rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Finlanda a reușit să reducă cu 40% numărul persoanelor fără adăpost

Pe străzile din Helsinki nu vei găsi cutiile de carton, sacii de dormit şi corturile care semnalează prezenţa persoanelor fără adăpost care dorm pe străzile din marile oraşe ale lumii, transmite Bloomberg.

În pofida unei duble recesiuni, numărul persoanelor fără adăpost a scăzut în Finlanda cu aproape 40% în ultimul deceniu. În timp ce politicienii din Berlin, Londra şi New York au încerca să rezolve problema locuinţelor accesibile prin controlul şi îngheţarea chiriilor, locuinţe temporare, locuinţe sociale şi cofinanţare publică pentru apartamente cu chirii reduse, Finlanda a urmat o abordare mai directă. Guvernul finlandez a construit mai multe locuinţe pe care le-a oferit oamenilor care au cea mai mare nevoie de ele.

În prezent, peste 17 ţări din întreaga lume au pus la punct programe de tip Housing First. Cu toate acestea, dormitul pe străzi aproape a fost eradicat în Finlanda, o ţară cu 5,5 milioane persoane unde în prezent mai sunt aproximativ 500 de persoane care nu au unde să doarmă. Comparativ, în Germania, o ţară cu o populaţie de 80 milioane de persoane, sunt 52.000 de persoane fără adăpost.

"Ceea ce au făcut finlandezii este să investească în prevenţie. Au început să subvenţioneze chiriile înainte ca oamenii să îşi piardă casele", spune Sam Tsemberis, iniţiatorul mişcării Housing First, o ideea apărută în New York la începutul anilor 1990.

Pentru atingerea acestui obiectiv a fost nevoie de investiţii considerabile din partea statului nordic. Aproximativ 7.000 de locuinţe accesibile au fost construite prin intermediul a trei programe care au început în 2008, Guvernul de la Helsinki recunoscând că sunt foarte rare cazurile în care persoanele fără adăpost pot găsi apartamente pe piaţa imobiliară obişnuită.

"Sunt foarte multe persoane care au o multitudine de probleme, inclusiv probleme de sănătate mintală, care nu vor putea să iasă singure din situaţia de persoană fără locuinţă. Este datoria societăţii să îi ajute pe aceşti oameni", susţine Sanna Tiivola, director la VVA, un ONG care ajută persoanele fără adăpost.

În prezent, în Finlanda sunt 5.000 de persoane fără o locuinţă iar 80% dintre aceştia dorm de podeaua sau pe canapeaua din locuinţele prietenilor sau familiei. Obiectivul Guvernului de la Helsinki este ca, până în anul 2027, să nu mai existe persoane fără locuinţă.

În alte părţi ale Europei situaţia este mult mai sumbră. În Anglia, numărul persoanelor înregistrate ca fiind fără adăpost a crescut cu 48% între 2010 şi 2017, în timp ce în Germania a crescut cu 25% între 2014 şi 2016. În Franţa, numărul persoanelor fără adăpost a crescut cu 50% între 2002 şi 2012. Alături de Finlanda, Norvegia este unul din rarele exemple de ţări care au reuşit să reducă în mod semnificativ numărul persoanelor fără adăpost.

Finlanda a început să ofere locuinţe accesibile încă din anii 1940. Sistemul a fost extins în anii 1970 şi 1980 şi acum aproximativ 15% din populaţie beneficiază de o alocaţie pentru plata chiriei. În prezent, în Finlanda sunt aproximativ 375.000 de apartamente cu chirii accesibile subvenţionate de stat.

Astfel de politici sunt mai eficiente în asigurarea de locuinţe pentru persoanele cu venituri reduse decât controlul chiriilor, o măsură populară în multe alte ţări, susţine Juhana Brotherus, economist şef la furnizorul de credite ipotecare Hypo. Motivul este acela că finlandezii au majorat oferta de locuinţe în timp ce controlul chiriilor tinde să descurajeze investiţiile în proprietăţile rezidenţiale.

Începând din 2000, în termeni absoluţi, Finlanda a construit mai multe apartamente decât Suedia, o ţară cu o populaţie de două ori mai mare şi o economie cu un ritm mai puternic de creştere. Această ofertă "a ajutat la stabilizarea preţului locuinţelor şi chiriilor şi a evitat apariţia unei pieţe gri a chiriilor", susţine Juhana Brotherus.

