REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

FIRMA care a pus MONOPOL pe Portul TOMIS îl EXECUTĂ pe CHIRCIU

FIRMA care a pus MONOPOL pe Portul TOMIS îl EXECUTĂ pe CHIRCIU

Replica API 27 iulie 2021 | 15:55 3744

Tomis Marina Management, firma care a pus stăpânire pe Portul Tomis, îl execută pe Mircea Chirciu, fiul fostului primar din Oltina. Acesta s-a ales cu poprire pe conturi, măsură instituită la cererea Tomis Marina, în urma unui contract încheiat de cele două părți în 2013. Contractul avea ca obiect asigurarea contra cost a utilizării temporare a facilităților Portului Tomis de către ambarcațiunea lui Chirciu.

Mircea Chirciu spune că nu i-a fost comunicat niciun act de executare anterior. Față de această situație, a solicitat executorului judecătoresc să dispună încetarea executării silite și emiterea unei adrese de ridicare a popririi, arătând că executarea silită a fost demarată încă din anul 2015, iar până în prezent nu s-au identificat bunuri urmăribile, motiv pentru care menținerea executării silite este inoportună. Executorul judecătoresc i-a comunicat că încetarea executării silite se va dispune după achitarea debitului și a cheltuielilor de executare.

Chirciu consideră că, nefiindu-i comunicat niciun act de executare silită, executarea silită este nulă. Așa că a contestat-o, însă fără succes, pe motiv că acțiunea a fost demarată tardiv.

Chirciu și-a scos ambarcațiunea la vânzare

Nu se știe dacă Mircea Chirciu mai are în proprietate barca. În urmă cu ceva timp, a postat un anunț pe un site de socializare, prin intermediul căruia anunța că-și vinde ambarcațiunea.

Facem precizarea că Mircea Chirciu este nu doar fiul fostului primar din comuna constănţeană Oltina, ci şi ginerele fostului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, Aurelian Zaheu, respectiv finul de cununie al fostului vicepreședinte al CJ Constanţa, Claudiu Palaz.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cine a auzit de chiciu? Ce vedeta el este de se baga in poza?
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102