REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Filmul 'Arańa', de Andrés Wood, va reprezenta Chile la premiile Goya şi Oscar 2020

Filmul 'Arańa', de Andrés Wood, va reprezenta Chile la premiile Goya şi Oscar 2020

Replica API 12 septembrie 2019 | 00:00 287

'Arańa', în regia lui Andrés Wood, va reprezenta Chile în cursa pentru premiile Goya pentru cel mai bun film ibero-american şi la Oscar pentru cel mai bun film internaţional la ediţia din 2020, a informat titulara chiliană a culturii, Consuelo Valdés, citată de EFE.

'Arańa', avându-i în rolurile principale pe actriţa argentiniană Mercedes Morán şi pe actorul chilian Marcelo Alonso, prezintă povestea unui fost membru al unei grupări paramilitare chiliene de ideologie fascistă şi naţionalistă, care încearcă să răstoarne guvernul în anii 70, şi care relatează aceste evenimente petrecute în trecut după trecerea a patru decenii.

Andrés Wood, care în 2009 a câştigat premiul Goya pentru cel mai bun film hispano-american - cum se numea atunci această categorie - a declarat presei că se simte "recunoscător şi mândru" de selectarea filmului său şi că va avea "o mare responsabilitate" de a reprezenta Chile la aceste două mari competiţii cinematografice.

Despre subiect, Wood a comentat că "filmul este conectat la realitate" şi că din punct al "tematicii are conexiune cu multe ţări".

Procesul de votare a avut loc în Comitetul de Selecţie 2020 al Academiei de Film a Chile, unde filmul 'Arańa' a reunit 34 de voturi pentru a reprezenta ţara la premiile Goya şi 40 de voturi pentru cursa premiilor Oscar de anul viitor.

"Premiile internaţionale sunt sinonime cu condiţii mai bune de comercializare şi cu o vizibilitate mai amplă, precum şi cu o recunoaştere mondială a filmelor chiliene, a industriei naţionale de film şi a culturii noastre în general", a spus ministrul Valdés la anunţarea filmului selecţionat. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367