Unele studii au descoperit că există şi beneficii financiare pentru oferirea de locuinţe persoanelor fără adăpost, deoarece aceştia din urmă vor consuma mai puţine resurse şi servicii de asistenţă de urgenţă care sunt mai scumpe de oferit: un studiu din 2011 arată că economiile anuale pentru fiecare persoană fără adăpost se ridică la 15.000 de euro iar un alt studiu din 2013 a arătat o reducere cu 80% a numărului de zile petrecute în spital sau centre de reabilitate.

"Banii contribuabililor au fost bine investiţi în aceste programe. Este mult mai scump să nu furnizezi case şi să ai oameni care dorm pe străzi", susţine susţine Sanna Tiivola.

AGERPRES

sâmbătă, 20 iulie 2019355
Comentarii
mai mult...Mapamond
19 aug 00:00MapamondActorul american Peter Fonda a murit la vârsta de 79 de ani

Actorul Peter Fonda, devenit celebru cu rolul din filmul "Easy Rider", fiul lui Henry Fonda şi fratele lui Jane Fonda,...159

19 aug 00:00MapamondSUA au alocat fonduri pentru dezvoltarea rachetelor cu un an înainte de a se retrage din Tratatul INF149
19 aug 00:00MapamondItalia - migranţi: Salvini lasă 27 de minori să debarce în Lampedusa133
19 aug 00:00MapamondSpania: Barcelona a comemorat victimelor atacului de pe La Rambla de acum doi ani

Oraşul Barcelona a comemorat sâmbătă victimele atacului terorist comis în urmă cu exact doi ani pe artera...138

19 aug 00:00MapamondMarea Britanie riscă să se confrunte cu penurii de alimente, combustibil şi medicamente în caz de Brexit fără acord151
19 aug 00:00MapamondMăcel la Kabul: Statul Islamic revendică atentatul soldat cu 63 de morţi în capitala afgană141
19 aug 00:00MapamondSUA: Mii de pasageri întârziaţi în aeroporturi de o defecţiune la nivel naţional a sistemelor Agenţiei de protecţie a frontierelor

Mii de călători din aeroporturile americane s-au confruntat vineri cu întârzieri din cauza unei defecţiuni la nivel...130

19 aug 00:00MapamondBulgaria: 75 kg de cocaină, descoperite în cutii cu banane într-un depozit din Burgas150
19 aug 00:00MapamondAfganistan: Un atentator sinucigaş a omorât 63 de persoane la o nuntă în Kabul142
19 aug 00:00MapamondRepublica Moldova: Un om de afaceri apropiat de Vlad Plahotniuc s-a împușcat în cap

Omul de afaceri Iurii Luncașu, persoană de încredere a politicianului moldovean Vlad Plahotniuc, și-a pierdut viața...156

19 aug 15:06MapamondReactorul unei centrale nucleare ruse s-a oprit în urma unei erori a sistemului de securitate104
19 aug 00:00MapamondUn ospătar a fost ucis la Paris pentru că a întârziat să aducă un sandvici112
Vremea
29.4°29.4° - 30.1° luni, 19 august 2019
ConstantaUmiditate: 23%
Vânt: 4.77 m/s
Presiune: 1017.74 milibari

Loto
6/495820242740
5/408132730343
joker14613283
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 aug 00:02SportFCSB - Poli Iași 1-2. Roș-albaștrii, patru eșecuri la rând

Pintilii, Adi Popa şi Gnohere au revenit pe teren, dar FCSB a pierdut iar - unu la doi cu Iaşi a fost a patra...304

19 aug 00:00SportSimona Halep are probleme, cu o săptămână înainte de US Open: ”Trebuie să joace cu durere”

Stere Halep, tatăl Simonei Halep (27 de ani, 4 WTA), a oferit noi detalii despre starea de sănătate a fiicei sale,...319

19 aug 00:00SportReacție fabuloasă a lui Marcel Răducanu când a ajuns în Mamaia: „De unde, domnule, atâția bani?”

Marcel Răducanu se află în vacanță în România și nu a ratat prilejul de a se bucura de câteva zile de plajă...869

19 aug 00:00SportPușcaș a impresionat Marea Britanie! BBC și Sky Sports îl laudă pe atacant după „dubla” de excepție: „Calitatea românului este evidentă” / „Ce finalizare!”

George Pușcaș a reușit o „dublă” pentru Reading în prima repriză a meciului împotriva celor de la Cardiff,...334

Local
19 aug 01:43LocalA intrat cu mașina în copac din cauza vitezei. Șoferul era BĂUT

A intrat cu mașina în copac! În seara zilei de 17.08.2019, un bărbat în vârstă de 41 ani din județul Buzău, în...806

19 aug 00:14LocalHALUCINANT! Pacienții UCIȘI cu bestilitate la un spital de Psihiatrie din Buzău

Un bărbat în sevraj etilic a ucis patru pacienți și a rănit alți pacienți, din care trei sunt în comă....676

19 aug 01:43LocalRazii ale poliștilor rutieri pe drumurile constănțene

Polițiștii rutieri continuă să fie cu ochii pe șoferii care încalcă legea. Astfel, sâmbătă, 17 august, au fost...703

19 aug 03:00LocalUn copil de 4 ani din Poarta 6 și-a băgat bunicii în SPERIEȚI!

