarte bune la olimpiade și...369
Proximitatea faţă de zona de conflict, seceta severă şi lipsa sistemelor de irigaţii, infrastructura rutieră şi...365
Secretarul general al NATO, Mircea Geoană, își pregătește terenul pentru candidatura la alegerile prezidențiale...540
Liderii PSD au votat în unanimitate, în ședința Consiliului Politic Național, pentru propunerea lui Petre Daea la...1298
Până miercuri, 6 iulie, au fost emise 1 milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente...356
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7242
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4214
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5830
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2763
Keith Richards a ajuns la fabuloasa vârstă de 78 de ani, fiind astăzi una dintre marile legende ale muzicii. Despre...195
Tom Cruise a împlinit 60 de ani. Celebrul actor american are în spate o carieră de succes, dar în dragoste lucrurile...245
Mai multe cinematografe britanice au interzis accesul adolescenţilor care veneau îmbrăcaţi în costume elegante...199
Legendarul chitarist american Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber lângă...635
Restaurantele, barurile, lăcaşuri de cult şi cluburile de karaoke se vor închide din nou pentru o săptămână în...172
Numărul cazurilor de COVID-19 în Franţa ''urmează să depăşească lejer 200.000'' în ultimele 24 de ore, a...173
Mohammad Barkindo, un politician nigerian și secretar general al grupului de producători de petrol OPEC, a murit la...383
Ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, şi-a anunţat marţi demisia, explicând că şi-a pierdut...419
Evită aceste alimente înainte să zbori cu avionul, dacă vrei să ai un zbor liniștit, fără neplăceri cauzate de...189
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne proteja inima și care sunt alimentele nepermise dacă vrem să avem o inimă...252
Este bine să bem apă, dar…: rece sau caldă? Ce riscuri apar dacă bem apă rece, potrivit studiilor științifice...219
Înțepăturile de țânțari nu sunt doar enervante, dar pot fi și periculoase pentru că nu știm ce boli ne pot...200