Pompierii din cadrul Detașamentului ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 17 august, a.c.,...694

19 aug 03:00LocalPrecizările IPJ Constanţa, cu privire la accidentul în care a fost implicat comisarul şef Constantin Dancu

Cu privire la informațiile referitoare la implicarea inspectorului șef al I.P.J. Constanța într-un eveniment rutier,...1153

19 aug 02:58LocalIată formularele tipizate pe care Direcţia de Evidenţa Populaţiei vi le poate pune la dispoziţie!

Direcţia Generală de Evidenţă a Populaţiei Constanţa vă pune la dispoziţie o serie de formulare tipizate...431

19 aug 03:02LocalIntervenţie la Băile Reci: o persoană a fost scoasă din apă!

Intervenţie, sâmbătă, 17 august, în Techirghiol! O persoană a fost scoasă din apă, la Băile Reci, la ieşire...571

19 aug 03:01LocalDacă vedeți acest bărbat, sunați la Poliție

Poliţia Capitalei solicită sprijin în vederea depistării unui bărbat care, la data de 16 august a.c., a plecat de...483

19 aug 00:51LocalNemulțumirile turiștilor au luat sfârșit? ABADL susține că a strâns TONE de ALGE!

Tot mai mulți turiști s-au arătat nemulțumiți de faptul că apa mării de pe litoralul românesc este plină de...1699

19 aug 00:43LocalRAZIE: şofer DROGAT cu metamfetamină şi cocaină!

Razie de proporţii pe străzile din Constanţa şi în Mamaia, vineri noaptea! Filtrele Poliţiei Rutiere au tras pe...2481

Politică
19 aug 03:06PoliticăEuroparlamentarul Rareş Bogdan cere demisia ministrului Sănătăţii, după crimele de la Spitalul Săpoca

Eurodeputatul PNL Rareş Bogdan solicită demisia ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, după crimele de la Spitalul...325

19 aug 03:06PoliticăLiviu Pleşoianu pune tunurile pe Viorica Dăncilă: „O bătaie de joc la adresa tuturor celor care au votat PSD în 2012 și în 2016“

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu o critică în termeni duri pe Viorica Dăncilă, după ce premierul a făcut noi...423

19 aug 03:05PoliticăCâți bani s-au cheltuit cu salariile și deplasările deputaților în 2019

Cheltuielile cu deputaţii în primele şase luni ale anului au fost de 91.849.485 de lei, potrivit datelor publicate pe...247

19 aug 03:07PoliticăTăriceanu: Iohannis - doar un robot care şi-a recitat textul la Ziua Marinei

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a criticat sâmbătă lipsa de reacţie a preşedintelui Klaus Iohannis...268

19 aug 03:04PoliticăFlorin Cîțu pune TUNURILE pe alianță: 'PSD+ALDE au distrus sectorul Industrie, după ce au falsificat bugetul și rectificarea bugetară'

Liderul senatorilor PNL Florin Cîțu a acuzat coaliția PSD-ALDE că a distrus sectorul industrie, iar datele INS de...362

19 aug 03:10PoliticăPleşoianu nu glumeşte: Susţinătorii săi au început să strângă semnături pentru candidatura la prezidenţiale

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu merge înainte cu planul de a candida la Preşedinţia României, deşi nu beneficiază...493

19 aug 03:09PoliticăPrimăria Năvodari oferă pensionarilor din Năvodari posibilitatea de a comunica și a socializa

Primăria Năvodari, prin Direcția de Asistență Socială, oferă pensionarilor din Năvodari posibilitatea de a...407

19 aug 03:09PoliticăVictor Ponta, atac la Mihai Fifor: M-am înșelat în privința lui

Liderul Pro România, Victor Ponta, susține că ministrul de Interne, Mihai Fifor, în loc să stea la Ministerul de...803

19 aug 03:09PoliticăAEP: Aproape 9.000 de români din străinătate, înregistraţi pentru votul prin corespondenţă

Aproape 9.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă prin portalul...372

19 aug 03:08PoliticăTeodorovici anunţă că românii de peste hotare vor putea trimite acasă bani fără nici un comision

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat vineri, la o întâlnire cu români plecaţi la muncă în...642

Monden
19 aug 00:00MondenLaura Bretan şi Ester Peony vor susține împreună un moment pe scena festivalului Cerbul de Aur 2019

Laura Bretan şi Ester Peony, rivalele finalei naționale a concursului Eurovision din acest an, vor susține împreună...154

19 aug 00:00MondenAlexandru Papadopol, sărut fierbinte în văzul tuturor cu soția unui mare actor din România

Iată că pentru Alexandru Papadopol, durerea de după divorțul de Ioana Ginghină nu a durat mult, iar acum și-a...452

19 aug 00:00MondenAndra şi Cătălin Măruţă şi-au distrat copiii în vacanţele din Turcia şi din Grecia

Cătălin Măruță (41 de ani) a bifat o binemeritată vacanță cu emisiunea de la PRO TV, alături de soția lui,...204

19 aug 00:00MondenCe intervenţii estetice are Dorian Popa. De ce nu vrea să-şi opereze nasul

Dorian Popa este cu siguranță unul dintre modelele tinerilor din România, însă pentru a ajunge la acest nivel și...225

19 aug 00:00MondenA murit Mariana Zaharescu, una dintre vocile „Teleenciclopediei“. Avea 87 de ani

Mariana Zaharescu, una dintre vocile „Teleenciclopediei“, cea mai longegivă emisiune din România, a murit la...227

19 aug 00:00MondenNebunie la petrecerea de 61 de ani a Madonnei

Regina Muzicii Pop a dat o petrecere de neuitat cu prilejul împlinirii vârstei de 61 de ani. Madonna a văzut lumina...218

19 aug 00:00MondenRăzboi al declaraţiilor între Miley Cyrus şi Liam Hemsworth după despărţirea lor

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth anunţau sfârşitul căsniciei lor, după opt luni de căsătorie, printr-un comunicat...171

19 aug 00:00MondenNetflix va produce serialul de animaţie ''Agent King'', dedicat lui Elvis Presley

Cu ocazia împlinirii a 42 de ani de la moartea regelui rock'n'roll Elvis Presley, vineri, Netflix a anunţat că va...137

19 aug 00:00MondenRichard Williams, creatorul personajului Roger Rabbit, a murit la 86 de ani

Regizorul de animaţie Richard Williams, care a creat celebrul personaj Roger Rabbit, a murit vineri 16 august la 86 de...142

17 aug 00:00MondenOana Zăvoranu ia în serios rolul din serialul Sacrificiul. Va purta pe micul ecran hainele create de ea

Oana Zăvoranu se reinventează la fiecare etapă a vieții sale, iar de această dată fanii ei vor fi șocați de cât...391

Sănătate
15 aug 13:33SănătateSpitalul Județean Constanța asigură asistenţa medicală de urgenţă în minivacanța de Sfânta Maria

Conducerea Spitalulului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța informează pacienții că, în...591

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...668

6 aug 03:50SănătateCNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând de marţi, Platforma Informatică a Asigurărilor...981

5 aug 10:31SănătateO NOUĂ METODĂ DE SLĂBIT: hipnoza! Bani grei în schimbul unor iluzii?

Tot mai mulți oameni apelează la diferite metode pentru slăbit. Suntem destul de preocupați de felul în care...861

1 aug 03:17SănătateEpidemie de OBEZITATE INFANTILĂ în România!

Asociația Pro Consumatori membră a Organizației Europene a Consumatorilor a analizat 32 de produse din lapte...894

30 iul 00:58SănătateMinistrul Sănătăţii, pe litoral: 'Direcţia de Sănătate Publică a suspendat activitatea pe 2 plaje'. Ce spune Pintea despre Spitalul Judeţean!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se află la Constanţa, la o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei de...3953

25 iul 03:29SănătateDOTĂRI la Spitalul Hârșova: echipamente și mobilier medical!

Spitalul Orășenesc Hârșova s-a înnoit: la începutul acestei săptămâni, reprezentanții unității spitalicești...1283

25 iul 01:18SănătateMedicii de pe Secția Chirurgie OMF vor face de gardă la domiciliu!

Consilierii județeni au aprobat, în ședința Consiliului Județean Constanța de miercuri, 24 iulie a.c.,...1157

24 iul 03:18SănătatePremierul l-a demis pe şeful CNAS

Premierul Viorica Dăncilă l-a demis marţi pe şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan...1017

18 iul 00:17SănătateCabinete medicale noi, la Spitalul Municipal Mangalia

La unitatea sanitară din Mangalia s-au înființat, recent, mai multe cabinete medicale și săli de tratament în...1664